Schumacher, Ovidiu

Un actor căruia îi reușesc „personajele care fac echilibristică pe firul ce separă dramaticul de comic”[1], așa cum îl descrie Maria Marin într-un articol publicat în 1979 în revista Teatrul, Ovidiu Schumacher deține un loc special în teatrul și filmul românesc. Cu un bagaj expresiv include tușa fină, cu un joc nuanțat care se hrănește în special din zona subtextului, a „comicului amărui” și al „vibrației sentimentale reprimate”, după cum remarca același critic, Schumacher este greu de încadrat în tipologiile actoricești aflate sub semnul vremurilor. Originalitate sa interpretativă, marcată de un simț al firescului, l-a ajutat să abordeze cu aceeași ușurință atât actoria de teatru cât și pe cea de film. Cariera sa prolifică include, pe lângă rolurile în teatru, nu mai puțin de treizeci de roluri în filme artistice de lung metraj și două sute în producții de televiziune (atât teatru cât și film).

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București în anul 1965 la clasa profesorului George Dem. Loghin, avându-i drept asistenți pe Dem Rădulescu și Adriana Piteșteanu. Chiar din momentul repartiției tânărului absolvent de I.A.T.C. la Teatrul de Stat din Cluj, regizorul David Esrig îl anunță că intenția Teatrului de Comedie este a-l aduce în trupa sa, înainte de a se încheia cei trei ani obligatorii de stagiatură. De aceea îl sfătuiește să aleagă un teatru din provincie care va fi de acord cu transferul la București. Astfel, Ovidiu Schumacher alege Teatrul de Stat „George Bacovia” din Bacău, al cărui director era gata să semneze transferul înainte de încheierea celor trei ani, numai că, în ciuda faptului că face parte, pe hârtie, din trupa Teatrului de Comedie din București, transferul nu se va întâmpla niciodată. În 1968, la încheierea celor trei ani de stagiatură, în care a jucat numeroase roluri principale, atât din dramaturgia clasică cât și cea contemporană (printre care Ion din Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, Trotter din Cursa de șoareci de Agatha Christie, în regia lui Gyorgy Harag, Socrate din Norii de Aristofan), Ovidiu Schumacher se desparte de teatrul la care a debutat, pentru a da concurs la I.A.T.C., unde devine asistent la clasa lui Octavian Cotescu.

Din anul 1974 devine actor al Teatrului Bulandra din București, unde rămâne angajat până în anul 1990, când părăsește țara pentru a se stabili în Germania. Pe scena teatrului Bulandra joacă nenumărate roluri printre care Marchizul din Mizantropul lui Molière, în regia lui Valeriu Moisescu, Ilia Ilici Teleghin din Unchiul Vania lui Cehov în regia lui Alexa Visarion, Pyrgopolinice din Soldatul fanfaron de Plaut, în regia lui Ioan Taub, Stratos din Răceala de Marin Sorescu, în regia lui Dan Micu.

În teatru, cariera sa actoricească se confundă cu perioada cea mai interesantă din punct de vedere al inovației regizorale din perioada comunistă, cea a deceniilor șase și șapte din secolul trecut. Marile întâlniri, sub semnul cărora s-a format, sunt cele cu regizorii David Esrig și Lucian Pintilie.

Colaborarea artistică cu regizorul David Esrig începe cu rolurile Scutierul și Pulcinella din spectacolul Cei trei gemeni venețieni, de Antonio Matiuzzi Collalto, realizat la Teatrul Național din București și rolul Francisco, din Furtuna lui Shakespeare, la Teatrul Național din București, spectacol interzis de cenzura comunistă la începutul anilor 1970.  În viziunea lui Esrig, Furtuna este „de fapt istoria unei încercări de a ameliora caracterul uman, care eşuează dureros.”[2]  În acest context, Esrig îl vede pe Francisco ca pe cineva care „probabil că nu are o apariție fizică normală, fiindcă este unicul care spune adevărul, dar nimeni nu-l crede. Esrig și-a pus problema de ce nu-l crede nimeni?”,  spune Ovidiu Schumacher.[3] Pentru acest rol mic ca întindere (un monolog ce nu depășește o pagină), dar de importanță crucială pentru viziunea sa regizorală, David Esrig i-a cerut lui Ovidiu Schumacher să studieze comportamentul bolnavilor mintali.

„Pentru acest monolog eu am primit o aprobare specială de la Ministerul Sănătății, să pot intra în toate spitalele de bolnavi mintali. Am fost în București, la Gura Ocniței, lângă Moreni, undeva la granița cu URSS, ca să văd cum reacționează, cum se mișcă, cum fac pauzele. Am văzut scene teribile,”

mărturisește Schumacher.  Această cercetare și pregătire a rolului a durat nu mai puțin de șase luni. „După șase luni de repetiție cu acest monolog ajunsesem să cred și eu că știu despre ce e vorba. Într-o dimineață, când era planificată scena mea, am repetat numai cu domnul Esrig, care mi-a spus «Schumi, e bine. Acum începem!» După șase luni, un monolog de o pagină … Așa lucra el!”.

Cu rolul Inspectorului școlar din faimosul spectacol Revizorul lui Gogol, de la Teatrul Bulandra (interzis după numai trei reprezentații), începe colaborarea cu regizorul Lucian Pintilie, despre care mărturisește că este regizorul său preferat. Deși este recomandat de Octavian Cotescu, de Miruna și Radu Boruzescu pentru unul dintre personajele din cuplul Bobchinsky – Dobcinsky, Lucian Pintilie îl distribuie numai după ce îl vede în rolul lui Titi din filmul lui Iulian Mihu, Felix și Otilia (1972). Interesant este faptul că înainte de a fi distribuit, Schumacher devine, printr-un concurs de împrejurări, marca spectacolului. „Înainte ca eu să fiu în distribuția de la Revizorul, Radu Boruzescu, cu care eu sunt prieten și astăzi, făcea afișul. Prima propunere de afiș a fost respinsă de domnul Liviu Ciulei. Atunci, ne-am dus undeva pe la Sfânta Vineri, eu, Miruna și Radu, împreună cu Dan Haion (fotograf) și am făcut într-o viteză îngrozitoare, fotografii, siluete. Toate pozele s-au făcut într-o oră. Pe o față a afișului sunt eu, o siluetă în redingotă, iar pe cealaltă, poze din repetiții. Dar eu nu eram la ora aceea în distribuție. Toată lumea uitase. Am spus că nu e nicio problemă. Se poate pune un gri peste fața mea, rămâne numai silueta Revizorului. A patra zi s-a interzis spectacolul. Nu a fost niciun afiș lipit pe stradă.”[4] Odată cu interzicerea spectacolului, toate afișele și caietele program s-au dat la topit. Secretarul literar al Teatrului Bulandra de atunci, domnul Steriade, a salvat câteva exemplare pe care i le-a înmânat, într-o sacoșă, lui Ovidiu Schumacher, care, la plecarea sa din țară, le-a luat cu el în Germania. Astfel a fost salvată o parte din spiritul unuia dintre cele mai importante spectacole din istoria teatrului românesc (vezi caietul program al spectacolului scanat la profilul spectacolului Revizorul).

Numărul rolurilor jucate de Ovidiu Schumacher în film și producții de televiziune este impresionant, acoperind o plajă foarte largă de genuri, de la basm, comedie, până la dramă. Acest lucru se datorează stilului său special de joc, de expresivitate nuanțată, pentru care camera de filmat, cea care descoperă ochiului și cele mai subtile reacții, este partenerul ideal.

„Eu nu am avut cu camera de filmat niciun fel de problemă. Am descoperit mult mai târziu ceva ce Michael Caine spune despre actoria de film, pe care eu, intuitiv, am avut-o întotdeauna în cap: «Camera te iubește!» Pentru mine camera de filmat nu a existat. A venit absolut natural. Actoria de teatru poate să te distrugă ca actor de film. Dacă la film joci teatru, ești pierdut. Cu greu înțelegi, la început, cu ce obiectiv se filmează scena – ești atât de mic sau atât de mare. Diferență enormă! Nu poți să joci în prim-plan și în plan secundar la fel. Trebuie să ai o linie de mijloc în interpretare. Actoria de teatru și actoria de film sunt două meserii complet diferite, făcute de același om. Dacă faci film în teatru este la fel de stupid ca și când ai face teatru în film.”[5]

Rolul care l-a consacrat este Titi din filmul lui Iulian Mihu, Felix și Otilia (1972). Pentru marele public rolul din Operațiunea „Monstrul” (1976) în regia lui Manole Marcus, unde joacă alături de Marin Moraru, Octavian Cotescu și Toma Caragiu, rămâne cel mai cunoscut, ca și cel din seria Brigada Diverse în acțiune. A lucrat cu toți marii regizori de film ai vremii, Lucian Pintilie, Dan Pița, Nicolae Mărgineanu, Lucian Bratu, Alexandru Tatos, Mircea Moldovan, Radu Gabrea, Sergiu Nicolaescu, Șerban Creangă.

Cariera sa de actor de teatru și de film continuă și în Germania, după 1990. Este distribuit în Thiresias în spectacolul Antigona, în regia lui Leander Haussmann, la Schiller Theater Berlin, continuă colaborarea cu regizorul Radu Gabrea cu rolul Preotului din filmul Der Gekopfte Hahn (2007), precum și cu alți regizori de film germani precum Michael Schottenberg, Willy Brunner, Viviane Nefer.

Revenirea în conștiința publicului român începe cu filmul artistic de lung metraj regizat de Anca Miruna Lăzărescu, La drum cu tata (2016) și cu serialul HBO Hackerville (2018). În ambele joacă alături de fiica sa, care este tot actriță, Anna Schumacher.

Ovidiu Schumacher este și un pedagog cu vocație, a cărui bogată și constantă activitate didactică, începe la I.A.T.C., ca lector universitar la clasa lui Octavian Cotescu, în perioada 1968 – 1979, unde i-a avut studenți printre alții pe Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Răzvan Ionescu, Catrinel Dumitrescu, Rozina Cambos, Maria Ploae. „Mi-a făcut enorm de mare plăcere să fiu profesor. Am hotărât să renunț la Institut pentru că nu mai aveam timp. Dimineața eram la teatru, la repetiții (deja intrasem la Bulandra), de la repetiții urcam la studenți (I.A.T.C.-ul era pe vremea aceea în clădirea teatrului Bulandra de la Izvor), după care coboram să joc. Deci nu mai vedeam lumina soarelui! De la 10 dimineața la 11 noaptea … Nu mai aveam timp să citesc. Mă golisem total.” După ce s-a stabilit în Germania, este invitat de David Esrig să predea la Academia Athanor din Burghausen. „Douăzeci de ani am fost la Athanor. A fost o experiență minunată!,” mărturisește cu entuziasm. Vocația sa pedagogică, confirmată de generațiile de actori pe care le-a format în treizeci de ani de profesorat, izvorăște dintr-un interes autentic față de caracterul special al pedagogiei artistice. Ovidiu Schumacher este un profesor care vine la întâlnirea cu personalitatea unică a studentului actor. „Eu nu prea cred în metode, pentru că în fața ta vine în permanență o altă ființă, un alt om, un alt caracter. Trebuie să te adaptezi, de fapt, la student, nu studentul la metodă. E un fel de pat al lui Procust. Trebuie găsită o cale de mijloc. Ce predai și cui predai? Aveam mereu această discuție cu Octav. Ne reproșam că lucram mai mult cu studenții care aveau probleme mai mari, decât cu cei care aveau probleme mai puține. Sunt toți copiii tăi și vrei să-i aduci pe toți la aceeași masă. Metode sunt multe. Fiecare își găsește drumul către cel din fața lui.”

Anca Ioniță

Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.22

Note:

[1] Maria Marin, „Viitorul rol”, Revista Teatru nr. 11, 1979, pg. 63

[2] https://www.dw.com/ro/david-esrig-commedia-dellarte-mi-a-marcat-via%C8%9Ba/a-36182233

[3] Interviu realizat de Anca Ioniță, în 6 septembrie 2021

[4] Idem

[5] Interviu realizat de Anca Ioniță cu Ovidiu Schumacher, în 6 septembrie 2021

• Pseudonimul: Schumi
• Formarea profesională: A.T.C. „I.L. Caragiale” București, 1965, clasa Prof. George Dem. Loghin, asistenți Dem Rădulescu și Adriana Piteșteanu
• Instituțiile de spectacol cu care a colaborat:

– Teatrul de Stat „George Bacovia” din Bacău, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București,

– Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București, I.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, „Athanor”

– Theaterakademie Burghausen, Radio Europa Liberă

• Este tatăl actriței Anna Schumacher și al Mariei Schumacher – artist plastic