Bălănescu, Sorina

Teatrul a fost casa Sorinei Bălănescu încă din vremea primelor ei amintiri. Părinții, Virginia Bălănescu și Constantin Cadeschi, erau actori ai Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, iar fetița petrecea foarte mult timp în mediul scenic, înconjurată de trupă și beneficiind de atenția tuturor. Nu s-a orientat spre o carieră actoricească, întrucât considera că nu i s-ar potrivi. A fost o primă dovadă de spirit critic, calitate pe care a conștientizat-o și căreia a preferat să-i dea curs, optând pentru analiza teatrală: ″Nu mi-a trecut prin cap nici o clipă să urmez această carieră. Nu aveam calitățile cerute, începând cu cele fizice. Eram un soi de copil de trupă și al trupei, îmi erau dragi cu toții. De pe la patru-cinci ani, de când m-au învățat să citesc, cei apropiați și mai puțin apropiați au plăsmuit legenda că aș fi un copil dotat pentru carte, cu inteligență! Am crezut și eu o bună bucată de vreme că așa stau lucrurile și m-am apucat de matematică și de citit. Citeam mult, ca mulți din generația mea.″[1]

A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializare limba și literatura rusă, unde a predat ulterior vreme de 41 de ani, urcând toate treptele didactice (1964-2005). În 1979, a susținut teza Simbolul în dramaturgia lui Cehov care i-a adus titlul academic de Doctor în Filologie al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Din 2001, Sorina Bălănescu a colaborat cu Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi, susținând cursuri teoretice (1990-1992, 2001 și 2011; și coordonând lucrări de doctorat în Artele Spectacolului, din 2002).

″Comentariul – scris – de teatru a venit când ziarul regional a deschis o anchetă (Voci din public), despre spectacolul Iașii-n carnaval, în regia Cătălinei Buzoianu. Am fost printre cei tineri, care salutau genul acesta de regie proaspătă și de joc tineresc. Cronică propriu-zisă am scris când mi s-a cerut; era nevoie de un cronicar tânăr, fără prejudecăți, la spectacolele de la Teatrul pentru Copii și Tineret.″, precizează teoreticianul.

Prima cronică teatrală a fost  în revista „Cronica”, din 26 ianuarie 1984, purta titlul ″Două piese pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret de la Iași″ și reflecta producțiile scenice Cu Cenușăreasa la bal și Ucenicul vrăjitor. Așa a început activitatea de comentator teatral. Prin ceea ce a scris despre arta teatrului și artiștii ei, Sorina Bălănescu s-a impus ca un specialist erudit, echilibrat, calități care îi ranforsează analizele. Cultura teatrală vastă, cultura altor domenii conectate artei scenice – artele vizuale, muzicale, literatura etc., calitățile scriitoricești, și acestea absolut necesare în orice formă de critică, au profilat-o ca un profesionist desăvârșit. Printre calitățile pe care le vede atașate obligatoriu criticului teatral se numără ″dragoste și respect pentru teatru (pentru actori, în primul rând), cultură teatrală, mai ales, cinste profesională.″ Distanțarea emoțională care să contrabalanseze subiectivitatea inerentă actului receptiv face diferența când vine vorba despre evaluări estetice. La fel ca nevoia de a urmări spectacole în cât mai multe centre teatrale din țară și din străinătate, pentru extinderea orizontului estetic, pentru perpetua conectare la tendințele actuale.

″Este de preferat să scrii despre trupe străine de urbea unde viețuiești, ți se cam tocește simțul critic, te și plictisești, nu ai termen de comparație, cu timpul, unii te consideră cronicar de serviciu (impresar, „influencer”) al unei trupe, dacă nu simbriaș al acelei instituții.″,

apreciază Sorina Bălănescu. Buna măsură, echilibrul, capacitatea de comparație, atașamentul față de creațiile actorilor și ale regizorilor, dar și obiectivitatea ″în așa fel încît să poată spune ade­vă­rul″, puterea de analiză și sinteză sunt câteva dintre trăsăturile care configurează profilul unui critic de prestigiu.

Pe linia culturii de tip clasic, teoreticianul consideră că lucrările de istorie sunt un angajament față de memoria efemeră a teatrului, pe care trebuie să o materializeze prin scris. Unul dintre principiile de profesiune în care Sorina Bălănescu crede este restituirea culturală a reușitelor antecesorilor. Direcție pe care a realizat volumul antologie N. Barbu, Semnul cumpenei. Patru decenii de istorie a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi. 1942-1984[2], în care a reunit activitatea critică a unuia dintre cei mai devotați analiști ieșeni ai fenomenului teatral, Nicolae Barbu.

Datoria principală a criticului e față de cei din sală, pentru ei a scris Sorina Bălănescu cronici, ″clar pentru public, dacă acel public are încredere în cuvântul tău. Nimeni nu modifică un spectacol, pentru că un cronicar, fie unui credibil, a zis că spectacolul este mediocru ori, de-a dreptul, prost.″ Parcurgând articole care reflectă o creație, cititorul își limpezește îndoielile, își certifică gânduri, se modelează ca privitor avizat, beneficiază de ghidaj de specialitate.

″M-am simțit la largul meu când am scris istorie de teatru.″, așa că a semnat două monografii dedicate unui cuplu în viață și pe scena Teatrului Național ″Vasile Alecsandri″ din Iași: O viață în sute de roluri – Margareta Baciu[3] și Surâzător, comediantul trecea – Miluță Gheorghiu[4], o reverență simbolică necesară care valorifica, printre alte documente, arhivele personale ale celor doi interpreți.

În binomul literatură-arta spectacolului teatral, Sorina Bălănescu a acordat egală atenție cronicii dramatice și traducerilor, oferind adică atât reacții critice post-spectacol, cât și material dramaturgic. ″Am dat traduceri onorabile, puține, dar care rezistă la filtrul vremii; cronici puține, cele bune, culmea, se referă la spectacolele altor trupe decât cele ieșene.″  S-a dovedit un traducător exemplar tălmăcind din limba rusă în limba română scrieri din Mihail Bulgakov, Aleksandr Soljeniţîn, V. E. Meyerhold[5]. Proiectul cel mai amplu este însă legat de A.P. Cehov. A traduce din A.P. Cehov a însemnat în cazul său a da curs celor două pasiuni și competențe, teatrul și literele. Un proiect de cursă lungă de aproape un deceniu și jumătate a concretizat traducerea operei cehoviene[6], cinci volume, o exemplară ediție critică cu ″Îngrijire de ediţie, Studiu introductiv, Cronologie, Repere de istorie literară şi Note″.

Traducerea pieselor de teatru are un specific al ei care provine din calitatea performativității pe care cuvântul teatral trebuie să o dețină. Sorina Bălănescu susține că ″numai un om de teatru poate traduce teatru″, pentru că îi cunoaște particularitățile, principala fiind de-a întrupa acțiuni scenice prin cuvinte dialogate și personaje.

A continuat cu o selecție și o nouă traducere a uriașei corespondențe a lui Cehov[7], cel de-al doilea volum, ultimul, aflându-se în faza de lucru. În recenzia la primul tom scriam:

″Sorina Bălănescu oferă o impecabilă ediție critică, îngrijind volumul, traducând, scriind note, comentarii și o prefață lămuritoare despre jaloanele demersului științific. Din prefață cititorul află că inventarul corespondenței cehoviene, arhivată cu grijă chiar de scriitor, numără aproximativ 10.000 de scrisori expediate și primite de la familie, prieteni și persoane oficiale, publicate în Rusia într-o serie de 12 volume. Se pare chiar că numărul ar fi fost mai mare cu vreo 1500, estimarea celor pierdute sau distruse. Din inventarul de 10.000, vreo 4.400 sunt sub semnătura lui Cehov, care, într-o epocă a mijloacelor de comunicare limitate, obișnuia să scrie și câte trei-patru pe zi! Din impresionantul epistolar, Sorina Bălănescu a selectat […] o parte pe care-o apreciază ca relevantă: «Ne-a ispitit ideea de a convinge, prin selecție, că această corespondență este, înainte de toate, literatură de primă mână.». […] Arhitectura volumului e compusă, mai precizează prefața, din «noduri tematice și evenimențiale, comentate în finalul volumului», misivele strânse între coperte având dublul rol de a defini atât omul, cât și creatorul.″[8] Într-una dintre scrisori (1890) dramaturgul își expunea convingerea că în relația cu comentatorii, „la opiniile criticilor, de obicei, nu se răspunde.”

Breasla i-a recunoscut Sorinei Bălănescu contribuția consistentă, acordându-i distincții care o subliniază: Premiul Asociației Scriitorilor (1995) pentru ediția critică „A.P.  Cehov”, și Premiul UNITER pentru întreaga activitate în domeniul Criticii și istoriei teatrale (2018).

Oltița Cîntec

20 iulie 2022

Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.16

Bibliografie:

[1] Citările fără sursă precizată provin din discuția pe care am purtat-o în vederea redactării acestui profil.

[2] Prefaţă de Florin Faifer, Antologie, note şi indice de nume de Sorina Bălănescu, Iaşi, Editura ARTES, 2010.

[3] Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, revista „Teatrul azi”, prin Editura Cheiron, București, 2002

[4] Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, revista „Teatrul azi”, prin Editura Cheiron, București, 2005

[5] V. E. Meyerhold, Despre teatru (Traducere, note şi postfaţă), Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, revista „Teatrul azi”, 2011; V. E. Meyerhold, Reconstrucția teatrului, selecția și traducerea textelor, prefață și note, Editura Cheiron și Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2015.

[6] A.P.Cehov, Opere, vol. I-V (Ediţie critică de traduceri, Studiu introductiv, Cronologie, Repere de istorie literară şi Note), Bucureşti, Editura Univers, 1986-1999.

[7] A. P. Cehov, O viață în scrisori. Corespondență (1879-1890), Iași, Editura Polirom, 2018

[8] Oltița Cîntec, ″Valoarea de document a scrisorilor″, în ″Suplimentul de cultură″, nr 627/2018