Beligan, Radu
14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău
20 iulie 2016, București
Actor, regizor, traducător, director de teatru
Născut chiar în anul Marii Uniri a României, 1918, Radu Beligan a avut șansa de a-și suprapune destinul personal și profesional peste aproape un secol din istoria noii țări, devenind una dintre cele mai pregnante și complexe personalități culturale ale acesteia.
După propriile-i mărturisiri, a ales teatrul impresionat de un spectacol de la Comedia Franceză: ”În 1935, un turneu al Comediei Franceze a declanșat violent vocația mea pentru teatru. Am fost atât de marcat de spectacolul Vicleniile lui Scapino, încât vă pot descrie, după 65 de ani, în cele mai mici detalii jocul actorilor și mizascena”, spunea actorul în discursul de acceptare a titlului de Ofițer al Legiunii de onoare oferită de statul francez. A debutat în teatrul Regina Maria în stagiunea 1937-1938 cu un rol în Crimă și pedeapsă de Gaston Barry, după Dostoievski, în regia lui Mihai Zirra. În anii următori, până la cel de al doilea război mondial, a jucat intens în mai toate companiile vremii, de la Alhambra, la Teatrul Uranus, de la Teatrul Tudor Mușatescu (Roxy) la Teatrul Maria Filotti (Sărindar) și de la Grădina C. A. Rosetti la Teatrul Majestic. Cele mai interesante partituri din această perioadă le-a susținut însă la Teatrul Municipal (1944-1945) și la Teatrul Comedia (1945-1947), lucrând cu Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, W. Siegfried, Ion Talianu. În stagiunea 1947-1948 și-a încercat norocul și ca producător, cu două spectacole produse sub numele Companiei Radu Beligan, spiritul întreprinzător nepărăsindu-l niciodată, nici după ce regimul comunist instalat după război a decis, în 1948, naționalizarea teatrelor și interzicerea inițiativelor private în acest domeniu. În același an, 1948, este adus la Teatrul Național de către Sică Alexandrescu și are șansa de a face parte din echipa care va juca Integrala Caragiale sub direcția acestuia. Ca actor, s-a impus și a intrat în conștiința publicului românesc prin ceea ce criticul Valentin Silvestru numea ”acel facies, care îi este atât de propriu, de comprehensiune pentru tot ceea ce este omenesc și de rezervă neliniștită pentru tot ce ar putea fi neloial față de om.”[1] Silvestru a fost unul dintre primii critici care l-au declarat ”unul dintre cei mai reprezentativi și mai îndrăgiți actori români contemporani”.[2]
Un adevărat supraviețuitor în timpul regimului comunist, un regim care a frânt multe cariere artistice și destine umane și profesionale, Radu Beligan a navigat sistemul în toate etapele lui, mai închise sau mai permisive, găsind întotdeauna calea cea mai bună de a-și duce la bun sfârșit planurile artistice. Reușita s-a datorat, dincolo de talent, unei profunde înțelegeri a naturii umane și a resorturilor socio-politice care sunt esențiale în funcționarea oricărui regim politic: ”Ieri eram un adolescent cu multe candori. Azi cunosc culisele, manevrele, combinațiile, micile comploturi și marile interese, metodele de persuasiune ale curteanului și tehnica loviturii de stat în lumea artei”[3], mărturisea actorul într-o carte de confesiuni.
În afară de cariera de actor, dezvoltată permanent prin noi roluri și noi înfruntări creative, alături de regizori și dramaturgi din toate generațiile, remarcabilă a fost munca sa de director de teatru, animator de trupe teatrale, vector de afirmare a noi nume de actori și regizori și, nu în ultimul rând, facilitator al unora dintre cele mai importante succese internaționale ale teatrului românesc în timpul unui regim ce restricționa dreptul la circulație, producând izolare culturală. Având permisiunea regimului de a circula, a profitat pentru a citi în original sau în limbi de circulație internațională scrierile filosofilor și antropologilor contemporani (Hannah Arendt, Claude Lévi-Strauss) și pentru a urmări creația unor mari regizori din diferite culturi, printre care îi menționează admirativ în memoriile sale pe Peter Brook, Ariane Mnouchkine, Robert Wilson, Victor Garcia și alții.
În 1961 i s-a oferit de către oficialități ocazia de a înființa un nou teatru, care avea să devină Teatrul de Comedie. Într-un interviu pentru proiectul de cercetare în arhivele acestui teatru, Comedia Remix, Radu Beligan își amintea despre acest moment:
”Profitând de lichidarea unui ansamblu falimentar, Directorul general al teatrelor mi-a propus crearea unui nou teatru în Bucureşti. Cu o grabă pe care nici azi nu mi-o explic, mi-a dat o coală de hârtie şi un stilou şi, pe colţul biroului său, am făcut în cincisprezece minute o listă cu douăzeci şi şase de actori, doi regizori şi un scenograf. Acesta a fost actul de naştere al Teatrului de Comedie. În contextul acelor instituţii greoaie, am avut fericirea să pot face un teatru pornind de la zero, un teatru cu un număr mic de actori, pe principiul teatrelor private, actori aleşi după criteriul unor afinităţi elective.”[4]
Începând cu 5 ianuarie 1961, timp de aproape zece ani, Radu Beligan a produs la Teatrul de Comedie unele dintre cele mai importante spectacole care au marcat perioada ”reteatralizării teatrului”, în competiție cu Teatrul Bulandra, al cărui repertoriu era marcat de Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. La Comedie s-au remarcat regizorii David Esrig și Lucian Giurchescu, ale căror spectacole au fost prezentate în turneu între 1963 și 1970 în mai multe țări ale lumii, URSS, Suedia, Franța, R.F.Germană, R.D. Germană, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Austria, Italia,Franța, Spania, Israel.
În 1965 Teatrul de Comedie a primit la Paris ”Premiul Teatrului Naţiunilor pentru “cea mai bună participare naţională” obţinut cu spectacolele Rinocerii de Eugène Ionesco, regia Lucian Giurchescu, Umbra de Evghenii Şvarţ şi Troilus şi Cresida de William Shakespeare, ambele în regia lui David Esrig, ultimul dintre ele fiind distins de asemenea şi cu premiul pentru cel mai bun spectacol”, după cum se arată pe pagina de prezentare a Teatrului, wwww.comedia.ro.
Radu Beligan a plecat de la direcția Teatrului de Comedie în 1969 pentru a prelua conducerea Teatrului Național din București, în ciuda reținerii cu privire la această schimbare:
”N-am nicio îndoială că voi regreta climatul estetic și moral de la Teatrul de Comedie, atât de receptiv înnoirilor și atât de rezistent spiritului combinard. Și totuși, de ce-aș exclude din capul locului posibilitatea de a clinti nepăsări, somnolențe, mediocrități?”[5],
își nota el cu o zi înainte de a accepta propunerea. În același an, devine membru al Comitetului Central al PCR între 1969-1989, fiind şi deputat al Marii Adunări Naţionale între 1961-1975. În această ipostază semnează, în diferite publicații ale vremii, printre care și revista Teatrul[6] o serie de articole și intervenții in care susține politicile Partidului Comunist Român, condus începând din 1965 de către Nicolae Ceaușescu.
Radu Beligan a rămas directorul Teatrului Național timp de trei decenii, până la schimbarea de regim din 1990, când și-a dat demisia sub presiunea morală a momentului. Așteptând să se aștearnă uitarea peste notorietatea lui din timpul regimului comunist, actorul a scris, a tradus piese și a regizat cu succes spectacole în sistem privat, reactivându-și spiritul antreprenorial cultivat în perioada interbelică. A fost invitat să joace la Teatrul Evreiesc de Stat și la Teatrul Național din Craiova condus de Emil Boroghină. În 2001este distribuit de Lucian Pintilie, care își declarase admirația față de el ca actor înainte de 1989[7], în filmul După-amiaza unui torționar, în care joacă rolul unui intelectual, fost deținut politic.
A rămas convins până la sfârșit că a ales calea cea bună făcând un compromis cu regimul comunist:
”În interviul pe care i l-am dat lui Mircea Iorgulescu într-o emisiune a „Europei Libere“ din 5 martie 1997, am numit atitudinea mea din anii regimului comunist „un compromis responsabil“, socotind că tranzacția a fost mai profitabilă pentru cultură decât pentru sistem… Nici prin fire, nici prin opțiune, nu sunt cel ce se înregimentează. Mai curând țin să mă deosebesc printr-o anumită demnitate a inteligenței, iar inteligența înseamnă și iscusință. Iscusința aceasta avea să mă coste scump, după cum s-a văzut.”[8]
Între timp, a rămas un bun observator al scenei românești, a continuat să încurajeze noi talente și să joace alături de acestea, așa cum făcuse și înainte. A fost în relații apropiate cu cei mai importanți creatori români, din toate generațiile, le- a susținut carierele și le-a fost multora sprijin la nevoie. În 1971, aflat în turneu la Paris, îl întâlnea pe tânărul regizor Andrei Șerban care participa la un atelier susținut de Peter Brook și care i-a cerut sfatul cu privire la întoarcerea în țară. Beligan îl sfătuiește să nu se întoarcă în România comunistă, sfat de care își amintește mulți ani mai târziu, pe un pat de spital, considerându-l ”unul din momentele cu care mă mândresc acum, la bătrânețe”[9]. Importanța momentului este recunoscută și de Andrei Șerban în memoriile sale.[10]
De la înălțimea experienței sale profesionale, Radu Beligan a criticat ocazional degradarea meșteșugului actoricesc. În martie 2008, la 89 de ani, cu ocazia împlinirii a 70 de ani pe scenă, actorul-veteran a vorbit despre ”buna articulare a textului” numind-o ”politețea actorului față de public”, a menționat că actorii trebuie ”să trateze profesia cu înălțime sufletească” și că pentru a face carieră aceștia au nevoie de sănătate fizică și morală, plus experiență de viață și de scenă. De asemenea, a tratat cu umor tarele meseriei, printre care ”veșnica problemă a actorului român numită Ce să fac cu mâinile”, dar a și subliniat importanța privirii actorului, care „reprezintă cel mai fidel gândirea actorului, acesta poate reda ambiguitatea prin discordanța dintre privire și vorbe”.
Amintindu-și cu această ocazie de primele sale experiențe în teatru, alături de Victor Ion Popa, apoi de Alexandru Giugaru, la Teatrul ”Muncă și voie bună”, apoi la Teatrul Național aflat pe Calea Victorie, ”unde azi se află un hotel”, Beligan a povestit despre eleganța spectatorilor, despre rafinamentul stilului lor de viață, materializat în supeurile de după spectacol, luate în restaurantele din centrul orașului, actorul exclamând la un moment dat: ”O, Doamne, cum am uitat să trăim!”. Cunoscutul actor a mai vorbit despre victorie, ca rezultat al unei atitudini, al unei filozofii de viață și a dat exemplul celui pe care l-a numit ”ultimul meu profesor, Roger Federer”. Decis să învețe permanent, chiar de la cei mai tineri decât el, Radu Beligan a observat că tenismenul Federer” joacă din instinct, curajos, cu mintea și trupul în perfectă sincronizare”. Pornind de la acest exemplu, celebrul actor a înțeles mai bine că ”secretul victoriei este să pornești concentrat pe ceea ce vrei, înfrângerea să nu existe în mintea ta, să te gândești doar la câștig. Stă în puterea noastră să ne controlăm gândirea și emoțiile și, de ce nu, și frica”[11].
Un adevărat exemplu de autocontrol, sânge rece, concentrare și putere de muncă, Radu Beligan a abordat de-a lungul carierei sale actoricești un repertoriu complex, clasic și modern, a creat roluri în teatru și film deopotrivă, și s-a ridicat deasupra vremurilor, traversând aproape o sută de ani din istoria tulbure a acestei țări. Edificiul pe care și-a construit popularitatea rar egalată de alți actori a fost acela al talentului condus de inteligență: ”este o mare încântare să-l vezi pe Radu Beligan pe scenă și să pătrunzi în universul unui erou, călăuzit de acest talent puternic, care-ți fixează caracterul în memorie”, scria același Valentin Silvestru.[12]
Adevărata reușită a lui Radu Beligan este aceea că ”n-a ieșit niciodată din atenția publică și nici din inimile majorității românilor, care îi aprecia calitățile artistice, iertându-i duplicitatea exersată în relația cu un sistem totalitar. Cu o inteligență ascuțită și un simț al orientării politice și sociale care l-au ghidat timp de un secol prin meandrele istoriei, actorul Radu Beligan simbolizează poziția teatrului ca dansator într-un vals uneori grotesc, alteori înălțător, cu sistemul politic. Dansul artei cu ideologia, experimentat sub toate formele lui, mai mult sau mai puțin plăcute, deseori la limita riscului.”[13]
Radu Beligan a fost Președinte al Institutului Internațional de Teatru (reales de trei ori consecutiv în perioada 1971-1977, apoi președinte de onoare pe viață al ITI), iar printre numeroasele premii și distincții primite de-a lungul vieții se numără cea de Ofițer al Legiunii de onoare franceze (2002) și Membru de onoare al Academiei Române (2004).
Cristina Modreanu
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.01.03
Note
[1] Valentin Silvestru – Prezența teatrului, editura Meridiane, 1968
[2] Idem.
[3] Radu Beligan – Între acte, editura ALL, București, 2013 pagina 15
[4]Cristina Modreanu – Radu Beligan, ultimul interviu: https://revistascena.ro/interviu/radu-beligan-ultimul-interviu-am-satisfactia-ca-atat-la-comedie-precum-si-la-national-am-reusit-sa-dau-teatrului-romanesc-din-anii-aceia-o-plaja-de-liniste/
[5] Radu Beligan – Între acte, editura ALL, București, 2013, pagina 51
[6] Vezi colecția revistei Teatrul, disponibila online pe www.cimec.ro
[7] Scrisoare publicată în volumul de memorii semnat de Beligan, Între acte
[8] Radu Beligan – Între acte, editura ALL, București, 2013
[9] Radu Beligan – Între acte, editura ALL, București, 2013, pagina 180
[10] Andrei Șerban – O biografie, editura Polirom, 2006
[11] Citate din notele autoarei, care a participat personal la evenimentul de la TNB
[12] Valentin Silvestru – Prezența teatrului, editura Meridiane, 1968
[13] Cristina Modreanu – Grimoane și gramofoane: Teatrul românesc la 100 de ani, Scena.ro nr. 41 (3)/ 2018, pagina 4
Bibliografie
- Radu Beligan – Între acte (însemnări, cugetări, rememorări), editura ALL, București, 2013
- Valentin Silvestru – Prezența teatrului, Editura Meridiane, 1968
- Teatrul de Comedie 50 – album editat de Teatrul de Comedie cu prilejul împlinirii a cinci decenii de existență, 2011
- Mirella Patureau- Trupe românești pe scena pariziană, înainte și după dezgheț, Scena.ro, pg. 28, nr. 3, 2009
- Cristina Modreanu- Caragiale 100. Schițele lui Caragiale, o frescă socială, între ieri și azi, Scena.ro, pg 19, nr. 20, 2012
- Cristina Modreanu – Radu Beligan – ultimul interviu, Scena.ro, pg. 42, nr 33, 2016
- Viviana Iacob – The Internationalisation of Romanian Theatre- The Young Theater Director Symposium 1969, Institutul Prezentului, 2018, https://institutulprezentului.ro/en/2018/11/07/the-internationalisation-of-romanian-theatre/
Roluri la TNB:
Leon Saint Pe – „Egoistul” de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
Ianke – „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonţa, 2001
Guglielmo – „Numele trandafirului” de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1998
Actorul – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
Bătrânul – „Cotletele” de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
Kondilas – „Moştenirea” de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
„Contrabasul” (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonţa, 1987
Herb Tucker – „Poveste din Hollywood” de Neil Simon, regia Grigore Gonţa, 1984 şi 1994
Spirache – „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, regia Mihai Berechet, 1983
Domenico – „Filumena Marturano” de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1981
Chereea – „Caligula” de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
Romulus – „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
Richard al III-lea – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
Autorul dramatic – „Viaţa unei femei” autor şi regia Aurel Baranga, 1976
Robespierre – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
Mel – „Prizonierul din Manhattan” de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
Mayer Bayer – „Simfonia patetică” de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
Ştefan Valeriu – „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
George – „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
Eduard Forţian – „În valea cucului” de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
C.N. Mollin – „Anii negri” de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
Iacob Bardin – „Duşmanii” de Maxim Gorki, regia Alexandru Finţi, 1958
Horace, Frederic – „Invitaţie la castel” de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
Trinculo – „Furtuna” de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
Filipetto – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
Alexandru – „Reţeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbeşte” de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
Profesorul – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
Cerchez – „Ziariştii” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
Agamemnon Dandanache – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
Dr. Smil – „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 şi 1973
Poludin – „O chestiune personală” de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
Stepa – „Platon Krecet” de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finţi, 1954
Mircea Cavafu – „Mielul turbat” de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
Mitică – „Matei Millo” de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
Voicu – „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
Hlestakov – „Revizorul” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
„Momente” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
Catindatul – „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
Tuzenbach – „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
Victor Dumitrescu – „Iarba rea” de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
Rică Venturiano – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
Agamiţă Dandanache – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
Studentul – „Confruntarea” de Tur şi Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
Romeo – „Romeo şi Julieta, actul 6”, „Între filologi”, „Cine răspunde?” de D.D. Pătrăşcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945
Regie de teatru TNB:
„Egoistul” de Jean Anouilh, 2004
„De partea cui eşti?” de Ronald Harwood, 1996
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, 1979
„Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, 1960
„Sălbaticii” de Serghei Mihalkov, 1959
„Doctor fără voie” de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
Activităţi în afara TNB
Regie de teatru:
Asociaţia Inspira
„Fă-mi loc” de Anthony Michineau, 2012
Teatrul Metropolis
„Jubileul” de Jean-Marie Chevret, 2012
Teatrul de Comedie
„Spiritul de familie” de Eric Assous, 2012
Centrul Cultural “Nicolae Bălcescu”
“Nimeni nu-i perfect” de Simon Williams, 2011
Asociaţia Culturală Maria Domina
„Străini în noapte” de Robert Assous, 2007
Teatrul Municipal Bacovia, Bacău
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, 1987
Roluri în teatru:
Teatrul Metropolis
George – „Lecţia de violoncel” de Mona Radu, regia Felix Alexa, 2013
Talleyrand – „Supeul” de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997
Antonio Salieri – „Amadeus” de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982
„Helen, Tommy şi Joe” de James Thurber şi Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948
Teatrul Evreiesc de Stat:
Wille Clark – „Băieţii de aur” de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997
Teatrul Naţional din Craiova
Zeus – „Danaidele” după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995
George – „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia Mircea Cornişteanu, 1990
Teatrul Lucia Sturdza Bulandra:
Don – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969
Teatrul de Comedie: 1961 – 1968
Director al Teatrului de Comedie: 1961 – 1969
Berenger – „Ucigaş fără simbrie” de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
Chitlaru – „Opinia publică” de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet
Cirivis – „Capul de răţoi” de George Ciprian, regia David Esrig
Berenger – „Rinocerii” de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
Gore, Şeful – „Şeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
Juraţii – „Procesul domnului Caragiale” de Mircea Ştefănescu, regia David Esrig
Cheryl – „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
Teatrul Tineretului:
Doctorul – „Un flăcău din oraşul nostru” de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952
Teatrul Alhambra: 1943 – 1949
„Ruşinea familiei” de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare
„Nu mai beau” de Gaston de Caillavet şi Robert de Flers, regia Soare Z. Soare
„Pensiunea dragostei” de Alexandru Kiriţescu, regia Soare Z. Soare
„Sărmanul Jonathan” de Karl Milloker
Compania Radu Beligan: 1947 – 1948
„Clasa a 8-a B” de Roger Ferdinand, regia Ionel Ţăranu
„Ruşinea familiei” de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
Teatrul Comedia: 1945 – 1947
„Primăvara a venit” de John van Druten, regia Sică Alexandrescu
„Racheta spre lună” de Clifford Odets, regia Marietta Sadova
„Vis de secătură” de Mircea Ştefănescu, regia W. Siegfried
„O femeie răpită” de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu
„Knock” de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu
„Sărută-mă imediat” de Tudor Muşatescu şi V. Timuş, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu
„Unul cu bani” de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu
„Am visat paradisul” de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu
„Medicul în dilemă” de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Nostru: 1946 – 1947
„Viaţa începe mâine” de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur
Teatrul Municipal: 1944 – 1945
„Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu
„Amantul de carton” de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 – 1943
„Sextet” de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu
„Domnişoara de ciocolată” de Paul Gavault, regia Ion Şahighian
„D-ra Butterfly” de Tudor Muşatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Muşatescu
Teatrul Majestic: 1940 – 1941
„Omul care zâmbeşte” de Luigi Bonelli şi Aldo de Benedetti, regia Ion Şahighian
„Frumoasa aventură” de Gaston de Caillavet şi Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu
„Oraşul fără avocaţi” de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu
„Banii nu fac nici două parale” de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu
Teatrul Tudor Muşatescu (Roxy): 1940 – 1941
„Îmi pare rău de mine” de Mouezy-Eon şi Guitton, regia Ion Sava
„Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, regia Tudor Muşatescu
Grădina C.A. Rosetti: 1940
„Ascultă, Ionescule” de Tudor Muşatescu, după Mirande şi QuinsonTeatrul din Sărindar: 1939 – 1940
„Calul năzdrăvan” de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu
„Aproape de cer” de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican
„Figurantul” de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu
„Domnişoara Butterfly” de Tudor Muşatescu după Tibor Varady, regia Tudor Muşatescu
Teatrul Uranus – Comedia: 1938 – 1939
„Tinereţe” de Swarkin, regia Muratov
„Quadratura cercului” de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa
„Zile vesele după război” de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa
„Jederman” de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa
Liedertafel – Alhambra – Regina Maria: 1937 – 1938
„Molima” de Ion Marin Sadoveanu
„Pescuitorul de umbre” de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu
„Crimă şi pedeapsă” de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)
„Al matale, Caragiale”, regia Mircea Cornişteanu, 2002
„Cui i-e frică de Virginia Wolf?” de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995
„Amadeus” de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu
„Aventură sub pământ” de Ion Băieşu, regia Sergiu Ionescu, 1982
„Titanic vals” de Tudor Muşatescu
„Supeul” de Jean Claude Brinsville
„Muşatinii”
„Harvey” de Mary Chase
„Tren de plăcere” de I.L. Caragiale
„Momente Caragiale” după I.L. Caragiale
„Conu Leonida” după I.L. Caragiale
„Marii Artişti pe Micul Ecran”
Roluri în film
„Medalia de onoare”, regia Călin Peter Netzer, 2010
„După-amiaza unui torţionar”, regia Lucian Pintilie, 2001
„Trahir”, regia Radu Mihăileanu, 1992
„Horea”, regia Mircea Mureşan, 1984
„Galax, omul păpuşă”, regia Ion Popescu Gopo, 1984
„Întoarcere la dragostea dintâi”, regia Mircea Mureşan, 1981
„Iancu Jianu”, regia Dinu Cocea, 1980
„Reţeaua S”, regia Virgil Calotescu, 1980
„Aurel Vlaicu”, regia Mircea Drăgan, 1977
„Singurătatea florilor”, regia Mihai Constantinescu, 1976
„Cuibul salamandrelor”, regia Mircea Drăgan, 1976
„Instanţa amână pronunţarea”, regia Dinu Cocea, 1976
„Premiera”, regia Mihai Constantinescu, 1976
„Tată de duminică”, regia Mihai Constantinescu, 1975
„Agentul straniu”, regia Savel Stiopul, 1974
„Întoarcerea lui Magellan”, regia Cristina Nicolae,1973
„Explozia”, regia Mircea Drăgan, 1972
„Şeful sectorului suflete”, regia Gheorghe Vitanidis, 1967
„Castelanii”, regia Gheorghe Turcu, 1966
„Paşi spre lună”, regia Ion Popescu Gopo, 1964
„Lanterna cu amintiri”, regia Jean Georgescu, 1963
„Celebrul 702”, regia Mihai Iacob, 1962
„Directorul nostru”, regia Jean Georgescu, 1960
„Bădăranii”, regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, 1960
„Afacerea Protar”, regia Haralambie Boroş, 1955
„O scrisoare pierdută”, regia Sică Alexandrescu şi Victor Iliu, 1953
„Lanţul slăbiciunilor”, regia Jean Georgescu, 1952
„Bulevardul Fluieră Vântu”, regia Jean Mihail, 1950
„Rasună valea”, regia Paul Călinescu, 1949
„Visul unei nopţi de iarnă”, regia Jean Georgescu, 1946
„O noapte furtunoasă”, regia Jean Georgescu, 1943
Capul de ratoi – fotografii din Arhiva Teatrul de Comedie
Celebrul 702 – fotografii din Arhiva Teatrul de Comedie
Rinocerii – fotografii din Arhiva Teatrul de Comedie
Ucigas fara simbrie – fotografii din Arhiva Teatrul de Comedie
coperta Radu Beligan
Interviu cu Radu Beligan
https://www.youtube.com/watch?v=ccxi_oZt7WA
Radu Beligan – Interviu Comedia Remix
https://youtu.be/e-kWT6RI_kI
Comedia Remix
https://youtu.be/SlLD76d31N0
Take, Ianke și Cadîr:
Partea I: https://www.youtube.com/watch?v=lK92_cVDNAo
Partea a II-a: https://www.youtube.com/watch?v=yfpSuen5M-Y
Bădăranii: https://www.youtube.com/watch?v=S3PNepYb280
Spectacole radiofonice cu Radu Beligan:
https://www.youtube.com/playlist?list=PLPr2UQwCNy3moXKKwICmDhTmn7QEZ5W2Q
https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Beligan
https://www.washingtontimes.com/news/2016/jul/20/romanian-actor-radu-beligan-dies-at-97/
https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/video-rolurile-memorabile-ale-actorului-radu-beligan-540480
Interviu: https://www.youtube.com/watch?v=ccxi_oZt7WA
Film documentar despre istoria Teatrului de Comedie – Comedia Remix: https://vimeo.com/133788332
Istoric Teatrul de Comedie: http://comedie.ro/istoric.php
http://cimec.ro/SCRIPTS/TeatreNou/detaliu_Actori.asp?sq=BELIGAN,%20RADU