Gheorghe, Ilie
21 septembrie 1940, comuna Giubega
28 aprilie 2018, Craiova
Actor de teatru și film și regizor de teatru
Vedeta craioveană de mai târziu, actorul care a cucerit scenele lumii fiind solicitat în spectacole din Anglia, Franța sau Tokio, s-a născut la 1 septembrie 1940, în satul Giubega din județul Dolj, pe care l-a păstrat în suflet, frecventându-l constant toată viața. Ținea la soliditatea mentalității dobândite la țară, care i-a întreținut o anume vigoare fizică și morală vizibilă și pe scenă. A urmat, între 1958-1963, școala de învățători Ștefan Velovan din Craiova și a profesat apoi ca dascăl într-un sat din Ardeal. În 1963, ca urmare a unor convingeri intime privind vocația sa, a dat examen la Institutul de teatru din București și a intrat la clasa regizorului Dinu Negreanu. A absolvit în 1967.
Repartizat la Craiova, se dedică acestei scene jucând, până la neașteptata dispariție din anul 2018, peste 100 de roluri, în țară și în străinătate. Cariera sa a stat sub îndrumarea unor regizori importanți ca Vlad Mugur, Valeriu Moisescu, Dan Alexandrescu, Petre Sava Băleanu, Mircea Cornișteanu, Cristian Hadgi-Culea și mai ales Silviu Purcărete despre care spunea într-un interviu la radio: „Mă închin cu sfințenie și respect în fața lui. Silviu Purcărete și-a dat seama că poate conta pe seriozitatea și ambiția mea”.
În primii ani, ca actor la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova Ilie Gheorghe a surprins prin mobilitatea talentului său, jucând cu același succes roluri foarte diferite, de la Don Juan, la Britannicus, ducele de Alba din Don Carlos la Dimitri Karamazov. A jucat și în multe piese românești contemporane ca Mobilă și durere de Teodor Mazilu, Paznicul de la depozitul de nisip și Piticul din grădina de vară de D.R. Popescu, acest din urmă spectacol fiind și primul succes la Craiova al regizorului Silviu Purcărete. În 1994 a avut loc la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea premiera Decameron 645 după Boccaccio, realizat tot de Silviu Purcărete,
spectacol unicat în care, în calitate de invitat, Ilie Gheorghe a fost acea călăuză princiară pe drumul dinspre viață spre moarte din faimoasele povești despre vremurile ciumei din Florența medievală.
În materie de Shakespeare, primele întâlniri ale actorului Ilie Gheorghe cu capodoperele dramaturgului s-au produs încă din tinerețe, începând cu Regele Lear în 1967, spectacol în care juca Ducele de Burgundia, și continuând cu Othello, Nevestele vesele din Windsor, Macbeth, Richard II-lea, piese în care, interpretând roluri mai mari sau mai mici, s-a făcut întotdeauna remarcat. S-a vorbit și s-a scris despre strălucirea eroică a actorului în personajele clasice, despre temperamental său tumultuos, dicția perfectă, timbrul baritonal impozant, mintea ageră, spontaneitatea, fiind socotit de dramaturgi, regizori, cronicari, un actor complet și complex care respiră cultură și e capabil de performanțe.
Și-a găsit repede locul în trupa prestigioasă a teatrului craiovean care, în deceniul 7, avea multe nume de rezonanță. A fost distribuit și în piese de propagandă, ales fiind să reprezinte cu precădere personaje pozitive, juste, mai ales datorită fizicului său de băiat vânjos, de la țară care degaja sănătate și optimism. În plus, fiind la început de drum, nu putea să-și permită refuzuri. Era fericit să joace, să fie pe scenă.
Cităm de asemenea pleiada rolurilor din comediile lui I.L.Caragiale culminând cu Cațavencu, chintesență a politicianismului veros, demagogic, rămânând exemplar în istoria acestui rol mai ales pentru sarcasmul exploziv pe care apăsa actorul și pe acea siguranță infatuată pe care o emana personajul în interpretarea sa, inspirată nu doar de epoca lui Caragiale, ci și din peisajul timpului prezent, populat de mediocrități demagogice și autoritare. (Celebrul monolog din tabloul alegerilor se află înregistrat în emisiunea Profil teatral de la Teatrul Radiofonic, ca și alte câteva monologuri reluate de actor în studio, cu același prilej. )
Arta de a trăi pe scenă în prezent, indiferent de epoca din care vine personajul, este cea dintâi calitate a actorului modern. Ilie Gheorghe a avut această aptitudine, iar în materie de Caragiale rolurile pe care le-a creat au rămas un bun material de studiu carageologic pentru critici și istorici. În comedia O scrisoare pierdută jucase anterior și rolul lui Tipătescu. Au urmat Chiriac din O noapte furtunoasă, Pampon din D-ale carnavalului, sub îndrumarea aceluiași regizor, Mircea Cornișteanu, director pentru mulți ani la Naționalul craiovean. care a avut ambiția să realizeze la Craiova o integrală a comediilor lui Caragiale.
În 1997, cu ocazia sărbătoririi celor 30 de ani de teatru ai lui Ilie Gheorghe, în emisiunea portret pe care i-am dedicate-o la Radio România, Mircea Cornișteanu declara despre Ilie Gheorghe : „Nu am întâlnit un actor de o asemenea seriozitate și supunere la propunerile regizorale, nu o supunere miloagă, ci încercare a unui om extrem de inteligent de a merge încotro vrei să-l îndrepți, de a face în deplină modestie și nesfârșită putere de muncă ceea ce încerci tu, regizor, să-i propui. E de o extraordinară importanță pentru un regizor să lucreze cu actori ca Ilie Gheorghe, serioși, profesioniști, talentați, cu o putere de muncă teribilă, cu o disciplină impecabilă, care prin prezența sa într-o distribuție face ca spectacolul să fie mai bun, de aceea l-am numit un actor- locomotivă.”
Ilie Gheorghe a fost socotit un miracol pentru teatrul craiovean, cum l-a caracterizat Alexandru Firescu, secretar literar decenii la rând la Teatrul Național din Craiova, în nenumăratele intervenții publice despre acest teatru, scrise și vorbite.
După 1989, Ilie Gheorghe și-a pus talentul în slujba marelui repertoriu așa cum l-a conceput regizorul Silviu Purcărete în tandem cu noul director al teatrului, Emil Boroghină, fiind socotit actorul fetiș al cunoscutului regizor. Marile spectacole semnate Purcărete l-au inclus, bazându-și adesea succesul pe prezența creatoare a lui Ilie Gheorghe. Primul mare succes național și internațional din lungul șir de realizări de după anul 1989, s-a numit Ubu Rex, cu scene din Macbeth. Alături de Valer Dellakeza care juca în travesti rolul Madame Ubu, Ilie Gheorghe creează cunoscutului erou al patafizicii lui Alfred Jarry, o imagine grotescă de o expresivitate și plasticitate rare. Nu s-ar putea spune că drumul actorului spre personaj a mers de la exterior la interior, de la înfățișare spre comportament, dar e aproape sigur că imaginea acelui Ubu burduhănos, cu o mască felliniană, a marcat interpretarea și din punct de vedere al caracterului, al substanței dramatice. Ubu este poate primul rol în care Ilie Gheorghe își exersează cu pasiune disponibilitățile ludice părăsind o carapace, o imagine care tindea spre manierism, pentru a alerga în întâmpinarea teatrului viu, definit prin histrionism și transfigurare.
A urmat seria spectacolelor lui Silviu Purcărete la Craiova, mari succese internaționale după texte ale teatrului antic: Phaedra, Orestia, Danaidele, apoi acelea după tragediile shakespeariene Titus Andronicus (Aaron), Măsură pentru măsură (Vincențiu), Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului (Sir Tobby), Furtuna (Caliban) datorate aceluiași Purcărete, dar și Hamlet (Polonius), regia Tompa Gabor, Timon din Atena (Timon), regia Mihai Măniuțiu, Îmblânzirea scorpiei (Gremio), regia Mircea Cornișteanu.
Dintre acestea, Aaron din sângeroasa tragedie shakespeareană Titus Andronicus a fost una din marile sale realizări, poate și pentru că această creație era potrivnică datelor actorului, un contre-emploi, un personaj întruchipând sălbăticia și cruzimea proprie multor conducători din lumea antică. Lângă Ștefan Iordache în rolul titular, Ilie Ghorghe își asumă rolul acestui adversar pervers și crud, de o violență fără margini, convingând până la a fi considerat de public respingător. Rolurile realizate cu desăvârșire în spectacolele având la bază textele marelui Will au făcut să se vorbească despre anvergura shakespeareană, renascentistă, a actorului Ilie Gheorghe pe care regizorul Silviu Purcărete a cultivat-o, obținând cunoscutele succese naționale și internaționale. Și-a păstrat statura de erou în Faust, ultimul mare rol al actorului Ilie Gheorghe, pe care l-a jucat 8 ani la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, și pe care încă îl mai juca în momentul precipitatei sale dispariții.
„Iată-l actor-filozof ce se bucură de teatru și de versurile lui Goethe, actor ajuns la zenitul talentului său”, scria George Banu în numărul comemorativ al Revistei Teatrul azi din 2022 . „Senin și liric ! Actor pacificator pe o scenă ce-i servește de teren accidentat al căutării de tinerețe.”
Cu Faust, Teatrul Național din Craiova a participat și la jubileul Goethe de la Frankfurt. Modernă și clasică în același timp, interpretarea sa poartă amprenta inteligenței scenice a actorului și a datelor sale native, respectiv glasul bine timbrat, ambitusul și dicția perfectă pe care stau altoite experiențele teatrale de ultimă oră ale unui teatru modern, de artă, cu panaș universal. O realizare deosebită pentru actor, reflectând aprecierea de care se bucura, a fost invitația de a juca în Anglia, la Nottingham, în Furtuna (1995-96) rolul Caliban, 85 de spectacole în limba engleză. Peste ani, în montarea cu titlul O furtună, după cunoscuta piesă shakespeariană, în regia lui Silviu Purcărete, a fost distribuit în rolul Prospero, alături de Sorin Leoveanu. Spectacolul a fost prezentat în 2014 la Festivalul de teatru din Israel.
Despre experiența sa în contact cu repertoriul Shakespearean Ilie Gheorghe declara în anul 2015: „Din cele 121 de trepte (roluri n.n.) pe care le-am cucerit în cariera mea , cele 13 semnate Shakespeare sunt trepte de aur și reprezintă o culme a culmii, cum spunea Shakespeare însuși, iar în existența mea artistică, cheia de boltă a sufletului meu, o strună astrală ce va face trupul meu să vibreze și după moarte.”[1]
În anul 2014, Ilie Gheorghe a fost ales de cunoscutul regizor Robert Wilson pentru a interpreta rolul Martorul, în adaptarea sa după Rinocerii de Eugene Ionesco montată la Teatrul Național din Craiova. Un spectacol unicat în teatrografia sa și a teatrului. Un loc aparte în viața lui Ilie Gheorghe pe scenă și nu numai l-a ocupat teatrul lui Marin Sorescu, ba chiar Sorescu însuși. A aflat despre renumitul poet-dramaturg încă din primii ani de studenție, citindu-i în paginile revistei Luceafărul monodrama Iona, de care s-a îndrăgostit, visând să-i dea viață pe scenă, ceea ce s-a și întâmplat. Cum Marin Sorescu era originar tot din Oltenia, fiind și redactor-șef la publicația literară craioveană Ramuri, odată repartizat la Teatrul din Craiova, Ilie Gheorghe va avea și alte motive să se simtă apropiat de autorul monodramei Iona. Ulterior, pe lângă faptul că a avut nenumărate ocazii să-i recite versurile, a jucat în mai toate piesele lui Marin Sorescu montate la Craiova, de la Paracliserul la creațiile de anvergură din A treia țeapă, Există nervi și Vărul Shakespeare. Pentru spectacolul cu Iona din 1994, pe care l-a și regizat, Ilie Gheorghe a primit premiul Asociației internaționale a criticilor de teatru, secția română, la Gala Uniter din 1995, iar în 1996 a fost nominalizat cu titlul Omul anului de către American Biographical Institut; în 1998 a primit Premiul Academiei Române ce purta numele poetului, între timp dispărut. Au urmat și alte premii care să răsplătească performanța actorului. Dealtfel, Ilie Gheorghe este și autorul unei teze de doctorat cu titlul: „Dramaturgia lui Marin Sorescu, spațiu infinit întru desăvârșirea artei actoricești”, prezentată la Universitatea din Craiova unde a fost profesor.
În emisiunea- portret dedicată actorului Ilie Gheorghe la radio, criticul Constantin Paraschivescu spunea despre întâlnirea actorului cu Iona: „Actorul Ilie Gheorghe e Iona, un exemplu al drumului spre performanță.”
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de teatru, în anul 1997, vorbind despre drumul său în teatru, actorul spunea într-o emisiune de radio dedicată lui:
„M-am asemuit acelei broaște țestoase din fabulă care, tenace, cu răbdare și înțelepciune, își vede de drumul ei și ajunge la capăt înaintea multor iepuri. Acest principiu al facerii lucrului bine, de care să nu-ți fie rușine niciodată, a făcut ca acest drum, spre care privesc acum nu cu mânie, să fie un drum plin de semne care mă tulbură, chiar dacă aș părea lipsit de modestie, mă tulbură frumos.”[2]
Cu aceeași ocazie, actorul Emil Boroghină, director într-o perioadă de glorie al Teatrului Național Marin Sorescu din ,Craiova, alături de care a fost parte a atâtor succese naționale și internaționale, îl numea pe Ilie Gheorghe „o șansă pentru renumele teatrului românesc contemporan”.
Ilie Gheorghe a realizat și un număr de filme, din păcate nu atâtea cât să-l impună și ca actor de film. Din lista titlurilor ( vezi anexa) două titluri se cer remarcate: cel din Moromeții regia Stere Gulea și cel din Undeva la Palilula regia Silviu Purcărete, filme în care actorul reușește să creeze în aparițiile sale episodice portrete ce se rețin.
Din bogatul său palmares de premii și distincții obținute pentru rolurile interpretate sau pur și simplu pentru statura sa reprezentativă în lumea culturii și a artei, le reamintim pe acelea conferite de Uniunea Teatrală din România UNITER, pentru creații punctuale precum Harpagon din Avarul de Molière (2005), precum și Premiul pentru întreaga activitate oferit de aceeași uniune de breaslă și de Academia Română (2011). A fost desemnat cetățean de onoare al orașului Craiova. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în decembrie 2004 de către Președinția României. A murit la 28 aprilie 2018 când încă mai era pe scenă.
Doina Papp
20 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.17
Bibliografie:
* 666, Actori craioveni. File de arhivă sentimentală de C. Gheorghiu și Alex. Firescu ,1993 editura Scrisul românesc
* Istoria Teatrului Național din Craiova, 1850- 2000, de Alex. Firescu și C. Gheorghiu, editura Aius.
* Ion Jianu , Interviu cu Ilie Gheorghe, publicat în vol. Marin Sorescu în antecamera Nobel. Conversații cu și despre Sorescu, Editura Gracious Light, New York 2018, prefață de acad. Eugen Simion ( reprodus în Revista Teatrul azi 1-2 /2022)
* Nicolae Coande, Interviu cu Ilie Gheorghe în SpectActor nr 2/2007a, publicație a Teatrului Național Craiova și în vol. Lecția de Shakespeare, 2015 editura Ramuri, reprodus în revista Teatrul azi 1-2 /2022
* Profil teatral Ilie Gheorghe, Teatrul Național radiofonic, realizator Doina Papp, 1997
[1] Ilie Gheorghe, „Multe trepte”, interviu de Nicolae Coande, Spectator, nr 3, 2018, p. 26.
[2] Ibidem
- Bătrânul în America De-Acasă de Mircea M. Ionescu, regia Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova. 10.12.2014
- Brâncoveanu în Cină cu Soarele Sus de Gheorghe Truță, regia Mircea Cornișteanu.
- Teatrul Național ‘Marin Sorescu’ -Craiova 16.10.2014
- Martorul în Rinocerii de Eugene Ionesco, regia Robert Wilson, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, 02.07. 2014.
- Matei în Ultimul Dans al Libelulei de Cornel Mihai Ungureanu, regia Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova, 12.12.2013
- Trahanache în O scrisoare Pierdută de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu.
- Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 13.10.2012
- Prospero, Ducele legitim al Milanului în O furtună de Wiliam Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 18.02.2012
- Orgon în Tartuffe de Jean-Baptiste Molière, în regia lui Elemèr Kincses. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 02.10.2011
- Cherea în Caligula de Albert Camus, în regia lui Alice Georgescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 12.03.2011
- Ambasadorul Reginei în Balconul de Jean Genet, în regia Nicu Nitai. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 20.06.2010
- Bătrânul în Scaunele de Eugène Ionesco, în regia lui Elemèr Kincses. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 21.02.2009
- Vincențio, Ducele în Măsură Pentru Măsură de Wiliam Shakespeare, în regia lui Ioana Ieronim. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 02.03.2008
- O Țeapă Pentru Fiecare de Marin Sorescu, în regia lui Gheorghe Ilie. Teatrul dramatic ‘Elvira Godeanu’- Târgu-Jiu 03.06.2007
- Unde ești tu, Țepeș Doamne? de Mihai Eminescu, în regia lui Gheorghe Ilie. Teatrul dramatic ‘Elvira Godeanu’- Târgu-Jiu 04.03.2007
- Profesorul în Exiată Nervi de Marin Sorescu, în regia lui Elemèr Kincses. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 25.02.2007
- Charlotta Ivanovna; Firs în Livada de Vișini de Anton Pavlovici Cehov în regia lui Visarion Alexa. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.01.2006
- Oratorii Pisicilor Turbate de I.L.Caragiale, în regia lui Gheorghe Ilie. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 11.11.2005
- Harpagon în Avarul de Jean-Baptiste Molière, în regia lui Romulus Vulpescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 25.09.2004
- Sir Toby Belch, Unchiul Oliviei în Cum Doriți sau Noaptea de la Spartul Târgului de William Shakespeare în regia Mihnea Gheorghiu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 21.03.2004
- Domnul Michaud în Therese Raquin de Emile Zola în regia lui Gisele Sallin. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.02.2004
- Oratorii Pisicilor Turbate de I.L. Caragiale , în regia lui Gheorghe Ilie. Teatrul ‘Sică Alexandrescu’- Brașov 18.12.2003
- Ernesto Roma în Ascensiunea lui Arturo Ui Poate Fi Oprită de Bertolt Brecht, în regia Elemèr Kincses. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.09.2003
- Gremio în Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 16.03.2003
- Inspectorul General în Omul cu Mârțoaga de George Ciprian, în regia lui Nicolae Scarlat. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 21.09.2002
- Pampon în D-ale Carnavalului de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 10.02.2002
- Primarul în Revizorul de Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Claudiu Goga. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 28.10.2001
- Bătrânul Mahon în Năzdrăvanul Occidentului de Jhon Millinfton Synge, în regia lui Bocsárdi László. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 21.06.2001
- Bertrand în Vacanța în Guadelupa de Eric Assous, Pierre Sauvil, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 04.02.2001
- Sgualda în Carnavalul Bârfelor de Carlo Goldoni, în regia Vlad Mugur. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.10.2001
- Pantalone de Bisognosi în Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 22.05.1999
- Timon în Timon din Atena de William Shakespeare, în regia Mihai Mănuțiu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 19.12.1998
- Samsarul în Careul de Constantin Voiculescu, în regia lui Constantin Dicu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.09.1998
- Agamemnon în Orestia, în regia lui Silviu Purcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.05.1998
- Nae Cațavencu în O scrisoare Pierdută de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 09.09.1997
- Pinenut în Pinnochio la Veneția de Edward Carey, în regia lui Robert Delamere. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 09.05.1997
- Polonius în Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 05.01.1997
- Iona de Marin Sorescu, în regia lui Gheorghe Ilie. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 30.12.1994
- Napoleon în Ferma Animalelor de George Orwell, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.04.1994
- Tezeu în Phaedra de Euripide, în regia lui Silviu Purcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.06.1993
- Aaron în Titus Andronicus de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.03.1992
- Dmitri în Frații întru Kamarazov de Richard Crane, în regia lui Faynia Williams. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 12.04.1991
- Dom’ Ubu în Ubu Rex cu scene din Macbeth de Silviu Purcărete, în regia lui Silviu Părcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 29.12.1990
- Sorescu în Vărul Shakespeare de Marin Sorescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.03.1990
- Iros în Piticul din Grădina de Vară de Dumitru Radu Popescu, în regia lui Silviu Purcărete. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 17.03.1989
- Nae Cațavencu în O scrisoare Pierdută de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.10.1988
- Sile în Mobilă și Durere de Teodor Mazilu, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 18.03.1988
- Papuc în A treia țeapă de Marin Sorescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 17.09.1987.
- Pavel Stoian în Puterea și Adevărul de Titus Popovici, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.05. 1987
- Julien în Floarea de Cactus de Pierre Barillet în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 12.02.1987
- Alfred Doolitte tatăl Elizei în Pygmalion de George Bernard Shaw, în regia lui Mihai Manolescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 02.10.1986
- Pamfil în Preșul de Ion Băieșul, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 07.12.1985
- Ștefan în Nu ne naștem toți la aceiași vârstă de Tudor Popescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 29.11.1985
- Hariton în Paznicul de la depozitul de nisip sau femeia electrică de Dumitru Radu Popescu, în regia lui Mihai Manolescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 11.01.1985
- Cațavencu în Caragiale și vremea lui de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 19.02.1984
- Laurențiu în Un suflet romantic de Tudor Popescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.02.1984
- Iancu Pampon în D-ale Carnavalului de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 31.01.1984
- Abatele Morosini în Greul Pămîntului de Valeriu Anania, în regia lui Cristian Hadji-Culea .
- Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 27.09.1983
- Tănase Sotir în Amadeu Stînjenel de Victor Rodan, în regia Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.07.1983
- Acuzatul în Fotografii Mărite de Mihai Duțescu, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 03.02.1983
- Al Matale Caragiale de I.L.Caragiale în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 30.01.1983
- Gică în Rețeta Fericirii de Mircea Ștefănescu, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 30.11.1982
- Tudor Teodorescu în Unchiul Nostru din Jamaica de Dan Tărchilă, în regia lui Constantin Dicu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 07.07.1982
- Nae Cațavencu în O scrisoare Pierdută de I.LCaragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 27.01.1982
- Mincu în Jolly Joker (Vrăjitorul) de Tudor Popescu, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 04.12.1981
- Contele Northumberand în Richard al II- lea de William Shakespeare, în regia Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 22.09.1981
- Chestorul în Moartea Accidentală a unui Rebel de Dario Fo, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 21.03.1981
- Costică în Hoțul de Vulturi de Dumitru Radu Popescu, în regia lui Gorgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 23.11.1980.
- Al doilea istoric în Burebista, fiul soarelui de Autori colectivi, în regia lui Mircea Cornișteanu
- Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 11.05.1980
- Bubnov în Azilul de noapte de Maxim Gorki, în regia lui Dan Alecsandrescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.04.1980
- Artur în Iluzia Optică; Cînd Spiritul Mic Burghez dă în clocot de Dumitru Solomon, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 22.02.1980
- Ultimul îndrăgostit în Viața unei femei de Aurel Baranga în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 17.11.1979
- Papuc în A treia Țeapă de Marin Sorescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 20.09.1979
- Arthur Cristescu în Seară de Taină de Sîrbu Ion Dezideriu în regia lui Dan Alecsandrescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 27.04.1979
- Spinare în Doi pe cal, unul pe măgar de Oldrich Danek în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 16.02.1979
- Tudor Cernat în Clipa de Dinu Săraru, în regia Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 24.11.1978
- Otto Weib, Ofițer german în Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, în regia lui Valentine Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 27.05.1978.
- Cazan în Fulgerul Negru(Puterea Defăimării) de Nicolae Florin Ionescu, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 10.05.1978
- Ion Mardare în Ultima Răpire de Dan Stoica, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 03.03.1978.
- Primul Caporal în Maria și Copii ei de Osvaldo Dragun, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 04.11.1977
- Docențiu în Baia Română de Stanislav Stratiev, în regia Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 05.07.1977
- Nicolae Poienaru în Patetica 77 de Mihnea Gheorghiu în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.05.1977
- Pătru în Radu Cronicar de țară de Firescu Alexandru, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 28.02.1977
- Tipătescu în O scrisaore pierdută ( fragmente) de I.LCaragiale, în regia Mircea Cornișteanu . Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 28.01.1977
- Ducele de Alba în Don Carlos (Infante de Spania) de Schiller Friedrich, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 03.12.1976.
- Ross în Macbeth de William Shakespeare, în regia lui Florica Mălureanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 16.10.1976
- Chiriac în O noapte Furtunoasă de I.L Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 25.06.1976
- Jamie Cregan în Fire de Poet de Eugene Gladstone O’Neill, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 07.05.1976
- Beaury în Capul de Mihnea Gheorghiu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 23.12.1975
- Tatăl în Acești îngeri triști de Dumitru Radu Popescu, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 02.10.1975.
- Reporter Italian de Tv în Referendum Popular de Roberto Pallavicini, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 18.03. 1975
- Sblit în Patima Roșie de Mihail Sorbul, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 30.12.1974.
- Kocikariov în Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 10.12.1974
- Un cetățean în Moartea Guvernatorului de Leon Kruczowski, în regia Riszard Sobolevski. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 30.05.1974
- Ștefan Tipătescu în O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 19. 04. 1974
- Pastorul Jhon Hale în Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller în regia lui Dinu Costin Azimioară. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 09.02.1974
- I.D Borcea în Ultima oră de Mihail Sebastian, în regia Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 20.10.1973
- Baronul Kaliani în Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, în regia Gheorghe Jora. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 24.04.1973
- Pistol în Nevestele Vesele din Windsor de William Shakespeare, în regia lui Gheorghe Jora. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 18.06.1972
- A doua maimuță în Mușchetarii Măgăriei Sale de Ion Lucian, în regia lui Eugen Mercus. Teatrul ‘Sică Alexandrescu’-Brașov 20.05.1972
- Liova Kartev în Pagini despre dragoste de Eduard Radzinski, în regia lui Călin P. Florian. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 17.05.1972
- Ion Carapetrache în Interesul General de Aurel Baranga, în regia lui Georgeta Tomescu.
- Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 25.11. 1971
- David în Omul care… de Horia Lovinescu, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 10.10.1971
- Teofil Hotăranu în Camera de Alături de Paul Everac, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 27.04.1971.
- Iordache Olimpiotul în Zodia Taurului de Mihnea Gheorghiu, în regia lui Vlad Mugur. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 10.03.1971
- Ham în Arca bunei speranțe de Ion Dezideriu Sîrbu, în regia Călin P. Florian. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 29.12.1970.
- Guscia în Torente de Alexandr Stein, în regia Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.04.1970
- Landolfo în Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, în regia lui Ion Frunzetti. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 22.10.1970
- George Elefterescu de Horia Lovinescu, în regia lui Octavian Greavu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 12.11.1969
- Secretarul Imperial în Viteazul de Paul Anghel, în regia lui Valeriu Moisescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 09.10.1969
- Ducele de Cornwall în Regele Lear de William Shakespeare, în regia lui Gheorghe Jora. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 20.05.1969
- Mișu Felecan în Nota Zero la Purtare de Octavian Sava, în regia lui Gheorghe Jora. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 08.02.1969.
- Britannus în Cezar și Cleopatra de George Bernard Shaw, în regia Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 28.12.1968
- Iamandy în Iancu Jianu de Octav Măgureanu, în regia lui Georgeta Tomescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 03.10.1968.
- Mim în Domnișoara Iulia de Johan August Strindberg în regia lui Cătălina Buzoianu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 22.05.1968
- Korosky în O piatră de hotar de Ion D. Sîrbu, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 02.03.1968
- Stolnicul Drăgan în Apus de Soare de Barbu Delavrancea, în regia lui Ghorghe Jora. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 29.12.1967
- Braharu în Opinia Publică de Aurel Branga, în regia lui Călin P. Florian. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 15.10.1967
- Don Juan în Doamna Nevăzută (Doamna Spiriduș) de Pedro Calderon De La Barca Henao, în regia lui Valentina Balogh. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 14.10.1967
- Secretarul Aulic Melynados în Procesul Horia de Alexandru Voitin, în regia lui Miron Nicolescu. Teatrul Național ‘Marin Sorescu’-Craiova 31.03.1967.
- Tata Serafim, Undeva la Palilula, regia Silviu Purcărete, 2011
- el însuși în Faust – Drumul clipei, 2009
- Popa Gârlici în Amantul marii doamne Dracula, 2005
- Senatorul în serialul TV Răzbunarea Robertei, 2000
- Matei în Cortul, regia Bogdan Cristian Drăgan, 1998
- Vasiliu/Burleanu în serialul TV Ochii care nu se văd, 1995
- Undeva în Est, regia de Nicolae Mărgineanu, 1991
- Dumitru lui Nae în Moromeții, regia de Stere Gulea, 1987
- Meșterul Vasile în Aurul alb,1989
- Doctorul în Soarele și infinitul, 1974
Premii
- Oct. 2006 – Premiul ”Cununa de Aur” la Festivalul MESS de la Sarajevo, Zenica, Bosnia, pentru rolul Sir toby din Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului de W. Shakespeare în regia lui Silviu Purcărete
- Apr. 2006- Premiul pentru întreaga activitate la Gala STAR de la Bacău, pentru rolul Iona din piesa omonimă a lui Marin Sorescu
- Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D –” Arta spectacololui” (10 decembrie 2004) pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei rommânești”
- 2004- nov. Premiul Amza Pellea al revistei Lamura
- 2004 – oct. Premiul Omnia al revistei Mozaicul, pentru întreaga activitate
- 1998 – Diploma Inspectoratului pentru Cultură Dolj, atribuită personalitaților craiovene.
- 1998 – Premiul național Marin Sorescu, acordat de Academia Română si TNC pentru prezentarea, în 1997, a spectacolului Iona la Festivalul Convenției Teatrale Europene de la Stockholm și pentru contribuția excepțională adusă pe parcursul a 20 de ani de activitate artistică, la cunoașterea si propagarea dramaturgiei soresciene în țară și în străinatate.
- 1998 – Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Teatru de la Piatra Neamț, ed. a XIV-a, pentru rolul Galeotto din Decameron 645
- 1998 – Diploma pentru rolul Cațavencu din O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, în cadrul ediției jubiliare (a XX-a) a Zilelor Caragiale, Craiova.
- 1995 – Premiul criticii: cel mai bun actor al anului 1994, pentru rolul Iona din Iona de M.Sorescu ( Din partea AICT)
- 1993 – Premiul pentru prezența cea mai spirituală, al ziarului Libertatea, pentru rolul Galeotto din Decameron 645, montat la teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea – în cadrul Fesivalului National de teatru I.L.Caragiale, ed. aIV-a .
- 1992 – Premiul revistei Academia Cațavencu pentru Gradul de periculozitate al prestării artistice în rolul Aaron din Titus Andronicus de W.Shakespeare, în cadrul Festivalului Național de teatru, I.L.Caragiale, Bucuresti, ed. aIII-a.
- 1991 – Premiul revistei Scorpion, în cadrul Festivalului Național de Teatru, București, pentru rolul Sorescu din Vărul Shekespeare de M. Sorescu
- 1989 – Premiul revistei Teatru pentru rolul Sile Gurău din Mobilă și durere de Teodor Mazilu
- 1988 – Premiul revistei Ramuri pentru creațiile din ultimele stagiuni
- 1987 – Diploma ATM pentru rolul Stoian din Puterea și adevarul de Titus Popovici
- 1986 – Premiul I la Gala dramaturgiei românești de la Timișoara – pentru rolul Hariton din Paznicul de la depozitul de nisip
- 1985 – Premiul I și titlul de laureat la Festivalul Național de Teatru pentru rolul Hariton din Paznicul de la depozitul de nisip de D.R.Popescu[2]
- Marina Constantinescu, „In memoriam Ilie Gheorghe”, România literară, nr. 20-21, 11 mai 2018, p. 23.
- „Ilie Gheorghe, 75 de ani de viață, 50 de ani de viață pe scenă”, Cronica Olteniei. Craiova : https://cronicaolteniei.ro/craiova-ilie-gheorghe-75-de-ani-de-viata-50-de-ani-pe-scena/ – 2016
- Delia Marinescu, „Faust: Cum îți schimbă un spectacol rolul”, Agenda Liternet, 2014.
- Camelia Bucioveanu, „Faust-pe repeat”, Liternet, 2011.
- Rozana Mihalache, „Faust-ul lui Părcărete”, Liternet 2010.
- Silvia Dumitrache, „Triumful lui Mefisto în Scoția – Faust la Festivalul Internațional de la Edinburgh, 2009”, Observator cultural, 2009.
- Doina Papp, „Faust pe românește în patria lui Goethe”, Bucureștiul cultural, august 2008.
- Oltița Cîntec, „Clipă, stai! – Faust”, Observator cultural, octombrie 2007.
- Oana Cristea Grigorescu, „Suflul înghețat al rațiunii- Faust”, Observator cultural, octombrie 2007.
- Alice Georgescu, „Dilema-Faust”, Ziarul de duminică, octombrie 2007.
- Iulia Popovici, „Cu Dracul pe tocuri- Faust”, Ziua, octombrie 2007.
- Veronica D. Niculescu, „Sacrificiu și salvare, în Faust industrial”, Suplimentul de cultură, octombrie 2007.
- Adrian Mihalache, „Cehov în Iliria”, Teatrul azi, nr. 6-7-8-, 2004, pp 124-126.
- Marina Constantinescu, „În căutarea timpului pierdut”, România literară, nr. 14, 20 aprilie 2004, p. 22.
- Marina Constantinescu, „Bătrânul și marea”, România literară, nr 50, 18 decembrie 1996, p. 16.
- Doina Modola, „Un spectacol absolut excepţional – Phaedra la Festivalul „Marseille mediterranée” în Teatrul azi, nr. 1, ianuarie, 1995
- Alice Georgescu, „Ce se cere la export”, Teatrul azi, nr. 11, 1993, pp 28-29.
- Sebastian Vlad Popa, „De la Craiova la București, România literară, 1 martie 1991, p. 16.
- San Predescu, „De la obsesie la Mânie”, Teatrul azi, nr. 11-12, 1990, pp 38-39.
Știri:
- Nicolae Coande, „Multe Trepte. Interviu cu Ilie Gheorghe”, Revista TNCMS, 24 noiembrie 2014 http://tncms.ro/reviste/36/pdf/28112018144915.pdf
- Nicolae Coande, „La plecarea Ducelui Ilie Gheorghe”, UZPR, 30 apr 2018. https://uzp.org.ro/30/04/2018/la-plecarea-ducelui-ilie-gheorghe/
- „Cronica Română: Activitatea regretatului actor Ilie Gheorghe, rememorată la Teatrul Național din Craiova”, Sept 22, 2018 https://cronicaromana.net/2018/09/22/activitatea-regretatului-actor-ilie-gheorghe-rememorata-la-teatrul-national-din-craiova/
- Magdalena Popa Bulu, interviu cu Ilie Gheorghe: ,,Toți suntem niște Fauști care ne epuizăm întreaga energie pentru lucruri pământene”, Cotidianul, 30 aprilie 2018. https://www.cotidianul.ro/ilie-gheorghe-toti-suntem-niste-fausti-care-ne-epuizam-intreaga-energie-pentru-lucruri-pamantene/