Moraru, Marin
31 ianuarie 1937, București
21 august 2016, București
actor
Numele lui Marin Moraru a rămas legat de unul din marile spectacole al anilor ’60, alături de Gheorghe Dinică, Nepotul lui Rameau, după Diderot, cu cîteva fotografii mitice ale celor doi, prinși în jocul de oglinzi și de idei. Actor fetiș al regizorului David Esrig, Marin Moraru era la antipodul partenerului său, aidoma celor două personaje. Cinicului „nepot”, Marin Moraru îi aducea în contrapunct figura filozofului calm, surâzător, dar nu mai puțin antrenat în dialectica controversei. Aparent senin și blajin, Moraru ascundea o sensibilitate ce putea fi vulcanică, dar naivă și teribil de umană, și care știa să se deghizeze de minune sub figura inofensivă a „omului fără calități”. „Sunt bun, blînd, îngăduitor cît se poate, sunt asiduu cercetător şi uimit pe lumea asta” mărturisea el în cartea sa autobiografică, atît de iscusit intitulată, Suntem ce sunt amintirile noastre [1]. Și adăuga mai departe, punîndu-se singur la distanță, tot reversul acestei seninătăți aparente:
„Omul Marin Moraru este irascibil uneori, gestual vorbind, brutal. Şi asta se întâmplă neaşteptat, când o picătură umple paharul şi nu ştii cînd şi care e picătura aia. Ţip îngrozitor de tare la oricine este în faţa mea, cuvintele nu mai au expresia normală, ci devin urlete. Mă înroşesc, dau din mîini ca o pasăre rănită şi aş fi în stare să omor pe toată lumea. Dar, ce este cel mai îngrozitor e că după ce se termină evenimentul, eu îl refac în gând şi mă enervez şi mai tare. Îmi pare foarte rău apoi şi asemenea evenimente ajung pentru mine, după ce s-au consumat, îngrozitoare.”[2]
Multe din personajele sale se vor hrăni fără îndoială din acest amestec răscolitor de contrarii, un teatru interior în serviciul pasiunii sale de o viață. El adaugă, mucalit și cu haz : „Un actor îşi doreşte să joace până în ultimul moment al vieţii lui. Da, vrea asta pentru că ăsta e scopul vieţii lui. Beligan a spus că vrea să moară pe scenă. E logic, gândiţi-vă, dacă aş croşeta foarte frumos, aş dori să croşetez până când îmi cade croşeta din mână. Un cioban vrea să facă urdă şi caş toată viaţa lui, cât timp mai poate să poarte donița.”[3]
Marin Moraru s-a născut la București, unde a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea (coleg de clasă deja cu Gheorghe Dinică, traiectoriile artistice ale celor doi se vor întersecta în cîteva mari spectacole), având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale. Un rol de compoziție pentru tînărul actor, stil în care va excela, construind întotdeauna personajele cu o migală de artizan, pînă la una din ultimele sale apariții, blajinul Take din piesa lui Victor Ion Popa, Take, Ianke și Kadîr, unde are de-acum vârsta personajului. Joacă cîțiva ani la la Teatrul pentru tineret și copii (astăzi Teatrul Mic), apoi la Teatrul de Comedie din 1965, unde îl interpretează pe Patrocle din Troilus și Cresida în regia lui David Esrig. Urmează apoi perioada fastă a colaborării cu David Esrig, în care, alături de Gheorghe Dinică, cei trei construiesc un nou stil de joc. Dar dacă Dinică adoptă un stil grotesc, corporal, brutal uneori, redescopernd jocul teatrului de avangardă din anii 20, în aceași notă, Moraru aduce o replică unde caricatura devine tandră și aparent inofensivă. Urmează o altă întîlnire importantă, la Teatrul Bulandra, cu Lucian Pintilie unde în 1966, va deveni Crăcănel, în D’ale carnavalului. Revine la Esrig, în 1966, în Capul de rățoi de G. Ciprian la Teatrul de Comedie, și în 1968, alături de Dinică, compune un duo de neuitat, în Nepotul lui Rameau. După 9 luni de repetiții epuizante la Teatrul de Comedie, spectacolul are premiera în cele din urmă la Bulandra. Va mai juca aici, pe scena de la Izvor, în 1968, într-un spectacol de Liviu Ciulei, Leonce și Lena de G. Büchner. Turneele europene ale Teatrului Bulandra cu D’ale carnavalului, Nepotul lui Rameau și Leonce și Lena se bucură de un enorm succes, acumulând un număr impresionant de cronici în Italia și Germania, iar Marin Moraru are, de fiecare dată, parte de elogiile criticilor din ambele țări[4].
În 1972 Marin Moraru îl urmează pe Radu Beligan la Teatrul Național, ca și colegul și prietenul său Gheorghe Dinică, unde vor rămâne până la sfârșit. Este o vreme profesor la Institutul de Teatru din București unde are ca studenți viitoare stele ale scenei românești; aici semnează în 1977 regia câtorva spectacole pe scena Studioului Cassandra, Kean de Jean-Paul Sartre cu Marcel Iureș în rolul titular, Nora de Henrik Ibsen sau Vlaicu Vodă de A. Davila cu Adrian Pintea sau Marcel Iureș (Vlaicu).
În 1972 Esrig este la München, invitat să pregătească pentru programul Jocurilor Olimpice din acel an pe scena Teatrului Național din oraș Troilus și Cressida cu o distribuție germană, pentru Patrocle însă îl cheamă pe Marin Moraru, de neînlocuit. „Toată lumea mi-a dat dreptate, în teatrul german nu aveam un actor de talia lui Marin Moraru”.[5] Tot în Germania, la începutul anilor ’90, David Esrig montează Golem, după legenda medievală, unde Marin Moraru joacă un rol dublu, al Rabinului și al Golemului.
Relația lui Esrig cu actorii care formează nucleul dur al echipei sale denotă o anume concepție a muncii teatrale :
„Gigi și Marinuș au fost hămesiți de teatru și total angajați în munca asta. (…) Eu am căutat un nou tip de actor, nu ca cel plicticos din teatrul lui Brecht, care se distanțează și mai mult comentenează decît joacă. Am căutat actori care iau jocul din plin, care preiau toate valențele sitiuale ce zac în text; spectacolele mele solicită actorul și din acest punct de vedere al expresiei corporale.”[6]
Esrig continuă să caute dar nu găsește în Germania un anume tip de actor, ca acela din spectacolele sale din București, „un actor care să ia spectacolul alături de el înte-o experiență de transă prin joc.” În străinătate, Esrig va monta alte spectacole, cu alți actori, dar va reveni de fiecare dată cînd va putea la actorii să fetiș, Gheorghe Dinică sau Marin Moraru. De fapt, regizorul caută un „dublu” al acestui tip de actor, misiune imposibilă. O vreme, interpreții săi au rămas marcați de această colaborare, în căutarea teatrului pierdut. În 1980, regizorul Grigore Gonța reia notele de regie ale lui Esrig pentru Aștepîndu-l pe Godot, de Samuel Beckett, un proiect abandonat de Esrig, și montează spectacolul reconstituit, deși diferit, pe scena Naționalului bucureștean cu Marin Moraru în Estragon și Gheorghe Dinică în Vladimir. Altă misiune imposibilă, între gest omagial și curajoasă rezistență.
Dacă David Esrig a părăsit România în 1973 și s-a stabilit în Germania, marea aventură a Nepotului lui Rameau nu s-a oprit aici.[7] În 2003 regizorul revine la București și înregistrează pentru Teatrul Radiofonic Nepotul lui Rameau cu aceiași interpreți. Nu reia însă spectacolul din 1968 și nu caută o imposibilă reconstituire, și pentru că mediul e diferit: se joacă pe voce, se construiește un decor sonor ce trebuia să reia pe alt plan jocul de oglinzi, imaginat odinioară de scenograful Ion Popescu-Udriște. Cei trei artiști au căutat alte echivalențe pentru acest spectacol, în jocul la microfon.
Întorcându-ne, însă, acasă, e de menționat că dacă, în cazul Nepotului lui Rameau, centrul atenției spectatorului era furat de excepționala interpretare multifațetată a lui Gheorghe Dinică, în Trei frați gemeni venețieni de Antonio Mattiuzzi zis Collato, ultima montare a lui Esrig înainte de exil, Marin Moraru devine pilonul pe care se sprijină întreaga producție a Naționalului din București, oferindu-i spectatorului un adevărat recital de măiestrie:
„Fără Marin Moraru nu i-am avea pe cei trei gemeni venețieni și e limpede că întregul spectacol nu s-ar fi montat dacă David Esrig nu l-ar fi avut pe Marin Moraru ca protagonist! Moraru copleșește scena și sala demonstrând, în acest triplu rol, cât de variată și bogată e gama resurselor sale compoziționale. Trei portrete luxuriante în etalarea culorilor, rafinate în semitonuri, ilustrând, pe un fond «genetic» comun, trei tipuri structural deosebite: amorezul-gentilom al secolului galant, jucat cu ironie candidă în «dolce stil nuovo», -marinarul – masca tradițională a commediei dell arte, fioros și inofensiv, bețiv și sentimental (notăm scena de performanță a «degustării» vinului); în sfârșit, negustorul – ramolit, mască a decrepitudinii zugrăvite cu finețe – toate trei portretele punându-ne în dificultatea stabilirii unei ierarhii valorice. ”[8]
După evenimentele din decembrie 1989, Marin Moraru continuă să joace în spectacole de mare succes, construind roluri memorabile pe diverse scene și colaborând cu regizori din toate generațiile. La Teatrul Ion Creangă din București e personajul central din Ce nemaipomenită harababură! De Eugene Ionesco, într-o montare curajoasă semnată de Grigore Gonța (1990); pe scena Naționalului îl interpretează pe Kostîliov în Azilul de noapte de Gorki, pus în scenă de Ion Cojar (1998); pe scena Odeonului Mihai Măniuțiu îi invită pe Moraru și Dinică, din nou în cuplu, să îi interpreteze pe Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu în atât de originala sa montare cu O noapte furtunoasă (1998) care se bucură de un enorm succes; dar poate cea mai complexă provocare este cea din Saragossa 66 de zile, adaptarea lui Alexandru Dabija după romanul epopeic al lui Jan Potocki, în care actorul primește din nou un dublu rol, esențial în construcția dramaturgică, interpretând atât Pustnicul cât și pe Șeicul Masud:
„Actorii își însușesc măștile, prin accentuarea expresivității, trecerea de la un personaj la altul se face la vedere, ca într-o joacă de copii, desfășurată sub înaltul patronaj al lui Shakespeare şi Moliere. Marin Moraru conduce cu autoritatea talentului său evoluția zburdălniciei înconjurătoare.”[9]
***
Marin Moraru avea o mentalitate de meșteșugar cu har, de meșter din ghildele de odinioară și o mărturisea simplu, cu o sinceritate cuceritoare : „Îmi place să ascult poveşti, îmi place să spun poveşti, îmi iubesc meseria şi cred că alta nu mi-aş fi ales, deşi cine ştie? Cred că dacă aş fi ales orice ală meserie, de strungar, de exemplu, aş fi făcut nişte piese care ar fi bucurat lumea.”[10] S-a format mult privind și învățînd de la alții și vorbele sunt întotdeauna simple, traducînd o experiență directă și sinceră:
„Meseria aceasta se fură. Şi furi cât poţi, cum poţi şi de la cine poţi. Şi de la cei buni şi de la cei slabi. (…) În viaţa de actor, cel mai mult înveţi stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi şi stângăciile, vezi şi când actorul are aură. Nimic mistic, sau falsă iluminare de artist: «Ce înseamnă aură? Când nu mai ştii de tine, nu mai ştii cât timp a trecut, nici măcar nu mai ştii ce ai făcut exact în tot timpul ăsta. Eu, însă, stând în culise, văd exact ce şi cum a făcut actorul pe scenă. Nu am mai văzut actori care să stea în arhechin sau care să vină la repetiţiile altor colegi. Trebuie să ştiu ce fac colegii mei pentru a vedea unde mă situez eu. Dacă nu eşti curios să vezi asta, poţi să crezi că eşti Dumnezeu. Însă dacă ieşi afară şi te compari cu alţii, vezi că, de fapt, sunt foarte mulţi Dumnezei în jurul tău.”
Nici falsa luptă de idei sau de conflicte inutil nu-l tentează, reducînd totul cu o ironie caldă de om „cumsecade” :
„Nu cred nici în ruptul capului în existenţa conflictului dintre generaţii şi nici nu-i înţeleg rostul. Adică, ce conflict să existe între mine şi Radu Beligan? Pentru ce? Ca să-i iau eu rolurile? Ca să joc ce joacă Beligan? Păi, ca să joc ce joacă Beligan trebuie să învăţ să ţin mâna în buzunar ca el. Nici asta nu ştiu. Trebuie să ai o anumită atitudine, caracteristică fiecăruia. Cum credeţi că m-aş putea revolta eu? Ca să ce? Ca să-i iau rolul lui Storin?! Eu nu vreau să joc niciodată Regele Lear.”
Dar deja ideea de om cumsecade care i s-ar fi lipit ca o etichetă îl deranjează:
„Cine nu mă cunoaşte personal, ci doar de pe scenă sau de pe ecran mă crede un om cald, bonom. Aşa mi s-a spus. Toată lumea se aşteaptă să fiu calm, se aşteaptă ca vorbele care-mi ies din gură să nu fie aşchii, ci să fie întregi, rotunde, voluminoase. În afară de Domnul Diderot, în Nepotul lui Rameau şi de profesorul Andronic în Ultima oră, toate celelalte roluri pe care le-am jucat au fost de oameni impulsivi, în niciun caz de persoane calme. Mă implic cu sufletul în tot ce fac, mă ataşez de absolut orice. Am fost foarte afectat de moartea pisicii sau a câinelui, iar dispariţia fiecărui om pe care l-am cunoscut sau cu care am lucrat reprezintă încă o rană care se aşază pe inima mea. Cred în oameni şi îi iubesc, deşi asta nu e neapărat bine, pentru că unii pot să-ți creeze mari dezamăgiri.”
Într-adevăr, omul Marin Moraru nu are naivitatea unui Simplicius Simplicissimus și refuză o identificare reductoare. Știe că în orice portret sau imagine, se ascunde și dublul său negativ, pe care-l revendică ca posibilitate expresivă:
„Totul e perfect la un personaj bun. E chiar monoton, nu-ţi atrage atenţia cu nimic…Personajele rele, cu caractere urîte, sunt, paradoxal, frumoase sau mai bine zis, interesante. Un personaj bun nu are aceeaşi trecere ca unul rău. Cel rău este extraordinar, intens, complex! Personajul rău este mai viu, mai palpabil, pe când personajul bun are un miros de tămîie, este ca un îngeraş. Cât de interesant poate fi un îngeraş?! Te întrebi uneori dacă nu e la fel şi-n viaţă şi-ţi răspunzi: «Ba da, toţi ar vrea să fie un personaj care îi calcă cu maşina pe cei care-l supără, unul care se defulează fără oprelişti…Un personaj bun e drăguţ, stă pe lângă colţuri, ţine coatele frumos pe masă, mănâncă cum trebuie cu furculiţa, totul e perfect la el. E chiar monoton, nu-ţi atrage atenţia cu nimic.”
Și regăsim din nou actorul, față în față cu publicul, într-o relație de apropiere și comuniune: „Publicul este un organism indescriptibil care respiră odată cu tine. Tu îl faci să tragă aer în piept, să râdă, să plângă, să foşgăie sau să tacă. Dar eu nu îi dau identitate când sunt pe scenă.”
Publicul l-a îndrăgit pe Marin Moraru de la început pentru totdeauna, și, în numele acestei alianțe, actorul poate semna drept final această emoționantă profesiune de credință: „Spectacolul teatral, această relaţie a viului cu viul, nu va muri niciodată!” [11]
Mirella Patureau
4 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.31
Bibliografie
[1] Editura ALL, București, 2013.
[2] ibidem
[3] ibidem
[4] Vezi în acest sens, Ana Maria Narti, „Teatrul Bulandra în fața publicului italian”, România liberă, 23 aprilie 1970, dar și Ana Maria Narti, „Turnee românești” Contemporanul, 24 aprilie 1970.
[5] „Teatrul clădește lumi posibile”(I), interviu realizat de Crenguța Manea, Observator cultural, nr, 218, 27 aprilie 2004.
[6] ibidem
[7] Vezi Mirella Patureau „David Esrig – un alchimist al teatrului existențial” Teatrul de artă, o tradiție modernă, volum coordonat de George Banu, traducere din limba franceză de Mirella Nedelcu-Patureau, editura Nemira, București, cu concursul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 2010, pp. 508 – 526
[8] Mira Iosif, „Trei frați gemeni venețieni”, Teatrul, nr. 6, 1973, p 70.
[9] Magdalena Boiangiu, „Frumusețea uitată”, Scena, nr 18, 1999, pag. 22.
[10] Toate mărturisirile ce urmează provin din volumul Suntem ce sunt amintirile noastre, ed.cit.
[11] Marin Moraru, „Gânduri despre teatru”, Teatrul azi, nr 4-5, 1997, p. 14.
Teatrografie
Roluri în teatru
- Stanley în Piscina de la miezul nopții, de Peter Karvas, în regia lui Grigore Gonța. Teatrul „Constantin I. Nottara” București, 14 februarie 2005.
- Doctorul în Egoistul, de Jean Anouilh, în regia lui Radu Beligan. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 16 noiembrie 2004.
- Ștefănescu în Ultima oră, de Mihail Sebastian, în regia lui Anca Ovanez Doroșenco. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 13 mai 2003.
- Popa Prună în Crimă pentru pământ, de Dinu Săraru, în regia lui Grigore Gonța. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 26 octombrie 2002.
- Take în Take, Ianke și Cadîr, de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonța. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 3 octombrie 2001.
- Grumio în Îmblânzirea scorpiei, de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 21 aprilie 2000.
- Pustnicul/Șeicul în Saragosa – 66 de zile, de Jan Potocki, în regia lui Alexandru Dabija. Teatrul „Odeon” București, 8 octombrie 1999.
- Jupân Dumitrache în O noapte furtunoasă, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Mihai Măniuțiu. Teatrul „Odeon” București, 29 octombrie 1998.
- Mihail Ivanov Kostîliov în Azilul de noapte, de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 5 martie 1998.
- Personajul în Ce nemaipomenită harababură, de Eugen Ionesco, în regia lui Grigore Goanță. Teatrul „Ion Creangă” București, 7 decembrie 1990.
- Tache Farfuridi în O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Radu Beligan. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 12 octombrie 1989.
- Craiul/Roș Împărat/Verde Împărat în Harap alb, de Radu Ițcuș, în regia lui Grigore Gonța. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 28 mai 1983.
- Ale vieții valuri, de Tudor Mușatescu, în regia lui Ion Cojar. Teatrul de Stat Oradea (Teatrul Regina Maria), 28 martie 1983.
- Estragon în Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, în regia lui Grigore Gonța. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 13 februarie 1980.
- Max în Generoasa fundație, de Antonio Buero Vallejo, în regia lui Horea Popescu. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 16 septembrie 1978.
- Ianache Duduleanu în Gaițele, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Horea Popescu. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 29 noiembrie 1977.
- Cezar Rapf în Romulus cel mare, de Friedrich Dűrrenmatt, în regia lui Sanda Manu. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 29 septembrie 1977.
- Alexandru Andronic în Ultima oră, de Mihail Sebastian, în regia lui Valeriu Moisescu. Teatrul „Constantin I. Nottara” București, 18 octombrie 1975.
- Zanetti din Bergam/Zanetto din Veneția/Zanetto Marinarul în Trei frați gemeni din Veneția, de Antonio Collalto-Mattiuzzi, în regia lui David Esrig. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 8 iunie 1973.
- Leon Schwartz în Un fluture pe lampă, de Paul Everac, în regia lui Horea Popescu. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 4 decembrie 1972.
- Koning Peter în Leonce și Lena, de Georg Bűchner, în regia lui Liviu Ciulei. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 28 martie 1970.
- Socrate în Transplantarea inimii necunoscute, de Alexandru Mirodan , în regia lui Moni Ghelerter. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 13 noiembrie 1969.
- Diderot în Nepotul lui Rameau, de Denis Diderot, în regia lui David Esrig. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 12 mai 1968.
- Crăcănel în D-ale carnavalului, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Lucian Pintilie. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București, 18 noiembrie 1966.
- Bălălău în Capul de rățoi, de George Ciprian, în regia lui David Esrig. Teatrul de Comedie București, 27 aprilie 1966.
- Patrocle în Troilus și Cresida, de William Shakespeare, în regia lui David Esrig. Teatrul de Comedie București, 20 martie 1965.
- Nae Branea în Himera, de Paul Everac. Teatrul Mic București, 21 aprilie 1964.
- Pompierul în Rinocerii, de Eugen Ionesco, în regia lui Lucian Giurchescu. Teatrul de Comedie București, 10 aprilie 1964.
- Lăptarul/Munchausen în Nu prea albă ca zăpada, de Alecu Popovici, în regia lui Dumitru Neleanu. Teatrul Mic București, 25 februarie 1964.
- Șase roluri în Ocolul pământului în 80 de zile, de Jules Verne, în regia lui Radu Penciulescu. Teatrul de Mic București, 2 noiembrie 1963.
- Ministrul de finanțe în Umbra, de Evgheni Swartz, în regia lui David Esrig. Teatrul de Comedie București, 13 iunie 1963.
- Guliță în Chirița în provincie, de Vasile Alecsandri, în regia lui Sanda Manu. Teatrul pentru tineret și copii (azi Teatrul Mic București), 20 aprilie 1963.
- Tite Barnacle Junior în Micuța Doritt, de Charles Dickens, în regia lui Ion Cojar. Teatrul pentru tineret și copii (azi Teatrul Mic București), 4 decembrie 1962.
- Salut voios, de Ion Mustață și Eduard Jurist, în regia lui Ion Lucian. Teatrul pentru tineret și copii (azi Teatrul Mic București), 15 mai 1962.
- Alt student în De n-ar fi iubirile, de Dorel Dorian, în regia lui Radu Penciulescu. Teatrul pentru tineret și copii (azi Teatrul Mic București), 28 aprilie 1962.
- Mitică Pigulete în Pigulete plus cinci fete, de Constantin Bratu, în regia lui Ion Lucian. Teatrul pentru tineret și copii (azi Teatrul Mic București), 15 decembrie 1961.
- Crabtree în Școala calomniei, de Richard Brinsley Sheridan, în regia lui George Dem Loghin. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 15 aprilie 1961.
- Scorepa în Reportaj cu ștreangul de gât, de Iuri Buriakovski, în regia lui George Dem Loghin. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale” , 15 aprilie 1961.
- Prezentatorul în Centrul înaintaș a murit în zori, de Agustin Cuzzani, în regia lui Raul Serrano. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 25 martie 1961.
- Agamemnon Dandanache în O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Ion Finteșteanu. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 15 decembrie 1960.
- Ianke în Tache, Ianke și Cadîr, de Victor Ion Popa, în regia lui Dina Cocea. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 10 octombrie 1960.
- Hoargă în Haiducii, de Victor Eftimiu, în regia lui Ion Șahighian. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 11 aprilie 1949.
Roluri în teatru radiofonic
- Lefter Popescu în Două loturi, de Ion Luca Caragiale, adaptare radiofonică de Dumitru T. Rădulescu, în regia lui Dan Puican. Teatrul Național Radiofonic, 1989
- Suflete moarte, de Nikolai Vasilievici Gogol, adaptare radiofonică de Virginia Bercescu, în regia lui Dan Puican. Teatrul Național Radiofonic, 1986
- Bălălău în Capul de rățoi, de George Ciprian, adaptare radiofonică de Georgeta Răboj, în regia lui Dan Puican. Teatrul Național Radiofonic, 1982
- Anta în Răposatul, de Branislav Nușici, adaptare radiofonică de Leonard Efremov, în regia lui Dan Puican. Teatrul Național Radiofonic, 1974
- Musafirul nepoftit, de Petre Locusteanu. Teatrul Național Radiofonic, 1973
- Veciniada, de Ion Băieșu, în regia lui Mihai Pascal. Teatrul Național Radiofonic, 1970
- Sganarelle în Căsătorie cu de-a sila, de Molière, adaptare radiofonică de Margareta Bărbuță, în regia lui Mihai Pascal. Teatrul Național Radiofonic, 1970
- Sub ghilotină, de Ivan Raos. Teatrul Național Radiofonic, 1970
- Judecătorul în Amorul unui subaltern, de Teodor Mazilu, în regia lui David Esrig. Teatrul Național Radiofonic, 1970
- Reporterul în Riscurile celebrității, de Mark Twain, adaptare radiofonică de Paul Barbu, în regia lui Mihai Pascal. Teatrul Național Radiofonic, 1970
- Lae în Articolul 214, de Ion Luca Caragiale, adaptare radiofonică de Virgil Stoenescu, în regia lui Ion Vova. Teatrul Național Radiofonic, 1969
- Zapo în Picnic pe câmpul de luptă, de Fernando Arrabal, adaptare radiofonică de Mihai Pascal, în regia lui Mihai Pascal. Teatrul Național Radiofonic, 1968
- Monopolul alcoolului, de Ion Luca Caragiale, adaptare radiofonică de Ion Cojan, în regia lui David Esrig. Teatrul Național Radiofonic, 1967
- Priseaghin în La un pas de moarte, de Ilia Ilf și Evghenii Petrov, în regia lui Mihai Pascal. Teatrul Național Radiofonic, 1966
- Docentul în Arkanda, de Andrzej Nowicki. Teatrul Național Radiofonic, 1966
- Ziaristul în Scaunul electric, de André-Paul Antoine, adaptare radiofonică de Aurel Storin, în regia lui Paul Stratilat. Teatrul Național Radiofonic, 1966
Regie de teatru
- Kean, de Jean-Paul Sartre. Scenografia: Tudor Ghimeș. Cu: Marcel Iureș (Kean). IATC, București, 15 octombrie 1977.
- Nora, de Henrik Ibsen. Scenografia: Dana Lazanu. Cu: Mihaela Gagiu (Nora), Constantin Brînzea (Torvald), Cristian Irimia (Krogstad). IATC, București, 10 octombrie 1977.
- Vlaicu Vodă, de Alexandru Davila. Scenografia: -. Cu: Adrian Pintea/Marcel Iureș (Vlaicu). IATC, București, 11 martie 1977.
Critică de teatru
- Marin Moraru, Gânduri despre teatru, în „Teatrul azi”, nr. 4-5, 1997, p 14. Disponibil online: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=52797-ganduri-despre-teatru–teatrul-azi–4-5-1997
Filmografie
- Doctorul Silviu Crăciun în O nouă viață (serial tv), în regia lui Alex Fotea și Mihai Brătilă. MediaPro Studios, 2014.
- Doctorul Silviu Crăciun în Pariu cu viața (serial tv), în regia lui Iura Luncașu, Alex Fotea și Alex Borundel. MediaPro Pictures, 2011.
- Mohamed în Iubire și onoare (serial tv), în regia lui Iura Luncașu, Alex Fotea, Bogdan Dumitrescu, Camelia Popa și Adrian Tapciuc. MediaPro Pictures, 2010.
- Costică în Aniela (serial tv), în regia lui Iura Luncașu, Alex Fotea, Bogdan Dumitrescu și Mihai Brătilă. MediaPro Pictures, 2009.
- Cristofor în Regina (serial tv), în regia lui Iura Luncașu. MediaPro Pictures, 2008.
- Cristofor în Inimă de țigan (serial tv), în regia lui Iura Luncașu, Alex Fotea și Sebastian Voinea. MediaPro Pictures, 2007.
- Coțcarul Bondici în Chirița în Iași, în regia lui Mircea Drăgan. Casa de Filme 5, 1988.
- Laurențiu în În fiecare zi mi-e dor de tine, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Casa de Filme 5, 1987.
- Ianache în Cuibul de viespi, în regia lui Horea Popescu. Casa de Filme Unu, 1986.
- Boier Vâlcu în Masca de argint, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Casa de Filme 5, 1985.
- Vecinul în Zbor periculos, în regia lui Francisc Munteanu. Casa de Filme 5, 1984.
- Toma în Ringul, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Cine TV Film Berlin/Casa de Filme 5, 1984.
- Ștefan în Faleze de nisip, în regia lui Dan Pița. Casa de Filme Unu, 1983.
- Sandu în Concurs, în regia lui Dan Pița. Casa de Filme Trei, 1982.
- Toderaș în Iarna bobocilor, în regia lui Mircea Moldovan. Casa de Filme 1, 1977.
- Tânărul în Tufă de Veneția, în regia lui Petre Bokor. Casa de Filme 5, 1977.
- Corneliu în Operațiunea „Monstrul”, în regia lui Manole Marcus. Casa de Filme 3, 1976.
- Bobocel în Elixirul tinereții, în regia lui Gheorghe Naghi. Casa de Filme Patru, 1975.
- Toderaș în Toamna bobocilor, în regia lui Mircea Moldovan. Casa de Filme Unu, 1975.
- Stănescu, medicul veterinar în Filip cel bun, în regia lui Dan Pița. Casa de Filme Trei, 1975.
- Vasile în Actorul și sălbaticii, în regia lui Manole Marcus. Casa de Filme Patru, 1975.
- Stroiescu în Un zâmbet pentru mai târziu, în regia lui Alexandru Boiangiu. Casa de Filme Trei, 1974.
- Măcinoiu în Drumul spinos al iubirii, scenetă umoristică, de Teodor Mazilu. TVR, 1970.
- Dascălul în Răzbunarea haiducilor, în regia lui Dinu Cocea. Studioul Cinematografic București, 1968.
- Dascălul în Răpirea fecioarelor, în regia lui Dinu Cocea. Studioul Cinematografic București, 1968.
- Zigu în Maiorul și moartea, în regia lui Alexandru Boiangiu. Studioul Cinematografic București, 1967.
- Lascu în Un film cu o fată fermecătoare, în regia lui Lucian Bratu. Studioul Cinematografic București, 1966.
- Dascălul în Haiducii, în regia lui Dinu Cocea. Studioul Cinematografic București, 1966.
Caietul-program al spectacolului Centrul înaintaș a murit în zori, de Agustin Cuzzani, în regia lui Raul Serrano. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 25 martie 1961. Sursa caiet-program @Arhiva de Teatru a UNATC
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Școala calomniei, de Richard Brinsley Sheridan, în regia lui George Dem Loghin. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 15 aprilie 1961. Sursa caiet-program @Arhiva de Teatru a UNATC
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Tache,Ianke și Cadîr, de Victor Ion Popa, în regia lui Dina Cocea. Studioul Institutului de artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, 10 octombrie 1960. Sursa caiet-program @Arhiva de Teatru a UNATC
Descarcă PDFLink-uri către materiale audiovizuale disponibile online (fragmente de spectacol, interviuri etc.)
- Marin Moraru la emisiunea Profesioniștii. Disponibil online: https://www.youtube.com/watch?v=172bRS8yHlk
- Drumul spinos al iubirii, scenetă umoristică, de Teodor Mazilu. TVR, 1970. Disponibil online: https://www.youtube.com/watch?v=sMLPViYqP6Y
- Calomnie, schiță de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Titi Acs. Fragment din Biblioteca de umor, 2003. Disponibil online: https://www.youtube.com/watch?v=L8pqRxeLHFY
- Mari actori de comedie: Marin Moraru.
Texte de: Ion Luca Caragiale, Mark Twain, Fred Firea, Ion Băieşu, George Mihalache, Silviu Georgescu, Grigore Pop.
Regia artistică: Ion Vova și Mihai Pascal.
Distribuţia: Marin Moraru, Toma Caragiu, Vasilica Tastaman, Dem Rădulescu, Radu Zaharescu, Cornel Vulpe, Horia Şerbănescu, Gheorghe Dinică, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino, George Trestian, Sanda Toma.
Regia tehnico-muzicală: Florina Istodor.
Realizatori: Silvia Cusursuz și Mircea Zăvoianu.
Înregistrare din anul 2010 – https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/mari-actori-de-comedie-marin-moraru/
Cronici care tratează opera personalității
- Adrian Mihalache, Beligan forever: „Egoistul” de Jean Anouilh, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”, Bucureşti, în „Teatrul azi”, nr. 1-3, 2005, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=59334-beligan-forever-egoistul-de-jean-anouilh-teatrul-national-i-l-caragiale-bucuresti–teatrul-azi–1-2-3-2005
- Constantin Paraschivescu, Dialog, situații și încă ceva, în Revista „Teatrul azi”, nr.9-10, anul 4, 1 septembrie 2003, pp 92-94, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=55270-dialog-situatii-si-ceva-inca-ultima-ora-de-mihail-sebastian-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul-azi–9-10-2003
- Irina Ionescu, De ce merg la Naţional…, în „Teatrul azi”, nr. 9-10, 2003, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=55271-de-ce-merg-la-national–teatrul-azi–9-10-2003
- Ileana Berlogea, Triumvirat teatral, în Revista „Teatrul azi”, nr. 11-12, 1 noiembrie 2001, pp 86-87, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=54020-triumvirat-teatral-tache-ianke-si-cadar-de-victor-ion-popa–teatrul-azi–11-12-2001
- Marina Constantinescu, Viața satului, în „România literară”, nr. 43, 31 octombrie 2001.
- Delia Voicu, Îmblânzirea… scorpiei ?: „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, SMART şi Teatrul Bulandra, în „Teatrul azi”, nr.7-9, 2000, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=53599-imblanzirea-scorpiei-imblanzirea-scorpiei-de-william-shakespeare-smart-si-teatrul-bulandra–teatrul-azi–7-8-9-2000
- Alice Georgescu, Nostalgia fiorului neraţional: „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, Teatrul Bulandra, în „Scena”, nr. 6, iunie 2000, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=63186-nostalgia-fiorului-nerational-imblanzirea-scorpiei-de-william-shakespeare-teatrul-bulandra–scena–nie-6-2000
- Natalia Stancu, Forţa iniţiatică şi vitalitatea teatrului: „Saragosa-66 de zile”, Teatrul Odeon şi Select Management Art, în „Teatrul azi”, nr. 12, decembrie 1999, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=53394-forta-initiatica-si-vitalitatea-teatrului-saragosa-66-de-zile-teatrul-odeon-si-select-management-art–teatrul-azi–12-1999
- Cristina Modreanu, Saragosa – 66 de zile la Teatrul Odeon, Pe scenă ca în viață, în „Adevărul literar și artistic”, nr. 484, 16 noiembrie 1999.
- Magdalena Boiangiu, Frumuseţea uitată: „Saragosa – 66 de zile” dramatizare de Alexandru Dabija după Jan Potocki, Teatrul Odeon, în „Scena”, nr. 18, octombrie 1999, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=63044-frumusetea-uitata-saragosa-66-de-zile-dramatizare-de-alexandru-dabija-dupa-jan-potocki-teatrul-odeon–scena–tombrie-18-1999
- Dezbaterile „României literare”. O noapte furtunoasă, în „România literară”, anul XXXI, nr. 51-52, 23 decembrie 1998.
- Magdalena Boiangiu, „Stafii fără trup, iluzii fără adevăr”: „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, Teatrul Odeon, în „Scena”, nr. 7, noiembrie 1998, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=62641-stafii-fara-trup-iluzii-fara-adevar-o-noapte-furtunoasa-de-i-l-caragiale-teatrul-odeon–scena–iembrie-7-1998
- Magdalena Boiangiu, „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, Teatrul Naţional, Bucureşti, în „Scena“, nr. 1, martie 1998, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=62392-martie-azilul-de-noapte-de-maxim-gorki-teatrul-national-bucuresti–scena–i-1-1998
- Sebastian-Vlad Popa, Însinguratul, în „România literară”, nr. 6, 7 ferbuarie 1991.
- Vlad Andrei Orheianu, Scurt periplu prin teatrele bucureștene, în „Vatra”, nr. 5, mai 1991.
- Dan Predescu, Ce formidable bordel: „Ce nemaipomenită harababură” de Eugene Ionesco, Teatrul „Ion Creangă”, Bucureşti, în „Teatrul azi”, nr. 11-12, decembrie 1990, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=51407-ce-formidable-bordel-ce-nemaipomenita-harababura-de-eugene-ionesco-teatrul-ion-creanga-bucuresti–teatrul-azi–11-12-1990
- Valeria Ducea, Cronica dramatică: „Harap Alb” de Radu Iţcuş după Ion Creangă (Teatrul Naţional din Bucureşti), în „Teatrul”, nr. 11, noiembrie 1983, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=47577-cronica-dramatica-harap-alb-de-radu-itcus-dupa-ion-creanga-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul–11-1983
- Marian Popescu, „Harap Alb”, de Radu Ițcuș, după basmul lui Ion Creangă, în „România literară”, nr. 45, 10 noiembrie 1983.
- Mihai Vasiliu, Oradea: Monografie scenică Tudor Mușatescu, în „Teatrul”, nr. 6, iunie 1983, http://www.cimec.ro/teatre/revista/1983/Nr.6.anul.XXVIII.iunie.1983/imagepages/17593.1983.06.pag012-pag013.html
- Valentin Silvestru, Monografia scenică „Tudor Mușatescu”, în „România literară”, nr. 14, 7 aprilie 1983.
- Mira Iosif, Așteptîndu-l pe Godot, în Revista „Teatrul”, nr. 3, anul XXV, martie 1980, pp 51-53, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=46215-cronica-dramatica-asteptindu-l-pe-godot-de-samuel-beckett-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul–3-1980
- Ileana Berlogea, „Așteptîndu-l pe Godot” de Samuel Beckett, Teatrul Național, în „România literară”, nr. 13, 27 martie 1980.
- Maria Mailat, Marele premiu de teatru contemporan Brașov, 1979, în „Vatra”, nr. 4 aprilie 1979.
- Traian Șelmaru, Cronica dramatică: „Gaiţele” de Al. Kiriţescu (Teatrul Naţional din Bucureşti), în „Teatrul”, nr. 1, ianuarie 1979, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=45422-cronica-dramatica-gaitele-de-al-kiritescu-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul–1-1979
- Radu Popescu, „Gaițele” de Al. Kirițescu, în „România liberă”, nr. 10630, 29 decembrie 1978.
- Mira Iosif, Cronica dramatică: „Generoasa fundaţie” de Antonio Buero Vallejo (Teatrul Naţional din Bucureşti), în „Teatrul”, nr. 10, octombrie 1978, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=44952-cronica-dramatica-generoasa-fundatie-de-antonio-buero-vallejo-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul–10-1978
- Ion Horea, Început de stagiune. „Generoasa Fundație”, în „România literară”, nr. 38, 21 septembrie 1978.
- Radu Anton Roman, Început de stagiune, în „România literară”, nr. 36, 7 septembrie 1978.
- Mira Iosif, Cronica dramatică: „Romulus cel Mare” de Fr. Dürrenmatt (Teatrul Naţional din Bucureşti), în „Teatrul”, nr. 10, octombrie 1977, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=44467-cronica-dramatica-romulus-cel-mare-de-fr-durrenmatt-teatrul-national-din-bucuresti–teatrul–10-1977
- Natalia Stancu, „Romulus cel Mare”, în „Scînteia”, nr. 10931, 12 octombrie 1977.
- Radu Popescu, „Romulus cel Mare” de Fr. Dürrenmatt, în „România liberă”, nr. 10249, 7 octombrie 1977.
- Virgil Munteanu, Cronica dramatică: „Ultima oră” de Mihail Sebastian (Teatrul „C. I. Nottara”), în „Teatrul”, nr. 10, octombrie 1975, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=43397-cronica-dramatica-ultima-ora-de-mihail-sebastian-teatrul-c-i-nottara–teatrul–10-1975
- Valentin Silvestru, Trei frați gemeni venețieni, în „România literară”, nr. 24, 14 iunie 1973.
- Florin Tornea, Cronica dramatică: Un fluture pe lampă de Paul Everac (Teatrul Naşional „I. L. Caragiale”), în „Teatrul”, nr. 12, decembrie 1972, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=42189-cronica-dramatica-un-fluture-pe-lampa-de-paul-everac-teatrul-nasional-i-l-caragiale–teatrul–12-1972
- Valentin Silvestru, Pavel Everac: Un fluture pe lampă, în „România literară”, nr. 50, 7 decembrie 1972.
- Radu Popescu, Un fluture pe lampă de Paul Everac, în „România liberă”, nr. 8746, 6 decembrie 1972.
- Aurel Dragoș Munteanu, Cronica dramatică: „Leonce şi Lena” de Georg Büchner (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”), în „Teatrul”, nr. 5, mai 1970, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=41462-cronica-dramatica-leonce-si-lena-de-georg-buchner-teatrul-lucia-sturdza-bulandra–teatrul–5-1970
- George Banu, Emoționanta reîntoarecere la simplitate, în „România literară”, nr. 16, 15 aprilie 1970.
- Ana Maria Narti, Turnee românești. Florența. Teatrul Luciz Stuza Bulandra, în „Contemporanul“, 24 aprilie 1970.
- Ana Maria Narti, Teatrul Bulandra în fața publicului italian, în „România liberă“, 23 aprilie 1970.
- Arnaldo Mariotti, Un dialog de Diderot la Festivalul de la Florența. Acest amar secol al 18-lea, în „Avvenire“, 21 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Enrico Mazzuoli, Diderot al românilor, în „Il Giornale D’Italia“, 20-21 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Aggeo Savioli, Celebrul dialog filosofic adus pe scenă de regizorul David Esrig într-o viziune modernă critică, în „L’Unita“, 19 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Andrea Santini, Nepotul lui Rameau, prezentat de către Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București, în „Paese Sera“, 19 aprilie 1970.
- Roberto de Monticelli, Nepotul lui Rameau, în „Ziua“, 19 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Massimo Dursi, Românii pe scenă la Florența. Virtuțile parazitismului – Sînt acelea cu care se mândrește Nepotul lui Rameau (prezentat la festivalul internațional al teatrelor stabile), care reușește să trăiască de pe urma aprecierii publice față de unchiul său, în „Il Resto del Carlino“, 19 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Alberto Blandi, Nepotul lui Rameau, dialog filozofic despre artă, politică, educație – un dialog între mari jocuri de olginzi, în „La Stampa“, 19 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Raul Radice, Nepotul lui Rameau, în „Corriere della sera“, 18 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- Paolo Emilio Poesio, Diderot în oglindă – O sugestivă ediție a nepotului lui Rameau de Denis Diderot prezentată de Teatrul Lucia Sturza Bulandra din București într-o frumoasă regie aparținînd lui David Esrig, în „La Nazione“, 18 aprilie 1970, https://www.dmtr.ro/spectacol/nepotul-lui-rameau/#extrase-din-cronici-de-spectacol
- George Banu, Momente de relaxare, în „România literară”, nr. 49, 4 decembrie 1969.
- Dinu Săraru, Transplantarea inimii necunoscute de Al. Mirodan la Teatrul Lucia Sturza Bulandra, în „Scînteia”, nr. 8267, 4 decembrie 1969.
- Ileana Popovici, Transplantarea inimii necunoscute, în Revista „Teatrul”, nr. 11, anul XIV, noiembrie 1969, pp 91-93, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=40869-cronica-dramatica-transplantarea-inimii-necunoscute-de-al-mirodan-la-teatrul-lucia-sturdza-bulandra–teatrul–11-1969
- Florica Ichim, Transplantarea inimii necunoscute, în „România liberă”, nr. 7812, 30 noiembrie 1969.
- Dinu Săraru, Cronică teatrală „Nepotul lui Rameau”, în „Luceafărul”, nr. 20, 1968.
- Ilina Grogorovici, Anchetă. Seva comică și omenească din Caragiale, în „Scânteia Tineretului”, nr. 5527, 25 februarie 1967.
- Ungheanu, Arta execuțiunii are importanță, în „Scânteia Tineretului”, nr. 5449, 25 noiembrie 1966.
- Traian Șelmaru, „Capul de rățoi” în optica de azi, în „Teatrul”, nr.6, anul XI, iunie 1966, pp 34-37, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=40218-capul-de-ratoi-in-optica-de-azi-capul-de-ratoi-de-g-ciprian-la-teatrul-de-comedie–teatrul–6-1966
- Andrei Băleanu, Capul de rățoi, în „Scînteia”, nr. 6976, 11 mai 1966.
- Elvin, Acești mari prieteni ai visului, în „Teatrul”, nr. 7, iulie, 1965, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=40042-acesti-mari-prieteni-ai-visului–teatrul–lie-7-an-x-1965
- I., Fotocronica: „Himera” de Paul Everac la Teatrul Mic, în „Teatrul”, nr. 6 iunie, 1965, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39985-fotocronica-himera-de-paul-everac-la-teatrul-mic–teatrul–nie-6-an-x-1965
- Ana Maria Narti, Dialog cu şi despre Shakespeare („Trolius şi Cresida” la Teatrul de Comedie), în „Teatrul”, nr. 5 mai 1965, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39949-dialog-cu-si-despre-shakespeare-trolius-si-cresida-la-teatrul-de-comedie–teatrul–i-5-an-x-1965
- Gârneață, Prezențe românești, în „România literară”, nr. 22, 27 mai 1965.
- Gheorghiu, Presa pariziană despre succesele Teatrului de Comedie din București, în „Scînteia Tineretului”, nr. 4983, 25 mai 1965.
- Ilie Rusu, Piese originale în repertoriul stagiunii: cronica la „Nu prea Albă ca Zăpada şi Motanul descălţat” de Al. Popovici (Teatrul pentru tineret şi copii), în „Teatrul”, nr. 5 mai 1964, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39727-piese-originale-in-repertoriul-stagiunii-cronica-la-nu-prea-alba-ca-zapada-si-motanul-descaltat-de-al-popovici-teatrul-pentru-tineret-si-copii–teatrul–i-5-an-ix-1964
- Mira Iosif, Eroi de basm într-o tratare modernă, în „Scînteia”, nr. 6215, 2 aprilie 1964.
- La masa rotundă cu realizatorii spectacolului „Umbra” de la Teatrul de Comedie, în „Teatrul”, nr. 9 septembrie 1963, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39590-la-masa-rotunda-cu-realizatorii-spectacolului-umbra-de-la-teatrul-de-comedie-vicu-mindra-ana-maria-narti-niki-atanasiu-d-esrig-gheorghe-dinica-sanda-toma-amza-pellea-nicolae-gardescu-radu-penciulescu-paul-bortnovski-dinu-cernescu-valeriu-mo–teatrul–ptembrie-9-an-viii-1963
- Ilie Rusu, Cronica la „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri (Teatrul Tineretului), în „Teatrul”, nr. 6, iunie 1963, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39542-cronica-la-chirita-in-provincie-de-vasile-alecsandri-teatrul-tineretului–teatrul–nie-6-an-viii-1963
- Mira Iosif, Chirița în provincie la Teatrul Tineretului, în „Scînteia”, nr. 5915, 6 iunie 1963.
- Ana Maria Narti, Esrig despre „Umbra”, în „Teatrul”, nr. 5 mai 1963, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39516-d-esrig-despre-umbra–teatrul–i-5-an-viii-1963
- Mircea Alexandrescu, Valorificarea scenică a piesei originale contemporane: „De n-ar fi iubirile…” sau Forţa determinantă a colectivităţii, în „Teatrul”, nr. 8, august 1962, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=39339-valorificarea-scenica-a-piesei-originale-contemporane-de-n-ar-fi-iubirile-sau-forta-determinanta-a-colectivitatii–teatrul–gust-8-an-vii-1962
- Mariana Părvulescu, Un spectacol de stradă și o experiență valoroasă, în „România liberă”, nr. 5503, 24 iunie 1962.
- Mircea Alexandrescu, „Școala calomniei”, în „Contemporanul”, nr. 21, 26 mai 1961.
- Virgil Munteanu, „Tache,Ianke și Cadîr”, în „Contemporanul”, nr. 17, 28 aprilie 1961.
- Tudor Caranfil, „Centrul înaintaș” – pe scena studenților, în „Informația Bucureștiului”, 2 decembrie 1960.
Tudor Caranfil, „Centrul înaintaș” – pe scena studenților, în „Informația Bucureștiului”, 2 decembrie 1960.
Descarcă PDFMircea Alexandrescu, „Școala calomniei”, în „Contemporanul”, 26 mai 1961.
Descarcă PDFVirgil Munteanu, „Tache,Ianke și Cadîr”, în „Contemporanul”, 28 aprilie 1961.
Descarcă PDFTraian Șelmaru, „Capul de rățoi” în optica de azi, în „Teatrul”, nr.6, anul XI, iunie 1966, pp 34-37
Descarcă PDFIleana Popovici, Transplantarea inimii necunoscute, în Revista „Teatrul”, nr. 11, anul XIV, noiembrie 1969, pp 91-93
Descarcă PDFMira Iosif, Așteptîndu-l pe Godot, în Revista „Teatrul”, nr. 3, anul XXV, martie 1980, pp 51-53.
Descarcă PDFIleana Berlogea, Triumvirat teatral, în Revista „Teatrul azi”, nr. 11-12, 1 noiembrie 2001, pp 86-87.
Descarcă PDFConstantin Paraschivescu, Dialog, situații și încă ceva, în Revista „Teatrul azi”, nr.9-10, anul 4, 1 septembrie 2003, pp 92-94
Descarcă PDFSelectie de Link-uri către alte pagini de prezentare a personalității (site personal etc.)
- Pagina dedicată actorului Marin Moranu pe site-ul Teatrului Național I. L. Caragiale București https://www.tnb.ro/ro/marin-moraru
- Pagina dedicată actorului Marin Moraru pe site-ul All About Romanian Cinema http://aarc.ro/cineasti/trivia/marin-moraru
Alte referințe în presă
- Maria Marin, Marin Moraru, Alexandru Andronic, în Revista “Teatrul”, nr. 10, anul XXI, octombrie 1976. Disponibil online: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=43976-actori-si-roluri-marin-moraru-alexandru-andronic–teatrul–10-1976
- Itinerar în problematica actorului (participanți la discuție: George Calboreanu, Irina Răchițeanu-Șirianu, Gina Patrici, Sanda Toma, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Florin Piersic, Ion Caramitru), în Revista “Teatrul”, nr.8, anul XIII, august 1968. Disponibil online: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=40709-itinerar-in-problematica-actorului-participanti-la-discutie-george-calboreanu-irina-rachiteanu-sirianu-gina-patrichi-sanda-toma-octavian-cotescu-marin-moraru-florin-piersic-ion-caramitru–teatrul–8-1968
