Narti, Ana Maria
1936, București
Critic de teatru și film
„Eu eram evident un produs al destalinizării.”
Ana Maria Narti[1]
Destinul Anei Maria Narti, critic de teatru și film, este fără îndoială unul dintre cele mai neobișnuite. Născută în 1936 în București, într-o familie mixtă de refugiați ruși și expați macedoneni, își petrece adolescența în anii dramatici ai persecuțiilor politice și propagandei pietroase ce acoperea viața culturală, învățământul și media. În ciuda privațiunilor de tot felul, Ana Maria e înconjurată de căldura unei familii grijulii, care încearcă – și reușește – să compenseze lipsurile de fiecare zi oferindu-le cu tenacitate copiilor o educație solidă, care nu ține seama de îngrădirile la care era supusă școala. La terminarea liceului, în 1954, spre surprinderea familiei, se înscrie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la nou înființata secție de teatrogie/filmologie.
Fire impetuoasă, neconvențională, cu o predispoziție polemică pe care și-o asumă curajos, Ana Maria Narti intră în viața publicațiilor culturale încă din studenție, într-un moment relativ fast, adică în perioada primului „dezgheț” de după moartea lui Stalin. Și nu oricum, ci la, probablil, cea mai prestigioasă și mai dinamică revistă culturală a țării, Contemporanul, condusă pe atunci de legendarul jurnalist George Ivașcu. În memoriile sale, momentul debutului e marcat cu precizie:
„Cum ajunsesem acolo [la revista Contemporanul, n.n. ]- în chip de coraboratoare externă, nu ca angajată definitiv – e în sine o istorie aparte. În anii al II-lea și al III-lea avusesem un profesor care era și cronicar teatral la revistă, Valentin Silvestru. După un timp el a intra în conflict cu conducerea institutului, și atunci s-a folosit de mine – de pasiunea mea polemică – pentru a-și ataca, prin mine, dușmanii. În timpul vacanței de vară, înainte de ultimul an de studiu, m-a îndemnat să scriu un articol despre calitatea studiilor noastre. A pune pe hârtie tot ce mă nemulțumise timp de trei ani era o adevărată voluptate, articolul fumega de plăcerea polemicii. […] Când am terminat studiile, Silvestru mi-a dat prilejul să scriu din când în când cronici de teatru și film. Nu primisem repartizare în muncă, mi se propusese un post de secretar literar la teatrul din Baia Mare, ceea ce am refuzat hotărât: voiam să scriu în ziare bucureștene. Silvestru mi-a oferit, deci, intrarea în profesie, poate ca un act de recunoștință pentru atacul împotriva conducerii institutului. Articolele mele au atras atenția redactorului șef, George Ivașcu, dar atunci Silvestru a încercat să mă îndepărteze de la redacție, încetând să-mi dea de lucru. […] Acest război al nervilor se sfârși prin victoria mea, Ivașcu hotărâ ca eu să fiu folosită ca principală cronicară, destul de repede am primit întreaga răspundere pentru paginile de teatru și film.”[2]
Profesiunea de jurnalist este, însă, una foarte precis definită ideologic în România vremii, iar asumarea condiției de activist, ori aceea de membru de partid, îi provoacă tinerei critic de teatru și film îndoieli dramatice, chiar dacă, așa cum singură mărturisește, marxismul o absorbise deja în mod sincer. Evită să intre în partid și, câțiva ani, trăiește (cu destule privațiuni) în condiția de colaborator; în fine, în 1960 e angajată redactor la revista Teatrul, unde politica „de cadre” era oarecum mai relaxată. Va continua, în cei zece ani până la emigrare, să colaboreze totuși și cu Contemporanul, dar și cu alte publicații culturale din țară. Mai mult, între 1966 și 1970, Liviu Ciulei îi oferă Anei Maria Narti și o jumătate de normă de secretar literar la Teatrul Bulandra, perioadă în care va colabora cu el la montarea spectacolelor cu Moartea lui Danton și Leonce și Lena de Georg Büchner și cu Andrei Șerban (de care o va lega o prietenie de lungă durată) la premiera cu Iulius Cezar de Shakespeare[3].
În urma unui turneu de mare succes al Teatrului Bulandra în Italia (cu Nepotul lui Rameau și Leonce și Lena), pe care îl însoțește, Ana Maria Narti pleacă în vara lui 1970 în Suedia și decide să ceară azil politic. Înfruntând multe greutăți de adaptare la o nouă cultură, ea învață suedeza și, curând începe să predea cursuri la diverse școli de teatru și film, să scrie prezentări pentru Cinematecă, ba chiar intervine cu curaj și aplomb într-o polemică cu privire la filmul lui Igmar Bergman Strigăte și șoapte, în cel mai important ziar din Stokcholm, Dagens Nyheter. Își reface viața, are doi copii, dar atmosfera culturală și filozofia educațională – dominată de un marxism înțeles obtuz-mecanicist – din țara de adopție o nemulțumește profund; pricină pentru care se angajează foarte activ în mișcarea de reformare a sistemului educațional și de reîntoarcere a culturii clasice în școli și universități, în beneficiul tinerelor generații. Între 1999 și 2006 este deputat al partidului Popular Liberal în Parlamentul suedez.
Activitatea de critic de teatru a Anei Maria Narti, desfășurată între 1957 și 1970, este pe cât de bogată și dinamică pe atât de substanțială. Cu toate că, până la plecarea din țară, nu publică în volum decât un studiu de popularizare dedicat lui Serghei Eisenstein[4] și câteva prelegeri de estetică[5] (cel mai probabil în urma unor seminare ținute la IATC, unde profesor de estetică era, în epocă, Ion Ianoși, de care mărturisește că a fost profund influențată), mulțimea materialelor publicistice – cronici, anchete, sinteze, eseuri, polemici – ne oferă imaginea unei personalități accentuate, cu o viziune complexă asupra câmpului profesional și cu o vastă cultură. Intrând în viața teatrală în plin proces de afirmare a generației regizorilor „reteatralizării”, ea face parte (alături de Mira Iosif, Ileana Popovici, Valeria Ducea, Mihai Nadin, Virgil Munteanu) din gruparea revistei Teatru cea mai puternic implicată în promovarea și susținerea spectacolelor acestei generații, dar și a autonomiei regiei de teatru ca artă de sine stătătoare. E și pricina pentru care vocea ei se face auzită cu autoritate de fiecare dată când dramaturgii și junaliștii normativi lansează un nou atac împotriva „excesului de regie”.
Iată, spre exemplu, un eseu dedicat teatrului în contemporaneitate, semnat de Ana Maria Narti către finalul de an 1962 și plasat de redacție la începutul revistei, etaj în care se manifestau, până foarte de curând, doar criticii-activiști (articolul e precedat de o anchetă scurtă cu directori de teatru). Autoarea reia tema specificității repertoriale a teatrelor, temă ce se tot dezbate, ciclic, ani la rând, dezvoltând-o însă către calitatea echipei dintr-un teatru sau altul, omogenitatea ei, participarea ei activă la constituirea unui profil propriu al instituției (la momentul dat, echipa exemplară era a tânărului Teatru de Comedie, condus de Beligan, înființat în 1960):
„Exigența artistică înaltă însuflețește întotdeauna talentele profunde: talentul adevărat are nevoie de ordine, se autodisciplinează și disciplinează pe cei din jur, pentru a da un randament artistic maxim. Un psiholog francez[6], analizând procesul muncii intelectuale, folosește o comparație pregnantă pentru a defini rolul ideii și al stării de spirit concentrate, prielnice dezvoltării ideii, în creație. El reamintește acea experiență-joc din chimia elementară, care constă în introducerea unui cristal într-o soluție suprasaturată cu aceeași substanță. În recipientul lăsat de-o parte, soluția se precipită treptat și, cu timpul, în jurul micului cristal se formează acele cristale uriașe, admirabile, care fac fala oricărui laborator școlar. Comparația mi se pare nimerită nu numai pentru munca individuală a artistului ci, în aceeași măsură, și pentru creația comună din teatru. Pentru ca profilul să se poată cristaliza, trebuie să existe concepția, ideea centrală, micul cristal spre care toate forțele colectivului să poată converge (și istoria teatrului modern arată că, de obicei, astfel de idei au fost aduse în teatru de regizorii animatori). Apoi, concepției trebuie să i se asigure condițiile oportune de dezvoltare, climatul prielnic creșterii și unificării trupei, atmosfera în care să predomine respectul și exigența față de talent.”[7]
Într-o contondentă dezbatere despre regie lansată în cadrul Decadei dramaturgiei românești din 1965, când Aurel Baranga, Paul Everac și criticul Radu Popescu se ridică vehement împotriva noii regii (cu exemplificări răuvoitoare cu privire la spectacolul Caragiale, 5 piese scurte și Cântăreața cheală, montat de Valeriu Moisescu la Teatrul Mic), Ana Maria Narti are câteva intervenții ample, de sprijin avântat, neezitând să demanteleze argumentele celor dogmatici:
„Opoziția regizor-text apare numai în activitatea dogmatică, sociologist-vulgară, a unor critici care nu au fost în stare să înțeleagă forța revoluționară a noului în arta spectacolului. Rezultatele campaniei anti-regizorale sunt funeste: teatre care fuseseră primele în lume, între anii 1920-1935 – teatrul lui Meyerhold, al lui Tairov, Vahtangov – au fost artisticește desființate, regizori care au pus bazele artei teatrale contemporane mondiale au fost eliminați din câmpul creației. La asemenea victorii doresc să ajungă cei care astăzi dezgroapă tezele excesului de regie la noi?”[8]
Criticul se implică direct în problemele de organizare și politică teatrală, participând într-un mod foarte personal la dezbaterile referitoare la sistemele repertoriale, la politicile de personal, la felul în care se desfășoară viața de fiecare zi a instituției publice de spectacol:
„Colectivele teatrelor au fost compuse ca niște ansambluri definitive, înainte ca în cadrul acestor ansambluri să se poată contura coordonatele mari ale dezvoltării de perspectivă și înainte ca grupurile cele mai înaintate de creatori din aceste colective să-și fi elaborat punctele de vedere ce conduc spre viitor […] Sistemul de organizare a acestor ansambluri fixe, care au reprezentat o forță motrice pozitivă atâta vreme cât în întreaga țară se desfășura procesul amplu de înființare și consolidare a unui mare număr de teatre stabile, începe să devină o frână, în clipa în care aceste teatre, ajungând la maturitate, pornesc să-și refacă structura, în funcție de idealuri artistice mai înalte decât cele pe care și le puteau îngădui mai înainte.”[9]
Ba mai mult, nu ezită să vină cu propuneri insolite și deloc comode pentru filozofia muncii din comunism, în scopul întineririi și îmbunătățirii vieții artistice din instituțiile de spectacol:
„O însemnată parte din dificultățile prezentului o constituie, cum se știe, lipsa de interes, inerția, rutina și chiar împotrivirea la nou a unor actori de tip vechi, care se întîlnesc în diferitele niveluri ale vieții noastre teatrale și care – știindu-și situația asigurată prin contractele definitive – refuză, din motive subiective, să lucreze asupra vocii și plasticii lor, nu lucrează niciodată în afara repetițiilor și, de aceea, dau randament slab. […] În momentul în care contractele nu vor mai fi o realitate inexorabilă, categoric rezolvată pentru toată viața, fiecare actor se va afla în situația de a-și îngriji calitățile profesionale, de a se antrena din punct de vedere al plasticii și vocii, de a-și dezvolta cultura teatrală.”[10]
Tânără și impetuoasă, Ana Maria Narti va urmări și va promova debuturile și primele spectacole ale noii generații de regizori, de care e legată printr-o firească empatie – în primul rând pe-ale lui Andrei Șerban, dar și ale lui Aureliu Manea, Anca Ovanez, Ivan Helmer ș.a.
Iritată de reacțiile unei bune părți din artiști cu privire la starea de fapt din critica teatrală, în urma unei ample anchete găzduite de revista Teatrul în 1965, ea va oferi o replică amplă, în care nu numai demontează multe din reproșurile aduse de aceștia, dar se și poziționează critic cu privire la unii colegi de breasă, insuficient de consecvenți în propriile judecăți și prea puțin capabili să-și armonizeze pozițiile, contextual, la mișcarea teatrală românească și europeană în ansamblul ei. Acuză, ca și mulți dintre contributorii din numerele anterioare ale revistei în care se desfășurase ancheta, absența studiilor despre scenografie, costum, actorie și metodele ei – „o întreagă bibliotecă” invizibilă. Și încheie cu un emoționant manifest profesional, care vibrează până la noi:
„Toate astea se pot învăța și este pasionant să fii exploratorul unor terenuri abia descoperite, pe care tu însuți ești chemat să trasezi drumuri, să dai nume. Este o adevărată muncă de creație să sintetizezi cunoștințe atât de vaste, să selectezi din ele ce este mai prețios, să oferi viitorului o imagine clară asupra experiențelor prezentului. Din punctul acesta de vedere suntem de invidiat.”[11]
După 1990, va reveni în țară pentru scurte vizite, și va publica în limba română câteva cărți de teatrologie (Ana Maria Narti, Medeea lui Andrei Șerban, Fundatia Culturală „Camil Petrescu”, 2006; Ana Maria Narti, Shakespeare: textul ca partitură de joc, București, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, 2012, Anatomia jocului tragic București, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, 2018), dar și volumul de memorii Fiare, îngeri și martiri. Însemnări despre seducția totalitară, București, Revista Teatrul azi și Editura Cheiron, 2010.
Miruna Runcan
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.01.19
Note
[1] Ana Maria Narti, Fiare îngeri și martiri. Însemnări despre seducția totalitară, București, Revista Teatrul azi și Editura Cheiron, 2010.
[2] Idem, p. 67.
[3] Idem , p. 85.
[4] Ana Maria Narti, Serghei Eisenstein, București, Editura Meridiane, 1965.
[5] Ana Maria Narti – Prelegeri de estetică. Artistul și procesul de creație, București, Editura didactică și pedagogică, 1967.
[6] Referința e, probabil, la L. Riboulet, Conseil sur le travail intelectuel, Paris, Librairie Catholique Emmanuel Vitte, 1946.
[7] Ana Maria Narti, „A gândi contemporan teatrul”, Teatrul , nr 11/1962, p17.
[8] Ana Maria Narti, „De-regizarea. Problema nr. 1?”, Teatrul nr 10, 1965, pag 20..
[9] Ana Maria Narti, „Un ideal: unitatea teatrală superioară”, Teatrul, nr. 10, 1966, p. 18.
[10] Idem, p. 20.
[11] Ana Maria Narti, „Cauze de nemulțumire”, Teatrul nr 12, 1965, p. 28.
Articole CIMEC.ro
Sursa: http://www.cimec.ro/Teatre/revista/default.htm#N
– În sfîrşit, un spectacol pentru copii (legătura la revistă: Nr. 6 – 1957).
– Spectacolele Teatrului Naţional din Budapesta: „Viaţa lui Galileo Galilei” de Bertolt Brecht (legătura la revistă: Nr. 10 – 1962).
– Spectacolele Teatrului Naţional din Budapesta: „Cer întunecat” de Darvas József (legătura la revistă: Nr. 10 – 1962).
– În căutarea stilului („Căsătoriile se leagă pe pămînt” de Huszár Sándor, „Dans pe sîrmă” de Kallay István, „Celebrul 702” de Al. Mirodan, „Război şi pace” după L.N. Tolstoi, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj) (legătura la revistă: Nr. 11 – 1962).
– A gîndi contemporan teatrul (legătura la revistă: Nr. 11 – 1962).
– Marele drum spre fericire („Oceanul” de Al. Stein, pe scena Teatrului Tineretului) (legătura la revistă: Nr. 12 – 1962).
– Cronica la „De pretore Vincenzo” de Eduardo de Filippo (Teatrul Tineretului) (legătura la revistă: Nr. 2 – 1962).
– Cronica la „Ciocîrlia” de Jean Anouilh (Teatrul „C.I. Nottara”) (legătura la revistă: Nr. 4 – 1962).
– Prin teatrele din ţară: „De Pretore Vincenzo” de Eduardo de Filippo la Teatrul de Stat din Ploieşti (legătura la revistă: Nr. 5 – 1962).
– Cronici, articole, eseuri, pamflete (legătura la revistă: Nr. 6 – 1962).
– „D-ale carnavalului” (Teatrul de Stat din Ploieşti) (legătura la revistă: Nr. 7 – 1962).
– E actual Dostoievski ? (legătura la revistă: Nr. 8 – 1962).
– Cronica la „Camera fierbinte” de Al.I. Ştefănescu (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”) (legătura la revistă: Nr. 8 – 1962).
– „Trei generaţii” de Lucia Demetrius, „Năpasta” de I.L. Caragiale, „O poveste nemaiauzită” de Al. Popovici (Teatrul de Stat „Valea Jiului” din Petroşeni) (legătura la revistă: Nr. 9 – 1962).
– „Apus de soare” de Barbu Delavrancea, „Neamurile” de Teofil Buşecan, „Oameni şi umbre” de Ştefan Berciu, „Profesiunea doamnei Warren” de G.B. Shaw, „Liturghia de la miezul nopţii” de Peter Karvas, „Cred în tine” de Vadim Korostîliov (Teatrul de Stat din B (legătura la revistă: Nr. 9 – 1962).
– „Jocul dragostei şi al întîmplării” de Marivaux (Teatrul de Stat din Piatra Neamţ) (legătura la revistă: Nr. 9 – 1962).
– Stagiunea Institutelor de Teatru din Bucureşti şi Tîrgu Mureş (legătura la revistă: Nr. 1 – 1963).
– Spectacolele Tovstonogov: Vitalitatea teatrului psihologic (legătura la revistă: Nr. 11 – 1963).
– Brecht şi anatomia fascismului: „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, pe scena Teatrului Muncitoresc C.F.R. (legătura la revistă: Nr. 12 – 1963).
– Experienţe de scenograf: de vorbă cu Dan Nemţeanu (legătura la revistă: Nr. 12 – 1963).
– Cronica la „Război şi pace” după Lev Tolstoi (Teatrul maghiar de Stat din Satu-Mare) (legătura la revistă: Nr. 2 – 1963).
– Cronica la „Generalul şi nebunul” de Angelo Vagenstein (Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul de Stat din Piatra-Neamţ) (legătura la revistă: Nr. 2 – 1963).
– De vorbă cu Irina Răchiţeanu-Şirianu (legătura la revistă: Nr. 3 – 1963).
– Cronica la „Orfeu în Infern” de Tennessee Williams (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”) (legătura la revistă: Nr. 3 – 1963).
– D. Esrig despre „Umbra” (legătura la revistă: Nr. 5 – 1963).
– Radu Penciulescu despre „Casa inimilor sfărîmate” (legătura la revistă: Nr. 5 – 1963).
– Cronica la „Cezar şi Cleopatra” de George Bernard Shaw (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”) (legătura la revistă: Nr. 5 – 1963).
– Însemnări pe marginea a trei spectacole de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” (legătura la revistă: Nr. 6 – 1963).
– De vorbă cu profesoara emerită Paule Sibille despre mişcarea actorului în teatrul contemporan (legătura la revistă: Nr. 6 – 1963).
– La a 70-a aniversare : Maiakovski-azi (legătura la revistă: Nr. 7 – 1963).
– Un teatru îşi descoperă perspectivele (Turneul Teatrului de Stat din Brăila la Bucureşti) (legătura la revistă: Nr. 8 – 1963).
– Cronica la „Elefănţelul curios” de Nina Cassian, după o povestire de R. Kipling (Teatrul „Ţăndărică) (legătura la revistă: Nr. 1 – 1964).
– Premisele echipei de teatru (legătura la revistă: Nr. 11 – 1964).
– Teatrul German de Stat din Timişoara în turneu („Lumpatius Vagabundus” de J. Nestroy, „Portretul” de Al. Voitin şi „Inspectorul de poliţie” de J. Priestley) (legătura la revistă: Nr. 12 – 1964).
– Cronica la „Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu (Teatrul de Comedie) (legătura la revistă: Nr. 12 – 1964).
– Teatrul cu punţile reconstruite (legătura la revistă: Nr. 2 – 1964).
– Antracte: Un nou Marin Miroiu (legătura la revistă: Nr. 2 – 1964).
– Două spectacole de confirmare: „Orfeu în infern” de Tennessee Williams şi „Noaptea e un sfetnic bun” de Al. Mirodan (legătura la revistă: Nr. 3 – 1964).
– 17 Regizori – David Esrig (legătura la revistă: Nr. 4 – 1964).
– 17 Regizori – Cornel Todea (legătura la revistă: Nr. 4 – 1964).
– A 400-a aniversare Shakespeare – Cum îl jucăm (legătura la revistă: Nr. 4 – 1964).
– Antracte: Victor Hugo ? Da, dar cum ? (legătura la revistă: Nr. 5 – 1964).
– Antracte: Evoluţia Regizorului (legătura la revistă: Nr. 5 – 1964).
– Piese originale în repertoriul stagiunii: cronica la „Eu şi materia moartă” de Mircea Crişan, Al. Andi şi Radu Stănescu (Teatrul „Ţăndărică”) (legătura la revistă: Nr. 6 – 1964).
– De la ironia crudă la seninătate lirică („Domnul Biedermann şi incendiatorii” de Max Frisch şi „Inima mea este pe înălţimi” de William Saroyan pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”) (legătura la revistă: Nr. 7 – 1964).
– Gîndirea scenografică romînească azi (legătura la revistă: Nr. 8 – 1964).
– Cea mai nouă promoţie de actori (legătura la revistă: Nr. 9 – 1964).
– Cronica la „Egor Bulîciov” de Maxim Gorki (Teatrul din Timişoara – secţia romînă) (legătura la revistă: Nr. 9 – 1964).
– Coordonate în dezvoltarea dramaturgiei originale (legătura la revistă: Nr. 1 – 1965).
– „De-regizarea” – problema nr. 1 (legătura la revistă: Nr. 10 – 1965).
– Actori şi roluri: Andrei Csiky (legătura la revistă: Nr. 10 – 1965).
– Aspiraţia spre nou şi inerţiile vechiului („Vlaicu-Vodă” de Al. Davila la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”) (legătura la revistă: Nr. 11 – 1965).
– Prin teatrele din ţară – Galaţi („Citadela sfărîmată“ de Horia Lovinescu, „Aulularia” de Plaut, „Floare de cactus“ de Barillet şi Gredy) (legătura la revistă: Nr. 11 – 1965).
– Cum stăm cu critica teatrală ? – Cauze de nemulţumire (legătura la revistă: Nr. 12 – 1965).
– Cartea de teatru şi cerinţele culturii populare (legătura la revistă: Nr. 12 – 1965).
– Forţa afirmativă a satirei („Sonet pentru o păpuşă” de Sergiu Fărcăşan la teatrul „C.I. Nottara”) (legătura la revistă: Nr. 2 – 1965).
– Ideea rolului şi actorul (legătura la revistă: Nr. 4 – 1965).
– Dialog cu şi despre Shakespeare („Trolius şi Cresida” la Teatrul de Comedie) (legătura la revistă: Nr. 5 – 1965).
– Prin teatrele din ţară – Teatrul din Satu Mare (legătura la revistă: Nr. 6 – 1965).
– Tot despre munca actorului – colaborarea cu regizorul (legătura la revistă: Nr. 6 – 1965).
– Prin teatrele din ţară: Teatrul din Tg. Mureş – secţia română (legătura la revistă: Nr. 7 – 1965).
– Un ideal: unitatea teatrală superioară (legătura la revistă: Nr. 10 – 1966).
– Caragiale 1966 (legătura la revistă: Nr. 10 – 1966).
– Mărturii contemporane (legătura la revistă: Nr. 12 – 1966).
– Calitatea sentimentului şi înţelesul de astăzi al „Patimei roşii” (legătura la revistă: Nr. 2 – 1966).
– „A doua dragoste” de Corneliu Leu la Teatrul de Stat din Constanţa (legătura la revistă: Nr. 3 – 1966).
– Repertoriul văzut mai de aproape (legătura la revistă: Nr. 5 – 1966).
– „Arden din Feversham” pe scena teatrului din Piatra Neamţ (legătura la revistă: Nr. 6 – 1966).
– Drumuri posibile (Festivalul studenţesc de la Cluj) (legătura la revistă: Nr. 6 – 1966).
– Severa exigenţă a maturităţii – Pe marginea cîtorva spectacole ale Teatrului Maghiar din Satu Mare (legătura la revistă: Nr. 7 – 1966).
– A redescoperi tradiţia prin inovaţie (legătura la revistă: Nr. 8 – 1966).
– Shakespeare: „Romeo şi Julieta” (cronică spectacol) – Galaţi (legătura la revistă: Nr. 9 – 1966).
– Richard II – Prima montare (legătura la revistă: Nr. 1 – 1967).
– Brăila: „Act veneţian” de Camil Petrescu, „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen, „Sînziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri (legătura la revistă: Nr. 1 – 1967).
– Stanislavski: „Însăşi pasiunea umană” (legătura la revistă: Nr. 10 – 1967).
– Teatrul activ (legătura la revistă: Nr. 11 – 1967).
– „Procesul Horia” văzut de regizorii: Liviu Ciulei şi Crin Teodorescu (legătura la revistă: Nr. 3 – 1967).
– 20 tineri despre eficienţa spectacolului (legătura la revistă: Nr. 3 – 1967).
– Spre Cehov – „Un Hamlet de provincie” de Platonov la Teatrul de Comedie (legătura la revistă: Nr. 4 – 1967).
– Calitatea subiectului şi indeciziile regiei („Al 7-lea, trădătorul” de Maria Földes la Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare) (legătura la revistă: Nr. 5 – 1967).
– Un debut excelent (legătura la revistă: Nr. 5 – 1967).
– Trei debuturi regizorale (legătura la revistă: Nr. 8 – 1967).
– Prin teatrele din ţară: Tg. Mureş (legătura la revistă: Nr. 8 – 1967).
– Prin teatrele din ţară: Arad (legătura la revistă: Nr. 9 – 1967).
– Prin teatrele din ţară: Reşiţa (legătura la revistă: Nr. 9 – 1967).
– Un dans al autodistrugerii („Tango” de Slavomir Mrozek, la Teatrul Mic) (legătura la revistă: Nr. 1 – 1968).
– Un animator al teatrului revoluţiei: Tairov (legătura la revistă: Nr. 10 – 1968).
– Compania franceză Serreau – Perinetti (legătura la revistă: Nr. 11 – 1968).
– Primele spectacole ale stagiunii: „Dansul morţii” de August Strindberg la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (legătura la revistă: Nr. 11 – 1968).
– Calitatea repertoriului – Ce au de spus secretariatele literare ? (anchetă) (legătura la revistă: Nr. 12 – 1968).
– De trei ori „Lovitura” (legătura la revistă: Nr. 2 – 1968).
– Urmărind premierele: Pantomima gîndului (Teatrul German din Timişoara) (legătura la revistă: Nr. 3 – 1968).
– Dimensiunea spirituală a eposului („Baltagul” la Teatrul Mic) (legătura la revistă: Nr. 5 – 1968).
– Studenţii experimentează (pe marginea Festivalului de la Cluj) (legătura la revistă: Nr. 6 – 1968).
– Ignoratele frîne ale scenotehnicii (la masa rotundă: Paul Bortnovski, Ovidiu Bubulac, Adriana Leonescu, Dan Nemţeanu) (legătura la revistă: Nr. 8 – 1968).
– Prin teatrele din ţară: Constamţa – Încercări şi oscilaţii (legătura la revistă: Nr. 9 – 1968).
– Tot despre secretarii literari (legătura la revistă: Nr. 1 – 1969).
– Un altfel de teatru – Spectacolul „9½”, la Teatrul „Ţăndărică” (legătura la revistă: Nr. 2 – 1969).
– Dialog de atelier cu Clody Bertola – Personalitatea, farmecul şi patetismul creatorului interpret (legătura la revistă: Nr. 2 – 1969).
– Măreţia şi decăderea divertismentului (legătura la revistă: Nr. 3 – 1969).
– Dilemele culturii de teatru (legătura la revistă: Nr. 5 – 1969).
– Spectacole ale tinerilor regizori: Ivan Helmer – „Neînţelegerea” de Albert Camus la Teatrul de Stat din Arad (legătura la revistă: Nr. 6 – 1969).
– 14 cronicari dramatici despre stagiunea 1968 – 1969 (legătura la revistă: Nr. 7 – 1969).
Volume
2020 – Țară pierdută?, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, revista Teatrul Azi (prin editura Cheiron)
2017 – Anatomia jocului tragic, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, revista Teatrul Azi (prin editura Cheiron)
2012 – Shakespeare, textul ca paritură de joc, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, revista Teatrul Azi (prin editura Cheiron)
2011 – Extremismens förödande charm (Farmecul ucigător al extremismului) la Podium, Stockholm
2010 – Fiare, îngeri și martiri, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, revista Teatrul Azi (prin editura Cheiron)
2007 – Medeea lui Andrei Șerban, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, revista Teatrul Azi (prin editura Cheiron)
2002 – Integrerad, lille vän? (Te-ai integrat, prietene?) la Svartvitt förlag Stockholm
1993 – Stulet land (Țară furată) la Bonniers förlag, Stockholm
1988 – När skönheten kom till byn (Când frumosul a sosit în sat) la Bonniers förlag, Stockholm
1983 – Barn utan rötter (Copii fără rădăcini) la Raben&Sjögren, Stockholm
1967/1968 – Caietele documentare Moartea lui Danton, Iulius Cezar, Macbeth la Teatrul „Bulandra”
1964 – monografia Eisenstein, editura Meridiane.
2018 – blog în limba suedeză privind situația politică din Suedia cu adresa:
http://anamaria-narti.over-blog.com/
Mentiuni în:
* Cartea lui Ion Ianoși, Internaționala mea. Cronica unei vieți, editura Polirom București, 2012.
* Cartea lui Andrei Șerban, O biografie, editura Polirom, București, 2002.
Convorbiri:
– Ana Maria Narti Part 1: Comparing Fascism and Communism
Mrs Ana Maria Narti talks about her experiences, growing up in Romania, and living through both fascism and communism.
https://www.youtube.com/watch?v=7pKW-hxL-Sw
– Ana Maria Narti Part 2 On Social Control under Communism
Mrs Ana Maria Narti talks about her experiences of how the stated controlled the citizens under Communism in Romania.
https://www.youtube.com/watch?v=MNms7lrS188
– Ana Maria Narti Part 3 On Propaganda and access to information
Mrs. Ana Maria Narti relates her experiences of government propaganda in the Romanian Communist dictatorship, and how people went around the system to access information.
La masa rotundă cu realizatorii spectacolului „Umbra” de la Teatrul de Comedie (Vicu Mîndra, Ana Maria Narti, Niki Atanasiu, D. Esrig, Gheorghe Dinică, Sanda Toma, Amza Pellea, Nicolae Gărdescu, Radu Penciulescu, Paul Bortnovski, Dinu Cernescu etc. în revista Teatrul nr. 9/1963, pp.42-64.
Constanța Trifu, „Noaptea e un sfetnic bun” de Al. Mirodan la masa rotundă (Constanţa Trifu, Vlad Mugur, Călin Căliman, Lia Marmeliuc, Ben Dumitrescu, Gheorghe Oancea, Sonia Filip, Ana Maria Narti, Mihai Lupu, Ştefan Ciubotăraşu, V. Ronea, Octavian Cotescu, Florin Tornea) în revista Teatrul nr. 12/1963, pp. 47-58.
Ana Maria Narti, Din volumul „Radu Penciulescu”: Ana Maria Narti în revista Teatrul azi nr. 7,8,9/1999, pp. 15-16.
Mircea Morariu, Povestea unei capodopere: „Medeea lui Andrei Şerban” de Ana Maria Narti în revista Teatrul azi nr. 10,11,12/2007, pp. 246-248.
– Articole semnate de Ana Maria Narti în revistele Teatrul și Teatrul azi: https://biblioteca-digitala.ro/?autor=12188-narti-ana-maria
– Pagină de prezentare Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Ana_Maria_Narti
– Pagină de prezentare AaRC – conține o listă de Articole și Interviuri: http://aarc.ro/critici/view/9284
– Articole pe portalul LiterNet: https://www.liternet.ro/autor/1612/Ana-Maria-Narti.html
– despre Ana maria Narti pe Geopolitikon: https://geopolitikon.wordpress.com/tag/ana-maria-narti/
Revista Scena:
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_02.pdf
Nr 2, Aprilie – Martie 2009
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_09.pdf
Nr 9, Iunie –Iulie 2010
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_10.pdf
Nr 10 , August – Septembrie – Octombrie 2010
Pg, 47, Cărți despre care merită să vorbești
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_12.pdf
Nr 12, Februarie – Martie 2011
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_22.pdf
Nr 22, Februarie, 2013
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_37.pdf
Nr 37, Martie 2017
Pagini web cu trimiteri către articole despre volumele semnate de Ana Maria Narti:
Articole aparute ICR
https://www.icr.ro/pagini/lettre-internationale-nr73-primavara-2010
– Ana Maria Narti – Shakespeare – textul ca partitură de joc
Fundaţia „Camil Petrescu” – Revista Teatrul azi, 2012 (02.05.2012)
– Ana Maria Narti – Fiare, îngeri şi martiri.
Însemnări despre seducţia totalitară
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” / RevistaTeatrul azi(supliment)(11.05.2010) prin Editura Cheiron, Bucureşti, 2010
– Ana Maria Narti – Medeea lui Andrei Şerban Editura Fundaţia „Camil Petrescu”, 2007 (12.09.2007)
https://atelier.liternet.ro/articol/4940/Ana-Maria-Narti/Medeea-lui-Andrei-Serban.html
Alte link-uri:
– Comunicat de presă (iulie 2012): Repetiţie deschisă cu Lear de Andrei Şerban, precedată de lansarea volumului Shakespeare – textul ca partitură de joc de Ana Maria Narti https://agenda.liternet.ro/articol/15163/Comunicat-de-presa/Repetitie-deschisa-cu-Lear-de-Andrei-Serban-precedata-de-lansarea-volumului-Shakespeare-textul-ca-partitura-de-joc-de-Ana-Maria-Narti.html
– Lansări de carte Fundația Culturală Camil Petrescu
– Despre Lansare de carte – Ada Maria Ichim – ” Radu Penciulescu şi teatrul la înălţimea omului” și Ana Maria Narti – „Anatomia jocului tragic” – festivalul Studio Întâlnirea Școlilor de Teatru, organizator: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș (2018) https://festivalstudio.wordpress.com/2018/11/25/lansare-de-carte-ada-maria-ichim-radu-penciulescu-si-teatrul-la-inaltimea-omului-si-ana-maria-narti-anatomia-jocului-tragic/