Odiseea 2001

Odiseea 2001 reprezintă o experiență teatrală unică, propusă și realizată de Cătălina Buzoianu, care a prins corp sub forma unui voiaj de la gurile Dunării prin Marea Neagră spre Mediterana, pe urmele unui erou mitic; o aventură străjuită din umbră de scrierile lui Panait Istrati, cel care i-a deschis regizoarei gustul spre călătorie și lumea Orientului. Sursele vor fi însă multiple, mobilizând lumi și culturi diferite. Un proiect în mai multe etape, căci dacă proiectul final devine o Odisee și o călătorie singulară în apele Mediteranei, totul a început la gurile Dunării, a prins mai întâi glas și imagini într-un spectacol pe scena de la Teatrul Bulandra din București și a cunoscut apoteoza într-un mare proiect internațional, purtat până la porțile Gibraltarului, la frontiera cu Oceanul Atlantic.

Este vorba despre turneul Odisee 2001/Ulișii anului 2001, pe o navă—școală, „Constanța”, a Academiei Militare „Mircea cel Bătrân”, transformată în teatru flotant și devenită mesager al păcii, împreună cu artiștii plecați pe urmele lui Ulisse și ale peregrinărilor sale. Nu este vorba însă de istoria unui spectacol la bordul unei croaziere turistice. Este un proiect complex, spectacolul în inima acestei expediții și care a dat numele său operației, scris și montat de Cătălina Buzoianu, a fost rezultatul unui parteneriat cu Institutul Internațional al Teatrului Mediteraneean și cu Teatrul Toursky din Marsilia, alături de Teatrul Bulandra din București, cu sprijinul Marinei Militare Române. Acest fabulos periplu care a traversat mai multe mări cu mai multe escale în Mediterana, a plecat din Brăila, dar semnalul de plecare a fost dat în Corsica, a continuat cu un debut oficial la Marsilia, a trecut prin Spania, Maroc, Algeria, Italia, Croația, Muntenegru și s-a încheiat după două luni în România, din nou la Brăila, orașul natal al autoarei-regizoare și al scriitorului ei fetiș, Panait Istrati. Spectacolul a fost jucat în șapte limbi, și în fiecare țară traversată (14 țări din conturul mediteraneean), a fost integrat un actor local care a jucat în limba sa; de fiecare dată, regizoarea a trebuit să adapteze spectacolul noului interpret. S-a jucat pe puntea vaporului, pe cheiurile din porturi, în săli de teatru sau în amfiteatre în aer liber, în vreme ce cei 60 de cadeți ai Marinei române, care se găseau la bordul navei, au fost integrați și ei în procesul artistic, alături de muzicieni și tehnicieni.

Pentru regizoarea Cătălina Buzoianu, ideea Odiseei transmediteraneene germina de mult, de pe vremea  copilăriei sale, petrecută într-un oraș magic. Ce au în comun țărmurile noastre cu Mediterana și Odiseea? E același tărâm unde s-au născut miturile, undeva pe celălalt mal al Mării Negre, acolo unde Iason s-a dus să caute lâna de aur; urmând firul călătoriei teatrale, trecând prin Dardanele, intrăm în apele Mediteranei nu departe de cetatea Troiei, de unde a plecat periplul lui Ulise. Așa vedea Cătălina Buzoianu harta mitică a unei aventuri umane și artistice pe care a propus-o în 2001. Mai mult decât atât, scenariul Ulise – Odiseea 2001, se dorea  un voiaj inițiatic. O călătorie perpetuă a spiritului uman în căutarea desăvârșirii totale, metaforă a unei Mediterane interioare.

Situate în epocă, această expediție și proiect unic trebuie văzute ca o adevărată ofensivă în numele păcii, într-un spațiu traversat în acei ani de numeroase conflicte (războaiele din fosta Iugoslavie 1991-2001, tensiunile din Mediterana și în Maghreb, și în final, distrugerea celor Două turnuri în septembrie 2001 la New York). La bord, mai erau și alți artiști parteneri și alte spectacole îi așteptau la țărm : Richard Martin, directorul teatrului Toursky, cu un recital de poeme de Léo Ferré, și trupa Ilotopia, teatru de stradă și pe apă, cu un spectacol, Oamenii de culoare (Les gens de couleur), creat în 1989), la fel ca și alte spectacole sau festivaluri locale în porturile în care va acosta vaporul. De fiecare dată, era organizat un festival care dura trei zile, în spații diferite.

Originea Institutului Internațional al Teatrului Mediteranean, IITM, coboară până la Festivalul de la Merida, în Spania, festival de teatru clasic, care în anii 1983-1988, sub direcția lui José Monleón, critic de artă, a devenit o întâlnire a tradițiilor mediteraneene. IITM a fost creat în 1991 ca o fundație autonomă pentru a îmbogăți schimburile culturale mediteraneene, în dinamica și diversitatea lor. Astfel, creația IITM reprezintă un răspuns activ și responsabil al lumii teatrale mediteraneene la realitatea contemporană pentru reducerea tensiunilor din zonă.

IITM regrupează 24 de țări din zona mediteraneeană, în fiecare an, din 1991, au loc la Teatrul Toursky din Marsilia Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Mediteraneean sub președinția lui Richard Martin ; prima întâlnire a avut ca temă „Pace și violență în Mediterana”. În 2001 apare o nouă aventura: „Odiseea pentru pace”, pe baza proiectului Cătălinei Buzoianu, reunind 14 porturi din Mediterana (3 iunie-6 august 2001), cu 300 de persoane îmbarcate pentru 2 luni pe un vapor de război care declară război… războiului. Pariu nebun sau utopic, într-o regiune zguduită de evenimente sângeroase din Palestina până în fosta Iugoslavie. Richard Martin[1] a fost fără îndoială, un partener puternic deși dificil, care a continuat aventura Odiseei, cu alte spectacole, fără Ulise, în 2003,  păstrând doar ideea de periplu și vaporul ca sală de spectacol; apoi cu o Odisee pe Dunăre, în 2007, de la Viena la București, via Giurgiu. Teatrul Toursky, pe care l-a creat și pe care îl dirijează din 1970, este un  loc unic, un laborator artistic și în același timp un teatru popular, eclectic și multidisciplinar. Conduce și coordonează Întâlnirile Internaționale de la Marsilia, unde Teatrul Bulandra a fost invitat adesea și unde Cătălina Buzoianu a venit de opt ori în turneu cu spectacolele sale. Relațiile teatrale între România și Marsilia au început în 1996, când Jose Monleón și Richard Martin sugerează intrarea României în IITM. Primul festival de teatru român „Aprilie românesc” are loc la teatrul Toursky în 1997. Printre invitați Virgil Ogășanu, Cătălina Buzoianu, Gabor Tompa, Mălina Andrei, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Maia Morgenstern, apoi Teatrul „Maria Filotti” din Brăila cu Kira Kiralina și Mediterana după Panait Istrati,  scenariu și regie Cătălina Buzoianu….Va urma Odiseea 2001 de la Teatrul Bulandra, jucată în limba franceză.

Celălalt partener al aventurii teatrale este Ilotopia, o companie de teatru itinerant. Creată în 1980, în Camargue, compania, pionieră a teatrului de stradă, a păstrat din originile sale gustul acvatic care îi poartă adesea spectacolele pe apă. Scenele sale sunt străzile, peisajele, fluviile și canalele, pădurile… Oamenii de culoare deambulează pe străzile din oraș, oamenii și mașinile se opresc, o culoare pentru fiecare personaj, albastru turcoaz, roșu viu, galben lămâie, o viață diferită circulă, strălucitoare și fluidă. Dealtfel, la finele Odiseei, debarcați la Brăila, o fată, goală dar albastră, va ajunge la poliție, care nu era la curent cu estetica festivalului. Bineînțeles, totul s-a terminat cu bine.

„Cînd vei lua drumul către Ithaca /dorește-ți ca drumul să fie lung, /plin de aventuri, plin de învățăminte  /[…] Ithaca ți-a oferit acest frumos voiaj, /Fără ea, nu ai fi plecat la drum.[2]”

Versurile poetului grec Konstantinos Kavafis pot fi o bună introducere-argument a acestei aventuri teatrale. Cătălina Buzoianu și-a petrecut copilăria lângă apă, la Brăila, și proximitatea asta e legată de nostalgia acestei lumi, „vaporul ca vehicul și apa ca un drum deschis către alte lumi…Ceva în interiorul meu, mă conduce întotdeauna spre apă”. Și nu e o întâmplare faptul că multe dintre spectacolele sale au în centrul lor, un lac, o mare, de la Pescărușul lui Cehov, la Kira Kiralina după Panait Istrati, și în fine, thalassa, deschiderea către Mediterana.[3] Regizoarea mărturisea:

„Atunci am avut această idee, de a nu face doar Odiseea lui Homer, ci multiplicarea personajului Ulise (les Ulysses) şi i-am căutat, alături de personajul Ulise, aflat în diverse capodopere fie antice, fie mai apropiate, pe ceilalți profeți mediteraneeni, pornind de la un text al lui Marin Sorescu despre tragedia antică – «aceasta-i Mediterana, o balenă plină de profeți». Atunci am introdus şi tema orfică: artistul, chiar asasinat şi îngropat, continuă să rămână în conștiința oamenilor şi după dispariția sa fizică. Apoi, trebuia să fie Dionysos, zeul teatrului (Orfeu şi Dionysos ne privesc şi pe noi aflându-se în aceeași zonă culturală). M-a interesat intersectarea destinelor acestor zei, eroi, poeți. Am structurat întreg spectacolul pe tema sacrificiului (asasinarea copilului Dionysos este cea care creează nașterea tragediei). Am luat sacrificiul din Biblie şi am adus celelalte personaje în relație cu multiplicarea lui Ulise şi cu acești profeți mediteraneeni, în care a intrat, firește, şi Sindbad Marinarul, ca o oglindă a lui Ulise.”[4]

Începuturile „oficiale” ale  Odiseei se anunță însă cu doi ani înainte, la Marsilia, când are loc reuniunea anuală a Institutului Internațional al Teatrului Mediteraneean. Richard Martin propune o acțiune de anvergură, un turneu pe Mediterana în mai multe țări membre ale IITM cu o adaptare după Odiseea  și propune ca scenariul și regia spectacolului să fie semnat de Cătălina Buzoianu.

El declara cu această ocazie: „Nu numai eu, ci şi regizori din diferite țări europene suntem impresionați de ceea ce creează Cătălina Buzoianu. Este o mare regizoare. Cătălina Buzoianu este regizorul secolului. Ceea ce face ea nu iscă rivalități, îi ajută pe artiști, provoacă întâlniri benefice pentru toată lumea. Are un talent anume, care îi permite acest lucru. Îi iubește pe actori pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce îi poate face să pară”.[5]

Prima parte a scenariului a fost scrisă în franceză, pentru că se voia un spectacol cu o distribuție internațională și repetițiile trebuiau să aibă loc la Marsilia, la Teatrul Toursky. Spectacolul însă a fost creat și jucat la Teatrul Bulandra din București, mai întâi în limba română. Apoi tradus în franceză și în alte șapte limbi din țările din conturul mediteraneean unde a fost jucat, și ultima verisiune în spaniolă, la Madrid.

Pentru Cătălina Buzoianu însă, totul coboară și mai departe: „Odiseea a început acum șapte ani cu Chira Chiralina. Atunci am derulat proiectul care se derulează acum. Panait Istrati. Chira Chiralina, spectacolul orașului și al fluviului; Mediterana, spectacolul integrării mediteraneene.”[6]  Cătălina Buzoianu a lucrat concret pe acest scenariu doi ani înainte, cu ocazia unui simpozion la Delfi, „Dionysos-Orpheus”. [7]A ales atunci tema „Orfeu și mitologia uitării”. Descoperind tabletele orfice, a scris un scenariu despre Orfeu și bunica sa, Mnemosyna, sau Memoria, pe care o opune Uitării, sau Lethe. La Marsilia propune multiplicarea personajului lui Ulysse cu alte personaje din Mediterana: Dionysos, zeul teatrului; Orfeu, tracul, artistul care continuă să cânte și după ce a fost decapitat; Eneas, strămoșul romanilor sau al latinilor, din care  românii se revendică; Sinbad, marinarul și mulți alții. Începe deci să construiască un scenariu care trebuia să aibă două părți. Nu a putut să realizeze decât prima parte, Mitologii, jucată la Bulandra și apoi pe vapor.[8]

Cătălina Buzoianu propune un parcurs labirintic în  marea literatură – în spectacol se vorbește greaca veche, latina și italiana – repetă aspectul labirintic al temei fundamentale : voiajul inițiatic, odiseea perpetuă a spiritului obsedat de cunoaștere și autoîmplinire. Scenariul pleacă de la Imnurile orfice, continuă cu Odiseea lui Homer, Ciclopul lui Euripide, Filoctet de Sofocle, Eneida lui Virgil, Divina comedie a lui Dante, Faust de Goethe, Poeme de Omar Kahyam, Ulysse de Joyce, Mitul lui Sisif de Camus, Sfîrșit de partidă de Beckett, Sacrificiul de Hanoch Levin, Iona de Marin Sorescu. La acest itinerar literar amețitor se adaugă citate muzicale din Întoarcerea lui Ulysse în patrie de Monteverdi și Don Giovanni de Mozart; proiecții de filme documentare, referințe la opere plastice. Pentru proiecțiile video, colaborează cu regizorul și scenograful multimedia, Horațiu Mihaiu[9].

Urmăresc textul și didascaliile din scenariul jucat la Bulandra. Spectacolul se deschide cu o imagine proiectată pe un ecran, fotografii cu circumvoluțiuni ale Hippocampului, sediul memoriei din creier.

Instalații audio/video/internet, o scenă pentru performanțele actorilor.

Zeus – Regizorul e singurul spectator. O echipă de specialiști și de secretare asigură desfășurarea operațiunilor…Evenimentele se derulează pe ecran ca emisiuni de la News și Discovery.

Zeus (Virgil Ogășanu) este cel care pune în scenă și manipulează această lume, unde întâmplările se succed cu prescurtări nu lipsite de ironie sau de umor negru și trimiteri la contemporaneitate.  Astfel, Zeus privește cu satisfacție moartea lui Egist și a Clitemnestrei, în vreme ce imediat, pe scenă un actor, Ulise în brațele lui Calipso, execută un soi de  „gimnastică sexuală”. Muzica și cântăreții de operă pentru Întoarcerea lui Ulise în patrie de Monteverdi intervin pentru a sublinia debutul voiajului lui Ulise către Ithaca. Poseidon, nemulțumit, declanșează o furtună teribilă : Dansul mării –  pe scenă decorul este format din pânze de corabie mari și mici, manevrate ca un labirint. … Valurile sunt peste tot : pe marele ecran, pe micile ecrane TV, proiectate pe pânzele corabiei și pe actori. Spectatorii sunt înconjurai de pretutindeni, trebuie să aibă impresia că participă la exercițiul memoriei colective. Poseidon dirijează wagnerian furtuna, Supradimensionări prin mijloace de animație, păpuși uriașe.

Între timp, Penelopa așteaptă la războiul de țesut, prezentă într-o proiecție. Imagini de femei la lucru, subliniind ideea relației dintre femeie și instrumentul de lucru: muncitoare chineze în fața mașinilor, țărănci vietnameze pe câmp, etc.

Când titanii îl vor ucide pe copilul Dionysos, pe ecran apar imagini de copii în lagărele de exterminare și, în contrapunct, imagini cu Peter Pan și Micul Prinț. Spectacolul recuperează nava argonauților, pe cea a eroilor din Troia, pe care sunt suprapuse imagini din războaie contemporane. Revenim la citate celebre, pentru lectori erudiți: Virgiliu, începutul  Eneidei, „Arma virumque cano” („Cânt faptele de arme și pe bărbatul…” ) sau Dante, la începutul călătoriei sale, „Nel mezzo del cammin di nostra vita/mi ritrouvai per una selva oscura /perche la diritta via era smaritta” („La jumătatea drumului vieții noastre, m-am regăsit într-o pădure întunecată, pentru că pierdusem calea cea bună”).

Dialogul cu contemporaneitatea se acumulează: imagini din ultimele războaie planetare, copii uciși de bombe, explozia de la Hiroșima. Apoi, din nou, Biblia cu  Sacrificiul lui Abraham, o hartă cu voiajul lui Marco Polo și chiar imagini din Odiseea spațială 2001 a lui Kubrick. Faust și Lucifer încheie prima parte. Zeus schimbă repede imaginile video, iar ceea ce se petrece pe scenă se derulează în același timp și pe marele ecran.

Un proiect stufos și ambițios, ale cărui linii principale revin, subliniate prin câteva repetiții. De fapt, de ce nu un singur Ulise, ci câteva ipostaze derivate și, într-un fel identice, în căutările lor? Un dialog cu regizoarea, semnat de Mihaela Michailov, clarifică și subliniază încă o dată liniile de forță ale căutărilor sale[10]. Există două personaje fundamentale care structurează acest traseu : Mnemosyna, Memoria, bunica lui Orfeu, mama Caliopei, și Lethe, Uitarea. De fapt, de aici a pornit firul cercetărilor sale: de la memoria teatrului și de la teatrul memoriei, temă atinsă deja în comunicarea la colocviul de la Delfi, despre Orfeu și mitologia uitării. Orfeu, ne amintește Cătălina Buzoianu, este un personaj trac care vine în Grecia cu propria lui mitologie:

„Am pornit de la evenimentul  primordial teatral din mitologia orfică, de la nașterea tragediei care este sacrificiul lui Dionysos de către titani. El corespunde sacrificiului infinit al copilului și atunci am preluat surse cum ar fi cea ebraică : sacrificiul lui Abraham din piesa contemporană a lui Hanoch Levin. Sau Medeea material al lui Heiner Müller. Se condensează aici toată forța mitologiei dionisiace care a născut teatrul.”

Regizoarea a integrat chiar o replică din primul tratat indian Natyașastra : „teatrul, instrumentul oferit de zei împotriva uitării”. Pentru Cătălina Buzoianu spectacolul reprezintă „căutarea de sinea omului în labirintul interior, pentru că nu e numai călătoria pe mare a lui Ulise din Odiseea, ci căutarea omului în general, fie că e pe apă, în cosmos sau poate fi acel conosce te ipso tot grec.(…)  Nu e numai un singur Ulise, și este de fapt o întâlnire a tuturor acestor personje. Un moment de întoarcere și mai profundă, spre „ochiul dinăuntru”. Această primă parte a Odiseei, subliniază în continuare Cătălina Buzoianu, mai curpinde un personaj care ne este foarte apropiat, este vorba de Orfeu. Imnurile orfice revelă ceva din viața noastră telurică și din cea de dincolo, care corespunde perfect tabletelor din Cartea egipteană a morților.”[11].

Scrisul său, acest jurnal de călătorie, e aidoma spectacolelor sale, plin de imagini, de culori și de detalii semnificative. Imposibil de neglijat acest carnet de bord care luminează si aduce culisele acestui spectacol și destinul său, Romanul unui teatru plutitor”[12]. Pagini de jurnal, pasionante și generoase, ca un dublu al scenariului și al acestei mari aventuri. Note care permit să se restituie profilul acestui voiaj, conținutul și circumstanțele spectacolului. Căci dincolo de acest spectacol, aventura construită în jurul lui face parte din spectacol. Iată câteva momente, din această călătorie unică. Cadou suprem, cum spunea Kavafis, al țării de baștină lăsată în urmă, pentru a o regăsi mai bine.

Momentul emoționant al desprinderii de țărm :

„Cerul înstelat deasupra noastră. Pământ osificat, scoici, fosile. Plecăm. E la nave va… Furtună, Vasul se zbate, Suntem în burta chitului…Vintul urlă, ce căutați ?Prin ce porți vreți să pătrundeți ? Unde vreți să ajungeți ? Pașapoartele ! Treceți !

…..

Pe marea Marmara furtuna s-a liniștit, Dincolo de Dardanele cerul e senin, Thalassa !… Marea, adevărată, limpede, Viața. Facerea lumii. 

Ne strecurăm  prin Messina, Scylla și Charibda, nu e furtună. Marea e calmă. De ce s-o fi speriat atât de tare Ulise ? Insulele eoliene, pe urmele itinerariului lui Ulise. După 8 zile de navigație, Corsica, Bastia, Lestrigonii după Homer. Ne încadrăm în timpul lui Ulise.”

Corsica, prima escală și primele surprize, cadeții, „frumoși ca argonauții”, vasul e un vas militar școală, prezintă salutul. Spectacol pe chei, Ilotopia, care face legătura între vapor și publicul de stradă. Recital Léo Ferré de Richard Martin. La Universitatea din Corte are loc colocviul „Écritures croisées”, dirijat de profesorul Jean Thierry, director al IITM Corsica, cu tineri participanți, din România participă Andreea Vălean. După amiaza un workshop prezentat de grupul român pe teme din Odiseea.

Punctul de plecare al turneului este Marsilia, restul trupei române sosește par avion, ultima promoție UNATC. Este montată scena în aer liber, pe chei, mistralul se invită la spectacol, ecranul își ia zborul, oglinzile se sparg. Microfoanele nu mai funcționează. Viața pe vapor nu e comodă, căldură înăbușitoare. Plecare din Marsilia, lasă în urmă toate catastrofele meteo și tehnice, la drum spre Spania, „unde, intrăm în paradis”. La Sagunto, orchestră pe chei, la conferința de presă, Irene Papas, amabilă, dar care nu va asista la spectacol. Cătălina notează „orgoliu grec, trebuie să fi grec, născut acolo, sub coloane, între frize și statui” ca să poți juca o tragedie greacă. Vizitează amfiteatrul din Sagunto, în restaurare, dar va prezenta aici mai târziu, cu un alt turneu, Troienele.

Valencia, portul e nou și oferă un spațiu formidabil pentru spectacole. Se joacă Don Quijote de la Mancha, pus în scenă de un croat. Ceremonie de deschidere superbă. Vizitează Bienala de la Valencia unde Robert Wilson cu 12 actori ruși prezintă Russian Madness, o metaforă a Volgăi. Vizitează Convento del Carmen, cu o serie de instalații labirintice, comisar Peter Greenaway. O sută de artiști plastici, Cristo și soția lui, Yoko Ono și alții creează spații angoasante. La Sagunto și Valencia joacă pe vapor, îi e teamă că spațiul e prea strâmt. Totuși, conotațiile vasului de război cu tunurile îndreptate către spectatori, cu zeii suspendați undeva sus, sub instalațiile radar, ca eternii potentați din toate timpurile, cu proiecțiile video pe heliport, direct pe hangar, funcționează perfect. Era cel mai bun decor pentru o pledoarie împotriva războiului, tema turneului.

La Palma de Majorca joacă într-o fostă mânăstire-lazaret, Claustro de la Misericordia restaurată recent. Actorul local, Juan, joacă în catalană. La Valencia, Enrique, juca în spaniolă. Mare succes, presa vorbește despre magia spectacolului. Dar și ei sunt seduși, Spania, țara lui Don Juan și a lui Don Quijote. În Maroc, din cauza vântului puternic, vor juca o versiune redusă, „actorii zboară pur și simplu, și nu e o metafora”, sunt nevoiți să oprească reprezentația. În Algeria, din cauza tensiunilor în Mediterana au parte de o protecție specială. Totuși, în amfiteatrul uriaș de la Mostaganem, unde încheie cu Sinbad Marinarul publicul e în delir ; la Alger, joacă în teatrul național, atmosferă orientală care îi aduce minte de lumea lui Panait Istrati. În Sardinia, joacă „într-un sat ca Rucărul”,  la Split, o veritabilă piață venețiană, in sfârșit, în Ithaca nu au jucat, orgoliul grecilor, notează din nou regizoarea, în drum spre casă evită Bulgaria care nu i-a invitat, și, în fine, la patru dimineața, la răsăritul soarelui intră în Delta Dunării pe canalul Sulina. Urmează reuniunea de la Brăila, discursuri, flori: „Misiunea a fost îndeplinită”. Periplul se încheie : „M-am întors, într-adevăr, însă dintr-o altă formă de viață”.

Și totuși, o notă de amărăciune finală se strecoară mai târziu în amintirile regizoarei, în fața unei tăceri și aparent uitări mediatice, înainte de o concluzie demnă de urmașii lui Ulise :

„E foarte curios. Spectacolul nu se mai joacă. Filmele nu se montează la TV, deși avem patruzeci de casete, Am avut cu noi patru oameni de televiziune, dar filmul nu există […] Încercăm acum să reînnodăm firul. Jurnalul  meu de bord s-a alcătuit într-o povestire, sau o altă „novelă teatrală”, romanul Vaporului 281. Filmul lui Liviu Săndulescu reface traseul, fotografiile și diapozitivele lui Tudor Predescu fixează imaginile, Mnemosina prezidează lupta noastră disperată contra Lethei, așa cum Athena-Mentor îl însoțea pe Ulise în toate încercările. Am devenit o confrerie. Venele noastre au primit  transfuzia  sângelui albastru al Mediteranei.”[12]

Mirella Patureau

Iulie 2023

Identificator obiect digital: https://doi.org/10.47383/DMTR.04.49

Note:

[1] Richard Martin s-a născut la Nisa în 1943, foarte tânăr „urcă” la Paris în anii șaizeci, unde joacă teatru de bulevard până în mai 1968, moment simbolic, un nou punct de plecare și schimbare de profil. Revine în sud, la Marsilia, și fondează în 1970 compania Toursky, într-un cartier popular, unde va face un teatru viu și angajat, deschis către internațional.

[2] Constantinos Cavafis, En attendant les barbares et autres poèmes, Gallimard, Paris;  2003, p. 61. Traducere din limba franceză de M. Patureau

[3] „Odiseea 2001 sau povestea nașterii unui spectacol…” interviu de Gabriela Riegler, Observator Cultural, 22 mai 2001. Vezi : https://www.observatorcultural.ro/articol/odiseea-2001-sau-povestea-nasterii-unui-spectacol

[4] România liberă, august 2001 LiterNet https://agenda.liternet.ro/articol/5326/Calin-Stanculescu/Povestea-in-vorbe-si-imagini-a-unui-turneu-unic-Odiseea-2001.html

[5] Călin Stănculescu, „Odiseea 2001 – o revistă a presei”. https://agenda.liternet.ro/articol/5327/Calin-Stanculescu/Odiseea-2001-o-revista-a-presei.htmlt.ro

[6] Mnemosina, bunica lui Orfeu, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi”, București, 2005, p. 233.

[7] „Orfeu și mitologia uitării”, în Mnemosina, bunica lui Orfeu, op.cit. pp.257 -264.

[8] Vezi programul de sală, Teatrul Bulandra, București, stagiunea 2000-2001.

[9] Horațiu Mihaiu, un „Bob Wilson român”, a semnat spectacole ca Inventatorul iubirii după Gherasim Luca, 2000 sau Melancolia și misterul unei străzi, după un tablou de Chirico, veritabil eseu vizual și teatral.

[10] „Lumea itinerantă dintre mitologii și oglinzi” interviu cu Cătălina Buzoianu,  realizat de Mihaela Michailov, în programul de sală.

[11] „Vaporul interior sau romanul unui teatru plutitor”, titlul unui capitol în, Cătălina Buzoianu, Mnemosina, bunica lui Orfeu, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Revista Teatrul azi (supliment), București, 2005, pp. 174 -244.

[12] Vezi Cătălina Buzoianu, op.cit. p.239-241  și „Cătălina Buzoianu: am trăit o aventură dincolo de limitele umanului” , interviu de Dana Ionescu, Yorick, n-70, 11 aprilie 2011. Reluat în : https://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/catalina-buzoianu-%E2%80%9Cam-trait-o-aventura-dincolo-de-limitele-umanului%E2%80%9D-29645.html