Ubu Rex cu scene din Macbeth

„… am început să cred că un spectacol trebuie să aibă o stea a lui care să cheme succesul, spectatorii“[1], afirma Silviu Purcărete cu doar trei săptămâni înainte de premiera spectacolului Ubu Rex cu scene din Macbeth. Palmaresul producției craiovene, dar și faptul că Silviu Purcărete va deveni, în prima parte a anilor ”90, „regizorul român cel mai bine cotat la bursa teatrului european“[2] îi pot conferi declarației citate valoare profetică. Însă, relevant (atât în ceea ce privește modalitatea de construcție a spectacolului, cât și tipul de teatru pe care-l va propune regizorul începând cu această punere în scenă) mi se pare faptul că Ubu Rex cu scene din Macbeth s-a născut într-un spațiu de trecere, la hotarul dintre două lumi. Andrei Vieru ne spune că acolo, la frontieră, se manifestă, în fapt, câmpul ontologic al libertății[3]. Ubu Rex cu scene din Macbeth reprezintă, înainte de toate, un gest de libertate artistică pe care și l-a asumat Silviu Purcărete. Drumul care i se deschide (succesul, adică) după premiera de sâmbătă, 29 decembrie 1990, atât lui ca regizor, cât și spectacolului, nu reprezintă decât consecința firească a acestui fapt.

Firele întâlnirilor dintre autorul spectacolului Ubu Rex cu scene din Macbeth, personajele lui Jarry și „familia“ Macbeth, adică tocmai osatura dramaturgică a spectacolului aici prezentat, se întind de-a lungul unei îndelungate perioade de timp. Luându-ne ca punct de reper anii ”90 și privind pe axa trecutului descoperim afinitățile elective ale copilului și adolescentului Silviu Purcărete. Contactul cu personajele shakespeariene se petrece la o vârstă timpurie: „În copilărie îmi amintesc că am făcut în curtea casei un spectacol Macbeth. Eram în clasa a doua. Ascultasem piesa cu o seară înainte la radio și mă impresionase foarte mult. Reprezentația mea a durat patru minute, pentru că singurul spectator, un cîine, a rupt decorurile, erau din hîrtie“[4]. Cât privește personajul din dramaturgia lui Jarry, povestea întâlnirii este legată, într-o primă fază, de numele Rucsandrei Oteteleșeanu Ureche (asistentă a regizorului Ion Sava), o serie de cărți împrumutată de către aceasta (Tairov, Reinhardt, Meyerhold, Brecht) sub impresia cărora, în liceu, „într-o tabără de creație, am improvizat [n.a.: afirmă regizorul] un spectacol pe trei poeme chinezești și am încercat să pun în scenă Ubu rege“[5]. În timpul studiilor de la I.A.T.C., Silviu Purcărete va reveni la Ubu și la întâmplările pe care acesta le traversează montând Ubu înlănțuit. Însă, abia căderea regimului comunist îi va oferi șansa de a pune în scenă dramaturgia lui Jarry având siguranța că cenzura nu va interveni.

„În primele luni din Noul An 1990, teatrul românesc aproape că amuțise“[6], afirmă Marian Popescu. Într-un astfel de context, „«Ubu Rex…» se năștea în liniște, în anonimat,  într-o țară în care părea că doar politica mai curge prin sângele locuitorilor ei“[7], își amintește Patrel Berceanu. Silviu Purcărete se afla la a doua colaborare cu Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova (anterior pusese în scenă textul lui D.R. Popescu, Piticul din grădina de vară). Peste ani, aduce în discuție ambianța specială, dar mai ales deschiderea instituției producătoare în timpul procesului de lucru la Ubu Rex cu scene din Macbeth: „Ei au fost foarte interesați de propunerile mele artistice, deși erau ciudate. Dar au fost niște oameni extraordinar de deschiși, nu toți, evident, dar majoritatea erau dispuși la acestea, și cu o anume ambiție, o ambiție extraordinară, oltenească…“[8].

La nici două luni de la premiera cu Ubu rege, regia Adrian Lupu, a Teatrului Dramatic Galați, („Acum toți montăm pe Jarry“[9] – afirma Purcărete), pe scena Naționalului craiovean, cu doar câteva zile înainte de sfârșitul anului 1990, iese la public Ubu Rex cu scene din Macbeth. Considerat plin de excese, dar cu o teatralitate bogată (Valentin Silvestru), privit și ca un răspuns al regizorului la spectacolul Trilogia antică pus în scenă de Andrei Șerban la Naționalul bucureștean (Romulus Diaconescu), receptat ca un spectacol pe jumătate împlinit (Dan Predescu), primit cu rezervă din pricina notelor sale de artă politică într-un timp al libertății (Natalia Stancu), neimpresionând la capitolul implicare (Ileana Lucaciu) sau apelând la soluții comune (Grid Modorcea), Ubu Rex cu scene din Macbeth ajunge, la scurt timp de la momentul premierei sale, și pe scena teatrală bucureșteană. Din alte unghiuri, producția craioveană este privită asemenea unui „veritabil moment de cultură teatrală“[10] (Magdalena Popa Buluc) sau ca „un spectacol de care avem nevoie“[11] (Cătălina Buzoianu), un „spectacol de excepție“[12] (Romulus Diaconescu), remarcându-se „amprentele personalității regizorale de mare har“[13] (Marian Victor Buciu), apreciindu-se că „performanța lui Silviu Purcărete este excepțională“[14] (Sebastian-Vlad Popa). Confruntat cu toate aceste perspective, regizorul considera că „presa noastră s-a exprimat în contradictoriu și, în general, rezervat, [n.a.: spectacolul Ubu Rex cu scene din Macbeth] fiind cotat în multe reviste ca un fenomen artistic mediocru“[15]. Declarația pe această temă a regizorului nu este singulară. În materialele apărute atât în presa vremii, cât și la ani distanță de la data premierei[16], Silviu Purcărete menționează o astfel de receptare critică, mai degrabă nefavorabilă, a punerii sale în scenă. Lecturând dosarul de presă al spectacolului, consider că observația secretarului literar Patrel Berceanu este una pertinentă în acest sens: „Regizorul a declarat în câteva ocazii că spectacolul a fost primit în România cu oarecare mefiență sau chiar cu indiferență. Lucrurile n-au stat chiar așa, dar nu-i mai puțin adevărat că recepția critică a devenit atentă și mult mai curtenitoare cu ocazia Festivalului Național de Teatru de la București din toamna lui 91, dar după ce spectacolul fusese încununat cu Premiul criticii la Festivalul Internațional de la Edinburgh și Premiul «Hamada» pentru Excelență artistică“[17].

În luna martie a anului 1991, Frank Dunlop, directorul Festivalului Internațional de Teatru Edinburgh, vizionează, la Craiova, una dintre reprezentațiile cu spectacolul Ubu Rex cu scene din Macbeth („La Londra, în urmă cu două săptămâni, Ion Caramitru mi-a vorbit despre spectacolul Teatrului Național din Craiova“[18]). Față în față cu această propunere regizorală, Frank Dunlop nu-și ascunde aprecierile:

„Ați jucat extraordinar! Mi s-a spus că spectacolul este foarte bun. După părerea mea, «Ubu Rex» al Naționalului din Craiova este un spectacol de nivel internațional. Nici un moment mintea nu mi-a «zburat» mai departe decât la reprezentația voastră!… Vă felicit!“[19].

Acestei întâlniri îi urmează invitația adresată spectacolului și instituției producătoare de a lua parte la ediția din acea vară a Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh. În spațiul teatral britanic impactul punerii în scenă ce poartă semnătura lui Silviu Purcărete este unul spectaculos. Regizorul menționează: „în 72 de ore am avut mai multe contacte cu presa decât în 16 ani de activitate teatrală în țară!“[20]. Numeroase reacții critice laudative în presa de specialitate, invitații la alte festivaluri, atenție sporită acordată felului de a face teatru semnat de Silviu Purcărete – astfel începe parcursul internațional al spectacolului[21], așezându-se pe raft, totodată, și primele premii[22] parte din palmaresul internațional și național al producției craiovene.

Care au fost firele artistice, specific regizorale, care au compus acest proiect teatral?

Înainte de toate, o stare de fapt atrage atenția în numeroasele interviuri acordate de Silviu Purcărete. Într-o intervenție în presă, cu doar câteva săptămâni anterior momentului premierei acestui spectacol, regizorul aduce în prim plan, dincolo de motivele pentru care nu a pus în scenă în timpul comunismului dramaturgia lui Jarry și care priveau o posibilă intervenție a cenzurii, și următorul aspect: „Să zicem că n-am avut curajul să-l pun. Să zicem că m-am autocenzurat“[23]. Despre supravegherea forțată a propriilor gesturi artistice vorbește Silviu Purcărete și într-un interviu realizat de Marian Popescu în toamna anului 1994: „Libertatea de exprimare este aceea pe care ți-o poți cîștiga numai tu ca artist, e ceva care apare între tine și tine. La noi, mai mult ca în alte părți, cenzura exterioară era mult mai puțin activă decît cenzura interioară. Încet-încet, noi începusem să gîndim pe dos, să nu ne putem exprima decît prin camuflaje, toate astea reprezentînd, de fapt, o pervertire a expresiei“[24].

Propun să revenim pentru o clipă la una dintre afirmațiile din deschiderea acestui articol – Ubu Rex cu scene din Macbeth reprezintă, înainte de toate, un gest de libertate artistică pe care și l-a asumat Silviu Purcărete – și să o coroborăm cu teza lui Andrei Vieru conform căreia „libertatea (…) este chiar frontiera dintre imperiul Necesarului și acela al Imposibilului, dintre tărâmul Obligatoriului și al Interzisului“[25]. În acest fel, putem descoperi realitatea din spatele nu doar a afirmației readuse în prim plan, ci și a gestului asumat de regizorul Silviu Purcărete (gest căruia îi atribui o mai mare importanță decât valoarea, și ea excepțională, a spectacolului). Suntem puși față în față cu următoarea stare de fapt: „Imediat după Revoluție m-am dus acolo [n.a.: la Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova] să fac un spectacol. Am zis, domnule, hai că acum fac și eu un spectacol cum vreau eu să-l fac. Era vorba de Ubu… “[26]. Tocmai la hotarul dintre două lumi un astfel de gest devine imediat vizibil, iar Cătălina Buzoianu observă acest fapt: „[n.a.: Spectacolul Ubu Rex cu scene din Macbeth] e o aventură de anvergură (…). Lucrurile în ultimul timp sunt mărunte, oamenii nu au curajul să riște mult și cu multă lume“[27].

Asumându-și gestul menționat anterior, pentru acest proiect teatral, Silviu Purcărete revine la personajul lui Jarry (atât de legat de biografia sa artistică) și construiește (așa cum o face în numeroase spectacole) propriul text scenic. În acest caz precis, „din scrierile lui Jarry, care formează grosul scenariului, regizorul preia în primul rând «Ubu rege», dar de asemenea fragmente din variantele acestei prime piese geniale, «Ubu încornorat», «Ubu pe colină», precum și fragmente din programul de sală al premierei absolute (10 dec. 1896), ba chiar și motto-ul ediției princeps a lui «Ubu roi»“[28]; acestora li se adaugă (folosindu-se uneori de o structură importată din Hamlet – vezi momentul Cursa de șoareci) scene din piesa lui William Shakespeare, Macbeth. Regizorul nu consideră că alăturarea celor două texte dramatice reprezintă o idee novatoare („eu nu mă mândresc cu această «găselniț㻓[29]) și subliniază că punctul nodal al demersului său artistic are de-a face, mai degrabă, cu o „anume consonanță stilistică între Shakespeare și Jarry, care însă se realizează cumva pe dos. Adică stilul lui Jarry ar putea fi stilul lui Shakespeare întors pe dos sau citit pe dos. Ca o bandă de magnetofon inversată sau un negativ de fotografie“[30]. În plus, în urma exercițiului cu Ubu înlănțuit realizat în timpul anilor de studiu la I.A.T.C., regizorul a descoperit una dintre caracteristicile esențiale ale artei teatrale: „teatrul este fundamental legat de structurile copilăriei din om, la toate nivelurile: spectatori, realizatori. (…) Și poate în asta constă unicitatea teatrului printre celelalte arte…“[31]. Astfel ne apropiem de firele artistice, specific regizorale care au compus acest proiect teatral.

Consider că duet și corp-memorie reprezintă două cuvinte pertinente pentru a descrie o parte a regulilor pe care se fixează și pe care le instaurează spectacolul. În plus,           folosindu-se de elemente specifice barocului, socotesc că prin alegerile scenice pentru care a optat, Silviu Purcărete a intrat, de fapt, în dialog cu perspectiva asupra teatrului expusă de V.E. Meyerhold în eseul Teatrul de bâlci. Astfel, observ că regizorul răspunde în formă teatral-artistică, prin spectacolul Ubu rege cu scene din Macbeth, întrebării adresate de Alfred Jarry: „Ce e o piesă de teatru? [n.a.: și, extrapolând, ce e un spectacol de teatru?] O serbare cetățenească? O lecție? O petrecere?“[32].

La ce tip de experiență spectaculară invită Ubu Rex cu scene din Macbeth? Publicul se află la locul său din stal. În buza scenei se observă așezată teatral, ca și cum ar sta să înceapă o serbare, o serie de beculețe. Cortina, semnul-marcă al evenimentului teatral, este trasă. Gongul, semnul-marcă al evenimentului teatral, își face simțită prezența. În spațiul îngust aflat între becurile colorate și cortina trasă apare un cuplu de prezentatori (Smaranda Olteanu și Valeriu Dogaru). În urma unui gest vocal deloc discret, din spatele faldurilor cortinei își fac apariția mai multe prezențe identice (costumele similare pe care le poartă reprezintă doar unul dintre elementele edificatoare în acest sens). Din partea stângă a scenei, cât se poate de vizibil întrucât un reflector de urmărire îi devoalează prezența și îi surprinde mâna care deschide o ușă, se grăbește înspre scenă o prezență întârziată. Murmur de voci, murmur coral. Prezentatorii încep să recite  un text ce poate fi cu ușurință plasat în sfera absurdului (acțiune însoțită de murmurul coral al prezențelor identice). Aceeași prezență care întârziase iese plângând din scenă, deși recitarea nu s-a încheiat. Notele valsului Dunărea albastră de Johann Strauss anunță finalul declamațiilor. Toate privirile se întorc înspre cortină. Cortina se dă la o parte și, odată cu silueta aflată în depărtare, în semi-întuneric, pășim pe teritoriul personajelor lui Jarry, mai precis în lumea lui Madam Ubu (Valer Dellakeza) care, în acest univers scenic, îl naște pe Dom’ Ubu (Ilie Gheorghe) deasupra unei roabe (o roabă asemenea celor folosite de Silviu Purcărete în examenul său cu Ubu înlănțuit realizat în anii de studiu la I.A.T.C.).

Felul în care regizorul a ordonat elementele teatrale în vederea compunerii secvenței de început a spectacolului Ubu Rex cu scene din Macbeth ne oferă cheia de lectură a întregului spectacol: pe această scenă nu stăm sub semnul realismului (costumele și fețele machiate excesiv ale actorilor reprezintă indicii suplimentare, la care putem adăuga faptul că un actor interpretează personajul feminin central – Valer Dellakeza, dar și observația că unele actrițe interpretează personaje masculine – Mirela Cioabă: Blegoslav; Roxana Pera: Boleslav), iar teritoriul teatral în care urmează să ne scufundăm este unul în care imaginația poate lucra în voie (spațiul scenic este gol, iar schele, roabe și, în formă supradimensionată, topoare și săbii devin parte din arsenalul recuzitei; în plus, lăzile cu comori ascund în ele prezențe tiranice neașteptate). Totodată, intenția declarată este aceea de a sta sub semnul ludicului (jocul actoricesc, mai ales tonul pe care sunt rostite replicile are parte de registre diferite în cadrul aceleiași propoziții sau fraze). Aici regulile de construcție scenică au voie să iasă din matca realității (un văl de pânză albă e folosit și manipulat astfel încât să genereze senzația unei furtuni pe un timp neprielnic călătoriilor). În acest spațiu (în fond, un cuplu de spații contrastante – fie al serbării, fie al lumii personajelor lui Jarry și Shakespeare) nu se desfășoară un duet al unui singur cuplu de tirani, ci un vals în care sunt prinse două perechi de dictatori, ale căror întâmplări afectează și lasă urmări, unele contondente, asupra prezentatorilor și corului cu care ne-am întâlnit încă din momentul de început al spectacolului. Cadrul unei serbări este folosit pentru a spune o poveste în rama unei alte povești care, la rândul ei, spune o poveste.

Totul conduce înspre următoarea afirmație: principiile definitorii ale barocului se potrivesc unei asemenea fel de a relata scenic. În viziunea lui John Rupert Martin, parte din arsenalul barocului sunt: interesul pentru portretistică (figurile tiranilor se află în prim-planul spectacolului aici prezentat); preocuparea față de registrele emoționale intense (tirania, de oricare parte a ei te-ai afla, naște reacții viscerale, care, în Ubu Rex cu scene din Macbeth, devin clare pe fețele actorilor acoperite cu grimă); precum și, datorită revoluțiilor din domeniul științei, în special descoperirile lui Nicolas Copernic, atenția deosebită acordată ideii de timp, spațiu și lumină. Din această galerie de elemente definitorii ale barocului, de o deosebită importanță în cazul spectacolului Ubu Rex cu scene din Macbeth se dovedește a fi principiul spațiului coextensiv. Silviu Purcărete afirma:

„Când mi-e clar cum trebuie să arate spectacolul, nu mai am nevoie de scenograf. Uneori, spațiul mi-e clar de la început, așa cum s-a întâmplat cu Ubu Roi, alteori scenografia apare înaintea spectacolului; depinde de proiect“[33].

Acesta este și motivul pentru care în Ubu Rex cu scene din Macbeth regizorul semnează nu doar scenografia, ci și scenariul și o parte a ilustrației muzicale (muzica originală îi aparține lui Nicu Alifantis). Revenind la principiul spațiului coextensiv specific artei barocului, John Rupert Martin afirmă: acest principiu „poate fi remarcat în forma sa cea mai elocventă în diversele procedee în trompe-l’œil întrebuințate de artiști pentru a ridica barierele impuse de planul picturii între planul real al privitorului și spațiul de perspectivă al picturii, sau, în cazul sculpturii, de statuia care depășește limitele nișei în care este situată. Dorința [n.a.: este aceea] de a sugera o prelungire a spațiului spre infinit (…)“[34].

Una dintre structurile intens exploatate în cadrul spectacolului craiovean este cea a teatrului în teatru. Structura de teatru în teatru, asociată în special cu o perspectivă barocă asupra lumii, atunci când este folosită, nu face altceva decât să deschidă ușa pentru a intra în scenă conștiința de sine a teatrului ca teatru, dar și ironia (intens folosită de Silviu Purcărete în acest spectacol) și iluzia hiperbolizată. Datorită naturii sale, structura de teatru în teatru unește, în același continuum spațial, ficțiunea și realitatea, ambele chestionându-se reciproc. În acest timp de convenție plasează Silviu Purcărete personajele din dramaturgia lui Jarry și, totodată, acest tip de convenție (structura teatrului în teatru+principiul spațiului coextensiv) le permite personajelor Dom’ Ubu și Madam Ubu nu doar să asiste la un spectacol de teatru în care protagoniștii sunt Macbeth (Tudor Gheorghe) și Lady Macbeth (Leni Pințea Homeag), ci și să-și împrumute unii altora, pe măsură ce timpul teatral se scurge, replici și moduri de a fi. Apelând la această structură specifică barocului, Silviu Purcărete adaugă în rama povestirii în ramă un al treilea cadru, în fond, rama întregului spectacol. Publicul ia parte la un eveniment asemenea spectacolelor de varietăți în care, dincolo de cortină, ne putem întâlni cu un program artistic dintre cele mai diverse: piese simple, cuplete, dansuri, cântece („spectacolul acesta nu este departe de noțiunea de teatrul musical“[35]) și, dacă situația o cere, acrobații și jonglerii.

Programul artistic al întregii serbări la care ne invită Silviu Purcărete intră în dialog, tocmai prin apelul la această structură a teatrului în teatru și a câtorva dintre principiile artei barocului, cu vocea regizorului V.E. Meyerhold care își dorea scoaterea teatrului de sub tutela literaturii, precum și utilizarea în cadrul spectacolului a acelor elemente care conduc înspre teatrul teatral. În galeria „teatralității autentice“[36] Meyerhold depozitează „figurile simbolice, procesiunile, luptele, prologurile, paradele“[37], adică acele elemente uzitate scenic pe tot parcursul spectacolului Ubu Rex cu scene din Macbeth. În plus, în același eseu dedicat Teatrului de bâlci, regizorul rus consideră că gestul („născocit, potrivit doar pentru teatru“[38]), mișcarea („convențională, concepută numai pentru teatru“[39]), precum și procedeul preferat al teatrului de bâlci – grotescul, împreună cu elementul caracteristic al grotescului – contrastul, reprezintă componentele primare, de mare forță, ale teatrului. Toate acestea constituie, în fapt, ingredientele esențiale ale spectacolului lui Silviu Purcărete, Ubu Rex cu scene din Macbeth.

Silviu Purcărete explorează, în căutarea aceluiași specific al teatrului, în Ubu Rex cu scene din Macbeth, și dimensiunea temporală a teatrului. Pe de o parte, timpul ficțiunii nu se lasă instalat în aerul teatral. Structura de teatru în teatru la care apelează spectacolul, precum și ramele povestirilor care se succed și se întrepătrund nu permit așezarea într-o fotoliu confortabil a unui timp continuu al iluziei. Pe de altă parte, Silviu Purcărete „ocupă“ în mod voit și timpul cotidian al spectatorului, estetizându-l (în forma unei secvențe de teatru în teatru, în pauza destinată relaxării publicului, se produce, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, în mijlocul unui decor semnalat de prezența unor lumânări „teatral“ ordonate, întâlnirea din cele două seturi de tirani). În felul acesta, regizorul conduce tocmai către conștientizarea dimensiunii temporale din care face parte și publicul. Timpul ficțiunii scenice și timpul cotidian al spectatorului formează un întreg, iar acest tot devine ceva extrem de palpabil, de concret, atunci când dimensiunea temporală a evenimentului teatral la care tocmai se asistă este exploatată în acest fel.

În acest întreg, în atmosfera aceluiași timp și a aceluiași spațiu coextensiv, nu se întâlnesc doar Dom’ Ubu și Macbeth, ci se recunosc, în fapt, nu doi tirani, ci două corpuri: „Corpul este un loc al memoriei, «un rezervor pentru gînduri și sentimente gata a fi folosite» și ca atare are capacitatea de a putea fi obiect al trăirii în realitatea teatrului, atunci când vederea lui, gestul lui declanșează pe neașteptate în observator «amintirea» de (propriul) corp. (…) Prin amintirea unor suferințe, posibilități compromise, promisiuni nerespectate, care dormitează în corpuri și în afectele lor, eul privește dincolo de zidurile care reprezintă granițele identității sale și se deschide, fie și inconștient, spre istoria speciei sale (…)“[40]. La un an de la căderea regimului comunist din România și a soților Ceaușescu, într-un timp istoric în care regimurile dictatoriale se prăbușeau (lovitura de stat menită să-l îndepărteze pe Gorbaciov a avut loc în timp ce la Edinburgh se juca Ubu Rex cu scene din Macbeth), forța istoriei și a figurilor sale politice îi imprimă întâlnirii dintre cele două corpuri note profund ancorate în realitatea politică și socială a acelor vremi. Vizionând astăzi spectacolul Ubu Rex cu scene din Macbeth și având distanța celor treizeci și doi de ani de la acel moment, tonurile actualității anilor ’90 se estompează. Atenția privirii se poate lăsa doar în brațele intențiilor regizorale organizate în formă teatral-estetică. Atunci, însă, nu avea cum să fie astfel.

Raluca Blaga

20 iulie 2022

Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.20

Bibliografie

Cărți:

• BERCEANU, Patrel, Ubu Rex cu scene din Macbeth. Monografia unui eveniment teatral. Un spectacol de Silviu Purcărete, Craiova, Aius, 2000.
• JARRY, Alfred, Ubu rege, încornorat, înlănțuit, în almanah, pe colină, în românește de Romulus Vulpescu, Editura pentru literatură universală, București, 1969.
• DELGADO, Maria M., REBELLATO, Dan, Regizori contemporani ai teatrului european, ediție coordonată de Edith Negulici, traducere din limba engleză de Edith Negulici, Ramona Tănase și Loredana Voicilă, Tracus Arte, București, 2016.
• LEHMANN, Hans-Thies, Teatrul postdramatic, traducere din limba germană de Victor Scoradeț, Unitext, București, 2009.
• MARTIN, John Rupert, Barocul, traducere de Anca Oțel Șurianu, Meridiane, București, 1982.
• MEYERHOLD, V.E., Despre teatru, traducere, note și postfață de Sorina Bălănescu, Fundația Culturală „Camil Petrescu“, Revista „Teatrul azi“ (supliment), București, 2011.
• POPESCU, Marian, Oglinda spartă. Teatrul românesc după 1989, Unitext, București, 1997.
• VIERU, Andrei, Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate, Humanitas, București, 2021.

Articole:

• BERCEANU, Patrel, „Ubu REX…“ în capitală. Alte opinii, același succes, în „Cuvîntul libertății“, 5 februarie 1991.
• BUCIU, Marin Victor, Teatrul Național din Craiova: „Ubu Rex cu scene din Macbeth“, în „Independentul“, 5 ianuarie 1991.
• DIACONESCU, Romulus, Ubu Rex cu scene din Macbeth, în „Ramuri“, 5 ianuarie 1991.
• JIANU, Ion, „Ubu Rex – un spectacol de nivel internațional“. Dialog cu dl. Frank Dunlop, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh, în „Cuvîntul libertății“, 30 martie 1991.
• LASCU, Ioan, După Edinburgh, în „Tineretul liber“, 9 octombrie 1991.
• PATLANJOGLU, Ludmila, Valori ale teatrului românesc: Silviu Purcărete, în „Teatrul“, anul XXXI, nr. 7-8, iulie-august 1986.
• POPA, Sebastian-Vlad, „Madam Ubu“ și Lady Macbeth, în „România literară“, 29 februarie 1991.
• POPA-BULUC, Magdalena, Un teatru în teatru: Ubu și Macbeth, în „Contemporanul“, nr. 3, 18 ianuarie 1991.
• POPESCU, Marian, Trăim o stare de haos și de ciumă – ea este producătoare de artă. Interviu cu Silviu Purcărete, în „Semnal teatral“, nr. 1/1995.

Surse video disponibile online:

• Anotimpurile dialogului despre teatru. Octavian Saiu în dialog cu Silviu Purcărete, material disponibil online la adresa: https://vimeo.com/449538114.
• Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin, dialogul dintre Silviu Purcărete și Constantin Chiriac, material disponibil online la adresa: https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-am-o-mare-lipsa-de-placere-in-a-teoretiza/

[1] Patrel Berceanu, Pe scena Naționalului craiovean se anunță un eveniment: „Ubu Rex“ cu scene din „Macbeth“. Dialog cu regizorul Silviu Purcărete, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth. Monografia unui eveniment teatral. Un spectacol de Silviu Purcărete, Craiova, Aius, 2000, p. 46.

[2] Marian Popescu, Trăim o stare de haos și de ciumă – ea este producătoare de artă. Interviu cu Silviu Purcărete, în „Semnal teatral“, nr. 1/1995, p. 5.

[3] Andrei Vieru – Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate, editura Humanitas, 2021

[4] Ludmila Patlanjoglu, Valori ale teatrului românesc: Silviu Purcărete, în „Teatrul“, anul XXXI, nr. 7-8, iulie-august 1986, p. 48.

[5] Idem.

[6] Marian Popescu, Oglinda spartă. Teatrul românesc după 1989, Unitext, București, 1997, p. 9.

[7] Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 6.

[8] Marian Popescu, Trăim o stare de haos și de ciumă – ea este producătoare de artă, p. 8.

[9] Patrel Berceanu, Pe scena Naționalului craiovean se anunță un eveniment, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 44.

[10] Magdalena Popa-Buluc, Un teatru în teatru: Ubu și Macbeth, în „Contemporanul“, nr. 3, 18 ianuarie 1991, p. 5.

[11] Patrel Berceanu, „UBU REX…“ în capitală. Alte opinii, același succes, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 81.

[12] Romulus Diaconescu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 60.

[13] Marian Victor Buciu, Teatrul Național din Craiova: „Ubu Rex cu scene din Macbeth“, în Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 61.

[14] Sebastian-Vlad Popa, „Madam Ubu“ și Lady Macbeth, în „România literară“, anul XXIV, nr. 9, 28 februarie 1991, p. 16.

[15] Ioan Lascu, După Edinburgh, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth. Monografia unui eveniment teatral. Un spectacol de Silviu Purcărete, Craiova, Aius, 2000, p. 81.

[16] Vezi, spre exemplu, Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin, dialogul dintre Silviu Purcărete și Constantin Chiriac, material disponibil online la adresa: https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-am-o-mare-lipsa-de-placere-in-a-teoretiza/, accesat la 2 iunie 2022.

[17] Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, pp. 6-7.

[18] Ion Jianu, Ubu Rex – spectacol de nivel internațional, Dialog cu dl. Frank Dunlop, directorul Festivalului International de la Edinburg (Marea Britanie), în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 87.

[19] Ibidem, p. 86.

[20] Ioan Lascu, După Edinburgh, în: Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 51.

[21] Conform informațiilor din monografia de spectacol semnată de Patrel Berceanu, producția Ubu rex cu scene din Macbeth a participat la Festivalul Internațional de la Edinburgh (august 1991), Festivalul Theaterformen 91 de la Braunschweig (noiembrie 1991), a X-a Bienală a Festivalului de Teatru de la Parma (aprilie 1992), Israel Festival Jerusalem (mai 1992), Holland Festival Amsterdam (iunie 1993), Theater der Welt, München (iunie 1993), International Istanbul Theatre Festival (mai 1994), Festivalul Internațional de Vară Milano sub cer deschis (iulie 1994), Festivalul de la Avignon (iulie 1995), BITEF Iugoslavia (septembrie 1995), spectacolul jucându-se și în turneu la Remscheid, Germania (ianuarie 1996), Bruxelles, Belgia (ianuarie 1996), Mulhouse, Franța (ianuarie 1996), Chișinău, Moldova (mai 1999).

[22] Conform informațiilor din monografia de spectacol semnată de Patrel Berceanu, producția Ubu Rex cu scene din Macbeth are în palmares următoarele premii: Premiul criticii în cadrul Festivalului Internațional de la Edinburgh, 1991; Premiul Fundației Hamada pentru „execelență artistică“, Edinburgh, 1991; Marele Premiu – ex aequo – al Festivalului Național de Teatru I.L. Caragiale, ediția a II-a, 1991; Premiul Ion Sava pentru regie (în cadrul aceluiași festival); Premiul UNITER pentru spectacol (1991), Premiul revistei Flacăra (1992).

[23] Patrel Berceanu, Pe scena Naționalului craiovean se anunță un eveniment, p. 44.

[24] Marian Popescu, Trăim o stare de haos și de ciumă – ea este producătoare de artă, p. 8.

[25] Andrei Vieru, Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate, Humanitas, București, 2021, p. 20.

[26] Anotimpurile dialogului despre teatru. Octavian Saiu în dialog cu Silviu Purcărete, min.: 28:40 – 28:49, material disponibil online la adresa: https://vimeo.com/449538114, accesat la 1 iunie 2022.

[27] Patrel Berceanu, „UBU REX…“ în capitală, p. 81.

[28] Patrel Berceanu, Ubu Rex cu scene din Macbeth, p. 7.

[29] Patrel Berceanu, Pe scena Naționalului craiovean se anunță un eveniment, p. 44.

[30] Ibidem, pp. 44-45.

[31] Ludmila Patlanjoglu, Valori ale teatrului românesc: Silviu Purcărete, p. 51.

[32] Alfred Jarry, 12 argumente despre teatru, în: Alfred Jarry, Ubu rege, încornorat, înlănțuit, în almanah, pe colină, în românește de Romulus Vulpescu, Editura pentru literatură universală, București, 1969, p. 92.

[33] Aleksandar Saša Dundjerović, Silviu Purcărete. Contemporaneitatea clasicilor, în: Maria M. Delgado, Dan Rebellato, Regizori contemporani ai teatrului european, ediție coordonată de Edith Negulici, traducere din limba engleză de Edith Negulici, Ramona Tănase și Loredana Voicilă, Tracus Arte, București, 2016, p. 131.

[34] Ibidem, p. 12.

[35] Patrel Berceanu, Pe scena Naționalului craiovean se anunță un eveniment, p. 44.

[36] V.E. Meyerhold, Teatrul de bâlci, în V.E. Meyerhold, Despre teatru, traducere, note și postfață de Sorina Bălănescu, Fundația Culturală „Camil Petrescu“, Revista „Teatrul azi“ (supliment), București, 2011, p. 121.

[37] Idem.

[38] V.E. Meyerhold, Teatrul de bâlci, p. 125.

[39] Idem.

[40] Hans-Thies Lehmann, Teatrul postdramatic, traducere din limba germană de Victor Scoradeț, Unitext, București, 2009, p. 269.