Efectul razelor gamma asupra anemonelor

Flmarea spectacolului realizată de TVR și disponibilă online începe cu trecerea în revistă a decorului lui Mihai Mădescu aranjat pe două niveluri, plin de lucruri vechi, patinate, decor în care o descoperim pe mezina familiei profund implicată într-un experiment chimic pentru școală și monologând pe tema lecției despre atom pe care profesorul preferat le-a predat-o la școală. Rolul Matilda (Tillie) care a lansat-o pe tânăra actriță Rodica Negrea este al unei fetițe pe care concentrarea asupra studiilor o salvează de crizele și tensiunile familiei disfuncționale din care face parte, în special de izbucnirile de furie ale mamei. Autorul american Paul Zindel – care a primit pentru această piesă Premiul Pulitzer în 1971 – spunea povestea unei familii americane din mijlocul Americii, iar regizoarea Cătălina Buzoianu se folosea de acest text pentru a pune în prim plan diferite tipologii feminine, cu o atenție pentru detaliu și un extraordinar simț al relevanței ce atingea fiecare scenă.

Rezultat al colaborării Cătălinei Buzoianu cu Institutul de Teatru si Film, unde actrița Olga Tudorache îi era colegă, iar tinerele distribuite în spectacol (Angela Ioan în Janice, Rodica Negrea în Tillie și Adriana Şchiopu în Ruth), erau încă studente, spectacolul a fost un succes al Teatrului Mic, fiind invitat în festivalurile vremii și distins cu mai multe premii, dintre care cele mai multe la Festivalul de Teatru Contemporan de la Brasov.

Era un lucru rar ca o piesă nouă americană să fie montată pe scenele vremii, când fie piesele românești ”cu mesaj”, fie piesele contemporane din spațiul sovietic erau prioritare. Dar nu pentru asta s-a bucurat în primul rând spectacolul Efectul razelor gamma asupra anemonelor de succes în epocă. Principala valoare a spectacolului era, așa cum au agreat mai mulți critici, calitatea excepțională a interpretării actoricești din spectacol, confirmată de la cea mai tânără dintre interprete, Rodica Negrea, și până la cea mai în vârstă dintre ele, veterana Ioana Ciomârtan, în rolul unei bătrâne cu apariții fantomatice în scenă. O altă descoperire este tânăra actriță Adriana Șchiopu, și ea studentă a Olgăi Tudorache, căreia i se încredințează rolul complex al unei tinere  dezabuzate care și-a căutat salvarea în droguri, reușind un portret emoționant al acesteia. Adriana Șchiopiu ”o interpretează pe sora cea rea, drogata, cu un potențial de frumusețe morală pe care tânăra pe atunci actriță îl redă prin nuanțe gradate, cu treceri de la ieșiri isterice la duioșii, emoționante.”[1]

Dar debutul cu adevărat spectaculos a fost al Rodicăi Negrea, dovadă faptul că Valentin Silvestru remarca cu încântare registrele diverse în care foarte tânăra actriță putea deja să opereze, deși se afla la începutul carierei:

”Această fetiță e întruchipată cu suprinzătoare personalitate de Rodica Negrea, de pe acum actriță din creștet până în vârful unghiilor, jucând cu toți nervii în tensiune, într-o agitație continuă, preocupată minuțios de tot ceea ce face, dezvăluind din când în când, o fețișoară șăgalnică și trăgând din când în când o vizieră metalică peste acest chip ce devine impenetrabil și impunător matur. Impresia de spontaneitate și, deopotrivă, de organizare meticuloasă a gesturilor, a concentrării ori a zăpăcelii se datorește unui temperament scenic deosebit, pe care studiul îl modelează, după cum se vede, cu succes.”[2]

Totuși, rolul cel mai complex și interpretarea cea mai spectaculoasă îi revenea fără nici un dubiu, actriței Olga Tudorache, care semna aici una dintre acele intervenții memorabile cu care artista a contribuit la istoria recentă a teatrului românesc. Olga Tudorache transcrie magistral în scenă explozia dezlănțuită a frustrărilor acumulate de Beatrice ca mamă singură, săracă, aflată în imposibilitatea de a le oferi fetelor ei o viață decentă și de aceea refugiată în alcoolism. Ea se luptă cu profesorii, cu școala, cu sistemul care îi ”înghite” copiii fără ca ea să se poată opune și revărsându-și în schimb energia negativă asupra fetelor ei, care încearcă fiecare cum pot să se salveze din fața tsunami-ului matern.

”Olga Tudorache (care și-a sărbătorit cu acest rol un sfert de veac de teatru) ni s-a arătat într-o compoziție de zile mari. Ea a portretizat cu energie, în mari pete de culșoare, o femeie îmbătrânită înainte de vreme, înrăită și urâțită, un chip și un trup pe care s-a depus jegul unei vieți năclăite în privațiuni și umilințe; actrița a nuanțat cu inteligență stupiditatea, mărginirea, meschinăria și abrutizarea personajului și a punctat cu delicatețe visurile sfâșiate, speranțele înăbușite, frumusețile mistuite.”[3]

Spectacolul a fost admirat și pentru decorul imaginat de Mihai Mădescu, ”părând ruina de tinichea și scânduri putrede a unui fost castel orgolios”, cum remarca Valentin Silvestru insinuând că la mijloc ar fi fost vorba despre decăderea unei clase sociale, deși piesa nu atingea această temă profund ideologizată. Privit de azi, dintr-un prezent eliberat de presiunea interpretărilor ideologice, decorul lui Mihai Mădescu are alte funcții îndeplinite cu precizie:

”Patul conviețuiește cu bucătăria, cabina telefonică din stradă a migrat în interior, scara metalică joacă tot felul de roluri asemeni lăzilor de ambalaj pe care stau cele trei să mănânce. Sunt asigurate astfel discontinuitatea discursului, simultaneitatea acțiunilor și polifonia de sensuri, proprii teatrului modern care cum se vede era practicat de acest mare scenograf alături de o mare regizoare avant la lettre.”[4]

Din punct de vedere al regiei, părerile nu au fost unanim elogioase, după premieră Adrian Dohotaru fiind de părere că ”regizoarea Cătălina Buzoianu s-a complicat cu proiecții și cu o arhitectură prea costisitoare”, când, sugerează criticul, ar fi fost de ajuns să se bazeze pe forțele actoricești aduse de ea împreună. În fapt, din alte cronici reiese că respectivele proiecții, așa cum se vede și în înregistrarea spectacolului, încă de la prima scenă, a evocării abstractului atom, reușesc să puncteze tocmai nucleul efervescent al trăirilor lui Tillie, climaxul experimentului ei privind efectul razelor gamma asupra florilor fiind pasul pe care fetița reușește să-l facă pentru a ieși din realitatea imediată, opresivă, care o terorizează.

”Regia Cătălinei Buzoianu  a focalizat, astfel  măruntele peripeții într-un punct strălucitor, ca un nucleu iradiant de umanitate”[5],

observa criticul Valentin Silvestru.

Această putere de a activa forța imaginației în teatru, depășind condiția realistă a acestei arte, a fost, într-un fel, cheia tuturor creațiilor regizorale ale Cătălinei Buzoianu. Chiar și atunci când se baza pe piese realiste, cum este și cea semnată de Paul Zindel, regizoarea reușea să angreneze energii suplimentare pentru a proiecta într-un spațiu imaginar dorințele, trăirile și visele personajelor, așa cum credea ea că ar trebui să facem și fiecare dintre noi în viața de fiecare zi, pentru a ne depăși condiția.

Faptul că în cazul acesta piesa era implicit o critică la adresa efectelor inegalității sociale din Statele Unite, ceea ce-i făcea să jubileze pe reprezentanții regimului comunist, era doar o întâmplare. În mod obișnuit, regizoarea evita să impregneze politic spectacolele pe care le semna, evitând dublele înțelesuri pe care le foloseau unii dintre colegii săi în epocă, având credința că singurul mod în care putea evita greutățile făcute artiștilor de către regim era să fii foarte bun: ”…presiunea politică era un motiv pentru chestiuni personale. Singurul fel în care te puteai ”descurca” era să faci spectacole bune. Eu asta am făcut. Nu erau spectacole ”de șopârle” chiar dacă mai aveau câte o replică care putea fi interpretată, dar nu ăsta era scopul”[6].

Deși unii au identificat spectacolul Efectul razelor gamma asupra anemonelor drept ”profund politic și educativ, răspunzând unor întrebări ale tineretului nostru”[7], și această creație, asemeni tuturor marilor creații ale Cătălinei Buzoianu încerca, de fapt, și reușea să răspundă unor întrebări mai înalte, nelocalizate și neideologizate, întrebări ale întregii umanități.

Cristina Modreanu

Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.01.36

Note
[1] Doina Papp – Razele gamma și efectul Cătălina Buzoianu, revista 22, aprilie 2020 https://revista22.ro/cultura/razele-gamma-si-efectul-catalina-buzoianu
[2] Valentin Silvestru – România literară, nr. 52/1977, citat în Magie, abur, vis – Cătălina Buzoianu, antologie teatrologică de Florica Ichim și Irina Zlotea, Editura Fundației culturale ”Camil Petrescu”, București 2018, pg. 125
[3] Mira Iosif – Teatrul, nr. 1/1978, citat în Magie, abur, vis – Cătălina Buzoianu, antologie teatrologică de Florica Ichim și Irina Zlotea, Editura Fundației culturale ”Camil Petrescu”, București 2018, pg 126
[4] Doina Papp – Razele gamma și efectul Cătălina Buzoianu, revista 22, aprilie 2020 https://revista22.ro/cultura/razele-gamma-si-efectul-catalina-buzoianu
[5] Valentin Silvestru – România literară, nr. 52/1977, citat în Magie, abur, vis – Cătălina Buzoianu, antologie teatrologică de Florica Ichim și Irina Zlotea, Editura Fundației culturale ”Camil Petrescu”, București 2018, pg.126
[6] Interviu cu Cătălina Buzoianu de Cristina Modreanu: https://revistascena.ro/interviu/fiecare-generatie-isi-gaseste-motivatia-ei-si-locul-pe-care-trebuie-sa-l-innobileze-si-sa-l-acopere-cu-adevar/
[7] Mira Iosif – cronică în revista Teatrul, nr. 1/1978, citată în Magie, abur, vis – Cătălina Buzoianu, antologie teatrologică de Florica Ichim și Irina Zlotea, Editura Fundației culturale ”Camil Petrescu”, București 2018